RO EN
The cart is empty

IMPETUM: Grad redus de predictibilitate fiscala catre finalul anului

Impetum Group anunta demararea unei noi editii a CONFIDEX, singurul studiu longitudinal din Romania menit sa masoare increderea managerilor romani in economie si sa decripteze provocarile cu care se confrunta mediul de business local. Ajuns la editia cu numarul 9, studiul a devenit deja un instrument reper pentru luarea deciziilor de business.
Managerii si antreprenorii din Romania sunt invitati din nou sa participe la dezvoltarea celui mai amplu studiu de pe piata locala - ce analizeaza anatomia increderii in economia romaneasca - prin completarea chestionarului CONFIDEX Editia 9 - ImpetumGroup Survey.
„Mediul de afaceri romanesc este un organism viu, sensibil la miscarile pietelor internationale, dar si la masurile care sunt luate pe plan intern. Primul semestru al anului a marcat un grad mai mare de optimism din partea managerilor, pe fondul evolutiei ascendente a economiei romanesti in anul 2022. Insa, pe masura ce vestile mai putin bune au inceput sa apara, mai ales daca vorbim de luna septembrie, ne intrebam cat a mai ramas din acest optimism.
Pe final de an, ne confruntam cu un grad redus de predictibilitate a cadrului fiscal, la care adaugam o inflatie ce a scazut doar putin, iar acum da semne de stagnare, erodand in continuare puterea de cumparare a consumatorilor si punand presiune pe costurile companiilor. Prin urmare, suntem foarte curiosi sa aflam cat se mai pastreaza din optimismul inceputului de an si catre ce ne indreptam in viitorul apropiat”, spune Andrei Cionca, CEO Impetum Group.
Indicele increderii, masurat de studiul CONFIDEX, a atins cel mai jos nivel in perioada pandemiei, apoi, treptat, a inceput sa urce, ajungand in primele sase luni din 2023 la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani (50,2). Dupa pandemie, revenirea post-pandemica, instabilitatea geopolitica generata de razboiul din Ucraina, cresterea preturilor la energie si o inflatie galopanta, managerii romani au inceput anul cu asteptari optimiste. De altfel, pentru prima oara, rezultatele CONFIDEX din primul semestru au reliefat chiar si orientarea managerilor romani spre export si piete externe.
„Analizand evolutia sectoarelor strategice din economie, anul 2023 se prezinta ca fiind unul provocator. De exemplu, agricultura are un an complicat. Este prognozat un an cu productii peste 2022, dar cu pierdere financiara pentru multi dintre agricultori, pe fondul conditiilor meteo dificile, la care se adauga costul ridicat al input-urilor de anul trecut, care genereaza o presiune suplimentara pe preturi. De asemenea, industria prelucratoare are un an de descrestere semnificativa, generata de scaderea cererii interne si stagnarii economiei germane, principala piata de export a industriei romanesti”, a mai adaugat Andrei Cionca, CEO Impetum Group.
CONFIDEX este un demers Impetum Group si ofera, de peste 3 ani, o imagine clara asupra perceptiilor oamenilor de afaceri din Romania, realizand o radiografie a increderii in economie. Extrapoland tendinte, compania pune la dispozitia celor interesati un instrument care ii va ajuta sa inteleaga mai bine vremurile in care traim si sa ia decizii corecte si bine argumentate, cu impact pozitiv asupra mediului de business si societatii in general.
Peste 2500 de antreprenori si C-Level executives au contribuit, in ultimele 8 editii CONFIDEX, la stabilirea unor repere extrem de importante pentru economia romaneasca, atat de valoroase in vremuri incerte, cum sunt cele pe care le traversam in prezent.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter