RO EN
The cart is empty

Deloitte: Impozitul minim pe profit la nivel global - importanta victorie de etapa

Acordul obtinut in cadrul Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) cu privire la stabilirea unui impozit minim pe profit la nivel global de 15% pentru marile companii, semnat de peste 130 de state, a fost prezentat ca fiind „cel mai important acord privind fiscalitatea internationala incheiat intr-un secol” si „un pas colosal catre o mai mare justitie fiscala”. Insa intelegerea, care a fost sustinuta si prin acordurile recente obtinute la nivelul G8 si apoi G20, se dovedeste a fi inca fragila, avand in vedere ca vizeaza doar unul dintre cei doi piloni ai initiativei OCDE privind taxarea internationala, cel referitor la impozitul minim pe profit. Pilonul care prevede impunerea unei taxe pe companiile din domeniul digital nu numai ca nu a intrunit consensul marilor puteri, ci risca sa dezechilibreze din nou relatiile dintre Uniunea Europeana (UE) si Statele Unite ale Americii (SUA).
Consensul in cadrul OCDE a fost obtinut dupa un deceniu de dezbateri intense pe marginea reformei fiscalitatii internationale, cu scopul de a implementa un sistem echitabil de taxare a profiturilor companiilor multinationale in beneficiul tuturor statelor care contribuie la obtinerea acestora. Dar noile reguli, asupra carora s-a convenit in cadrul organizatiei, se aplica unui numar limitat de companii si ocolesc domeniul care, in ultimii ani cel putin, a capatat o pozitie dominanta la nivel global.
Concret, statele semnatare au convenit o reforma a impozitarii multinationalelor axata pe doua directii: una privind o rata globala de impozitare a profiturilor de cel putin 15%, iar cealalta, o noua distribuire intre state a drepturilor la impozitarea multinationalelor. Astfel, un stat va putea impozita profiturile obtinute de o companie nationala din strainatate daca impozitul platit acolo este mai mic de 15%, pentru a compensa diferenta. Aceasta regula se aplica societatilor cu o cifra de afaceri de peste 750 de milioane de euro. In schimb, distribuirea unor cote din profit catre statele de unde se obtin veniturile se va putea solicita, in anumite conditii, doar multinationalelor care genereaza peste 20 de miliarde de euro in cifra de afaceri globala si a caror rentabilitate este mai mare de 10%. Asadar beneficiile statelor din care se extrag veniturile vor fi limitate.
Anumite tari cu cote de impozitare a profiturilor sub cea stipulata in acord, printre care se numara Irlanda si Ungaria, au refuzat sa semneze conventia, dat fiind ca le diminueaza avantajul competitiv dat de taxarea redusa in atragerea investitorilor.
Semnatarii acordului si-au dat termen luna octombrie 2021 pentru finalizarea detaliilor tehnice si pentru pregatirea unui plan de implementare efectiva in 2023.
Aceasta initiativa vine sa opreasca acea cursa de reducere a cotelor de impozit pe profit („race to the bottom”), in care statele lumii s-au intrecut in ultimii 30 de ani, si va avea ca si consecinta fireasca o aliniere a cotelor nationale minime la sau peste nivelul de 15%.
Taxa digitala reaprinde conflictul dintre SUA si UE
Parafarea acordului se datoreaza, fara indoiala, faptului ca noua conducere a SUA a anuntat, in prima parte a acestui an, ca sprijina initiativa OCDE privind impunerea unui impozit minim pe profit la nivel global, dupa mai multi ani de opozitie. Dar si forma finala a intelegerii a fost influentata tot de administratia americana, care respinge in continuare aplicarea unei taxe digitale la nivel global, care ar afecta in principal marii giganti IT din SUA. Mai mult, americanii conditioneaza mentinerea acordului de eliminarea taxei digitale din tarile care au impus-o unilateral si de abandonarea de catre UE a planurilor in aceasta directie. Secretarul trezoreriei americane, Janet Yellen, a respins afirmatia UE potrivit careia aceasta taxa ar putea fi complementara acordului privind impozitul minim pe profit la nivel global.
Pe de alta parte, vicepresedintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager, a declarat recent ca saluta acordul OCDE, insa UE va merge inainte cu taxa sa digitala, care are obiective diferite fata de ce s-a stabilit la reuniunea OCDE, iar domeniul de aplicare „este mai extins”. In plus, oficialii europeni incep sa dezvaluie detalii cu privite la viitoarea taxa care ar urma sa se aplice pe teritoriul UE, in cazul in care nu se ajunge la un acord global in acest sens. Se vehiculeaza aplicarea unei cote de 0,3% pe vanzarile online de produse si servicii ale companiilor care activeaza pe piata comuna, cu cifra de afaceri anuala de peste 50 de milioane de euro. Asadar, nu sunt vizati doar gigantii din tehnologie, ci mult mai multe companii.
La randul sau, ministrul francez al Finantelor, Bruno Le Maire, a anuntat, in cadrul reuniunii G20, ca Franta (care a impus unilateral o taxa pe veniturile companiilor din sectorul digital) este dispusa sa renunte la taxa nationala imediat ce este implementata una la nivel global.
Cu toate acestea, pentru a nu compromite planurile privind introducerea impozitului minim la nivel global, oficialii europeni s-au aratat dispusi sa amane anuntul privind taxa digitala pana in toamna.
Ce ar putea avea de castigat Romania?
In aceste discutii globale, Romania are un rol mai degraba de spectator. Totusi, ramane intrebarea daca aceste acorduri internationale vor afecta si companiile care activeaza in tara noastra.
Pentru Romania, care are un impozit pe profit de 16%, impactul acordului OCDE asupra cotei minime este aproape inexistent. Companiile romanesti nu sunt afectate deloc de noile prevederi stabilite la nivel global, iar pentru companiile multinationale care activeaza pe piata locala este posibil sa apara anumite influente mai degraba din potentiale reorganizari interne ale grupurilor multinationale ca urmare a introducerii impozitului minim. Spre exemplu, se poate renunta la utilizarea unor societati din grup localizate in circumscriptii cu fiscalitate mai permisiva, ceea ce ar putea, cel putin teoretic, sa duca la mentinerea mai multor activitati sau profituri in Romania si, in consecinta, sa fie mai multe impozite platite local. In plus, pentru bugetul de stat ar putea aparea efecte pozitive si din alocarea profiturilor marilor companii multinationale care vand in Romania, fara a avea prezenta fizica in tara. Insa este inca prematur de estimat acest impact, avand in vedere ca inca nu s-a stabilit mecanismul de alocare catre statele de unde se obtin veniturile.
Un impact mai mare in Romania ar putea avea aplicarea unei taxe digitale la nivel european, daca si cand se va implementa. Totusi, trebuie sa tinem cont de faptul ca pot fi si companii romanesti din sfera digitala care ar trebui sa plateasca o astfel de taxa in Romania, dar si in strainatate, daca opereaza transfrontalier.
In concluzie, acordul OCDE asupra impozitului minim este extrem de important la nivel de semnal politic, chiar daca nu rezolva toate inechitatile privind taxarea la nivel global. Raman multe detalii care trebuie clarificate si sunt de asteptat negocieri politice si tehnice intense in perioada urmatoare. Sa nu uitam, totusi, ca OCDE nu are rol de legiferare si trebuie ca fiecare stat sa aprobe si sa implementeze local legislatia necesara pentru aplicarea in practica a prevederilor cuprinse in acord. Asadar, ramane de vazut daca va exista o aliniere in implementarea legislatiei in fiecare tara semnatara, precum si daca vor fi eventuale diferente fata de propunerea OCDE. In plus, cel putin in relatia SUA-UE, ramane problema spinoasa si nerezolvata a taxei digitale, asupra careia nu s-a ajuns la un acord.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter