RO EN
The cart is empty

C. Ghinea: Municipiile sa pregateasca proiectele PNRR si Programele Operationale

Localitatile din Romania, inclusiv municipiile, vor avea numeroase oportunitati de finantare prin cele doua mari categorii de programe cu fonduri europene care incep in acest an: Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR) si Programele Operationale 2021-2027.
Cristian Ghinea, Ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene a oferit explicatii la Adunarea Generala a Asociatiei Municipiilor din Romania.
Sfarsitul primului paragraf
„PNRR este gandit asa incat sa rezolve nevoi istorice ale Romaniei, precum infrastructura dar si sa tina pasul cu revolutiile economice ale viitorului, cele demarate de Uniunea Europeana. Cu PNRR inscriem Romania in aceste revolutii precum Revolutia verde, cea digitala, cea a hidrogenului sau revolutia microelectronicii produse in UE. Sunt mandru sa spun ca vom fi parte a acestor revolutii”, a declarat ministrul Cristian Ghinea.
Din perspectiva autoritatilor locale, inclusiv a municipiilor, vor exista Fondul local verde si digital (dedicat Unitatilor Administrativ Teritoriale - UAT) si Fondul pentru Valul Renovarii, pentru care pot fi deja pregatite proiecte.
„Fondul pentru UAT e ideea noastra, pentru care am muncit serios in negocierile cu Comisia. Nu mai are nicio alta tara ceva similar. Pot spune ca abia acum, in aceasta vizita la Bruxelles am garantia ca insistenta noastra politica a dat roade: vestea buna este ca Fondul nu mai este pe lista de probleme, e pe lista de lucruri acceptate”, a mai spus Ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene.
Cea mai mare parte a investitiilor din Fondul local verde si digital, cu suma totala de 2,12 miliarde euro, va merge catre proiecte de mobilitate urbana; urmate de alte cateva tipuri de proiecte:
- Mobilitatea urbana verde - schimbarea parcului de vehicule destinate transportului public; infrastructura inteligenta pentru transportul public (sisteme de management tehnologice; sistemele de bilete - „e-bilete” sau „e-ticketing”; statii de monitorizare a calitatii aerului)
- Construirea de locuinte pentru tineri/locuinte sociale/ locuinte de necesitate/ locuinte pentru specialisti din sanatate si invatamant
- Statii de incarcare pentru vehiculele electrice (tinta: 13.000 statii)
- Asigurarea infrastructurii pentru biciclete si alte vehicule electrice usoare
- Realizarea pistelor de biciclete (3.000 de km pana in 2026)
Tot in PNRR mai exista Fondul pentru Valul Renovarii, care are un buget propus de 2,2 miliarde euro.
Acesta va include:
- Interventii asupra cladirilor rezidentiale multifamiliale (blocuri de locuinte): - 1 miliard de euro
- Interventii asupra cladirilor publice ale autoritatilor sau institutiilor publice centrale si locale din domeniile administratie publica, justitie, cultura, sanatate, ordine publica si securitate nationala - 1,17 miliarde euro;
Alte investitii din cadrul PNRR destinate unor servicii publice locale se mai regasesc in componentele de educatie, sanatate, infrastructura de apa, social, paduri.
Totodata, la MIPE se afla in plin proces de elaborare viitoarele Programe Operationale 2021-2027. „Am convenit in cadrul vizitei la Bruxelles ca incepand din septembrie sa trimitem la Comisia Europeana cele mai mature programe, urmand ca in primavara cel tarziu sa fie aprobate pentru a le putea demara. Sustin regionalizarea fondurilor europene si crearea Autoritatilor de Management la nivel regional, vom avea opt programe regionale distincte si chiar sper ca fondurile europene sa fie un precedent pentru o regionalizare adevarata a Romaniei”, a mai spus ministrul Cristian Ghinea.
Ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene a participat la Adunarea Generala a Asociatiei Municipiilor din Romania (AMR), la invitatia presedintelui AMR, Emil Boc, alaturi de Prim-ministrul Florin Citu si ministrul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei, Cseke Attila.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter