RO EN
The cart is empty

CC: Intelegerile anticoncurentiale intre companii, strict interzise

Consiliul Concurentei (CC) pregateste schimbarea legislatiei specifice, in acord cu normele Uniunii Europene, propunand – incepand cu data de 4 iunie a.c. – spre dezbatere publica un proiect de act normativ pentru modificarea formei actuale a Legii concurentei nr. 21/1996, republicata in aprilie 2014. Astfel, partile interesate pot transmite observatii si propuneri institutiei, pana la data de 26 iunie 2015. Una dintre cele mai interesante modificari vizeaza continutul art. 5, alin. 1, care, in forma nou-propusa, interzice orice fel de intelegeri anticoncurentiale intre companii. Astfel, potrivit documentului, „sunt interzise orice intelegeri intre intreprinderi, decizii ale asociatiilor de intreprinderi si practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect impiedicarea, restrangerea ori denaturarea concurentei pe piata romaneasca sau pe o parte a acesteia, in special cele care stabilesc, direct sau indirect, preturi de cumparare sau de vanzare sau orice alte conditii de tranzactionare; limiteaza sau controleaza productia, comercializarea, dezvoltarea tehnica sau investitiile;  impart pietele sau sursele de aprovizionare; aplica, in raporturile cu partenerii comerciali, conditii inegale la prestatii echivalente, creand astfel acestora un dezavantaj concurential; conditioneaza incheierea contractelor de acceptarea de catre parteneri a unor prestatii suplimentare care, prin natura lor sau in conformitate cu uzantele comerciale, nu au legatura cu obiectul acestor contracte.
Abuzul de pozitie dominanta va fi sanctionat mai drastic
De asemenea, alin. 1 al art. 6 va fi schimbat, legiuitorul aratand ca „este interzisa folosirea in mod abuziv de catre una sau mai multe intreprinderi a unei pozitii dominante detinute pe piata romaneasca sau pe o parte substantiala a acesteia. Aceste practice abuzive pot consta in special in: impunerea, direct sau indirect, a preturilor de vanzare sau de cumparare sau a altor conditii de tranzactionare inechitabile; limitarea productiei, comercializarii sau dezvoltarii tehnice in dezavantajul consumatorilor; aplicarea in raporturile cu partenerii comerciali a unor conditii inegale la prestatii echivalente, creand astfel acestora un dezavantaj concurential; conditionarea incheierii contractelor de acceptarea de catre parteneri a unor prestatii
suplimentare care, prin natura lor sau in conformitate cu uzantele comerciale, nu au legatura cu obiectul acestor contracte”.
Abuzul de pozitie dominanta ar putea fi sanctionat mai drastic de CC, deoarece la art. 11 din viitoarea lege se prevede interzicerea oricaror concentrari economice care pot ridica obstacole semnificative in calea concurentei efective pe piata romaneasca sau pe o parte a acesteia, in special ca urmare a crearii sau consolidarii unei pozitii dominante.
In plus, potrivit atributiilor sale, Consiliul Concurentei va putea dispune efectuarea de investigatii, daca exista suficient temei de fapt si de drept, fie prin autosesizare (din oficiu), fie la plangerea unei persoane fizice sau juridice afectate in mod real si direct prin incalcarea
prevederilor legale, nationale si/sau europene, in materie de concurenta. Pentru a vizualiza forma propusa pentru consultare de oficialii CC, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter