RO EN
The cart is empty

C. Cretu: Directiva referitoare la impozitarea multinationalelor trebuie implementata

Europarlamentarul Corina Cretu sustine implementarea Directivei privind nivelul minim de impozitare adoptata de Parlamentul European, care prevede si impozitarea companiilor multinationale, pana la sfarsitul acestui an.
"Consider ca a venit momentul sa armonizam nivelul de taxare la nivel european, mai ales in contextul crizelor cu care ne-am confruntat, moment in care multe companii au creat un sistem de crestere artificiala a preturilor prin comisioane, iar consumatorul de rand este cel care sufera, fiind nevoit sa plateasca preturi exorbitante la produse de baza incercand sa isi asigure existenta. Sustin cu fermitate implementarea Directivei pana la termenul de transpunere - 31 decembrie 2023. Cetatenii europeni se confrunta cu dificultati tot mai mari, din cauza efectelor in lant provocate de Razboiul din Ucraina, redresarea post-pandemica, insa exista solutii, iar taxarea multinationalelor este una dintre aceste solutii, echitabile si corecte", a aratat Corina Cretu, pe Facebook.
Potrivit europarlamentarului, tari precum Irlanda sau Ungaria au un plafon de impozitare mai mic de 15%, fapt care poate conduce la o concurenta fiscala neloiala, pentru tari ca Romania care au un plafon de 16% si ca aceasta Directiva este bazata pe un acord istoric intre statele OCDE.
"Prin implementarea acestei taxe globale se va combate tendinta unor corporatii de a se sustrage de la plata taxelor. Directiva privind nivelul minim de impozitare adoptata de Parlamentul European a venit ca urmare a unui acord istoric intre statele membre ale Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica pentru a face fata provocarilor fiscale generate de digitalizarea economiei. Propunerea va asigura implementarea unei cote minime de impozit global de 15% pentru toate grupurile multinationale de intreprinderi si pentru grupurile nationale de mari dimensiuni din Uniune, cu venituri financiare combinate de peste 750 milioane euro pe an", a subliniat parlamentarul european.
Corina Cretu considera ca la nivel european s-ar obtine astfel venituri suplimentare de ordinul a 50 de miliarde de euro de pe urma taxarii companiilor multinationale.
"Mai mult decat atat, noile masuri vor putea preveni evaziunea fiscala si ajuta redresarea economica in urma situatiilor de criza, spre exemplu cea pandemica sau a crizei energetice prin consolidarea finantelor si alocarea veniturilor suplimentare catre servicii publice sau pentru sprijinirea IMM-urilor", a conchis Corina Cretu. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter