RO EN
The cart is empty

ARCOM: Bunurile societatii debitoare au fost evaluate

Completul specializat din cadrul Tribunalului Bucuresti a dispus acordarea, in octombrie 2013, a unui nou termen in vederea solutionarii dosarului privind insolventa societatii Arcom SA, aflata in proprietatea omului de afaceri George Becali. Desi a fost inregistrat in decembrie 2009, dosarul nr. 47654/3/2009, ce are 15 parti (inclusiv Arcom SA, in calitate de recurent debitor) si 106 participanti (creditori), printre care se afla: Baumit Romania (cu creante multiple), Agis Construct, Histria International, Arabesque, Alpha Bank (avand creanta garantata), Tehnorex, Alfa Cluj etc., a fost tergiversat succesiv pana in noiembrie 2011, cand instanta a deschis procedura insolventei Arcom SA, desemnand Casa de Insolventa Transilvania ca administrator judiciar. La cererea practicienilor respectivi, judecatorul sindic a incuviintat, in 2012, o noua amanare a cauzei, dispunand majorarea termenelor pentru verificarea, intocmirea, afisarea si comunicarea tabelului preliminar, pentru definitivarea tabelului creantelor si stabilirea datei primei adunari a creditorilor. Ulterior, s-a hotarat continuarea procedurii, evaluarea bunurilor societatii debitoare si solutionarea contestatiilor, iar in aprilie a.c. completul a respins cererea creditorului Alpha Bank Romania SA de ridicare a suspendarii prevazute la art. 36 din Legea nr.85/2006. Dupa achizitia, in 2007, a reputatului antreprenor Arcom SA (care, pana in 1989, a efectuat numeroase lucrari de referinta in tara si strainatate), George Becali a reorientat activitatea companiei spre domeniul conex al dezvoltarii imobiliare. Invocand faptul ca, din cauza recesiunii, proiectele au fost blocate, administratorii firmei au reusit ca, de la o cifra de afaceri de 58,3 milioane de euro in 2007, la nivelul lui 2010 (inaintea deschiderii procedurii de insolventa) sa realizeze numai doua milioane de euro, in conditiile trecerii de la profit la o pierdere de circa un milion de euro. In momentul depunerii dosarului (2009), societatea debitoare mai avea 77 de angajati. Date fiind posibilele probleme patrimoniale, cuantumul insemnat al datoriilor (cu penalitati), neregulile financiare tergiversate inca din primul an al recesiunii, numarul mare de creditori etc., cel mai probabil pentru Arcom SA singura solutie va fi constituita de faliment. Informatii suplimentare, la www.just.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter