RO EN
The cart is empty

SENATUL a aprobat revizuirea regulamentului privind produsele pentru constructii

Senatul Romaniei a aprobat propunerea de Regulament al Parlamentului European si al Consiliului de stabilire a unor conditii armonizate pentru comercializarea produselor pentru constructii. Revizuirea Regulamentului privind produsele pentru constructii va consolida si va moderniza normele care sunt in vigoare din 2011. Prin aceasta revizuire se va crea un cadru armonizat pentru evaluarea si comunicarea performantei de mediu si in ceea ce priveste clima a produselor pentru constructii. Noile cerinte privind produsele vor asigura faptul ca proiectarea si fabricarea produselor pentru constructii se bazeaza pe tehnologii de ultima ora, pentru a le face mai durabile, reparabile, reciclabile si mai usor de refabricat.
De asemenea, revizuirea regulamentului va facilita activitatea de creare de standarde europene comune a organismelor de standardizare. Impreuna cu consolidarea capacitatilor de supraveghere a pietei si cu norme mai clare pentru operatorii economici de-a lungul lantului de aprovizionare, revizuirea va contribui la eliminarea obstacolelor din calea liberei circulatii pe piata interna. In fine, revizuirea regulamentului va oferi solutii digitale pentru reducerea sarcinilor administrative, in special pentru IMM-uri, inclusiv o baza de date privind produsele pentru constructii si un pasaport digital al produselor.
 
Conform revizuirii adoptate, "Senatul Romaniei considera ca:
a) obiectivele generale ale propunerii de regulament sunt realizarea unei piete unice functionale pentru produsele pentru constructii si asigurarea indeplinirii obiectivelor tranzitiei verzi si ale celei digitale, in special ale economiei moderne, competitive si eficiente din punctul de vedere al utilizarii resurselor;
b) revizuirea Regulamentului privind produsele pentru constructii va consolida si moderniza normele in vigoare din 2011. Acesta va crea un cadru armonizat pentru evaluarea si comunicarea performantei de mediu si climatice a produselor de constructii", se arata in hotararea publicata in Monitorul Oficial din 14 octombrie 2022 si adoptata de Senat in sedinta din 10 octombrie 2022.
Conform aceluiasi document, "Senatul sustine ca:
a) asigurarea liberei circulatii a seturilor sau ansamblurilor de produse pentru constructii pe piata interna va aduce beneficii concrete cetatenilor, consumatorilor si, in special, intreprinderilor;
b) imbunatatirea pietei unice a produselor pentru constructii va crea conditii de concurenta echitabile pentru IMM-urile din toate statele membre".
Propunerea de Regulament al Parlamentului European si al Consiliului de stabilire a unor conditii armonizate pentru comercializarea produselor pentru constructii modifica Regulamentul (UE) 2019/1.020 si abroga Regulamentul (UE) nr. 305/2011 - COM (2022) 144 final.

Peste 800 miliarde euro anual pe piata europeana de materiale de constructii
Ecosistemul constructiilor reprezinta aproape 10% din valoarea adaugata a UE si asigura locuri de munca pentru aproximativ 25 de milioane de persoane, in peste 5 milioane de firme. 430.000 de intreprinderi din UE fac parte din industria produselor pentru constructii, acestea avand, in total, o cifra de afaceri de 800 de miliarde euro. Acestea sunt, in principal, intreprinderi mici si mijlocii si reprezinta un atu economic si social esential pentru comunitatile locale din regiunile si orasele europene.
Cladirile sunt responsabile de circa 50% din extractia si consumul de resurse si de peste 30% din totalul deseurilor generate anual in UE. In plus, cladirile sunt responsabile de 40% din consumul de energie al UE si de 36% din emisiile de gaze cu efect de sera legate de energie.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter