RO EN
The cart is empty

PWC: Sunt necesare noi reguli de functionare a pietei pentru integrarea energiei verzi

Ultimii doi ani de perturbari energetice in Europa, pe fondul crizei provocate de razboiul din Ucraina, au creat tensiuni pentru consumatori, furnizori de energie electrica si investitori din cauza preturilor, accesibilitatii si rezilientei aprovizionarii cu energie. Sub presiunea uriasa pentru a compensa cresterea preturilor, statele au facut interventii fiscale masive pe pietele energetice europene, in valoare de 758 de miliarde euro din septembrie 2021 pana in ianuarie 2023.
La randul sau, tranzitia energetica, necesara pentru a atinge obiectivele de reducere a emisiilor, dar si pentru a avea surse alternative la importurile din Rusia, scoate la iveala mai multe deficiente ale modului in care sunt stabilite preturile pe pietele angro, in care sunt reglementate retelele si sunt calculate costurile pentru utilizatorii finali.
”Criza energiei a scos in evidenta doar cateva dintre provocarile cu care se confrunta furnizorii de energie la nivel mondial in perioadele de incertitudine si tranzitie, provocari care se vor accentua pe masura ce vor incerca sa atinga obiectivele de neutralitate climatica (net zero). In multe state ale lumii, cadrul de reglementare nu este inca bine structurat pentru a permite investitiile de care este nevoie urgenta pentru tranzitia energetica. De aceea sunt necesare noi reglementari care sa vizeze cele mai mari provocari: cresterea cererii de capacitate de transport, finantarea si fezabilitatea investitiilor viitoare, procesul de autorizare, rezilienta lanturilor de aprovizionare si disponibilitatea fortei de munca”, explica Dinu Bumbacea, Country Managing Partner PwC Romania.
 
O reforma care necesita investitii uriase
La jumatatea lunii martie 2023, Comisia Europeana a propus reformarea pietei de energie electrica a UE pentru a stimula productia din surse regenerabile, pentru a proteja consumatorii de viitoarele cresteri de preturi si de potentiala manipulare a pietei, precum si pentru a spori competitivitatea industriala.
Cele mai multe tari din Europa si-au trasat obiective ambitioase de reducere a emisiilor de dioxid de carbon la zero, dar majoritatea guvernelor abia acum incep sa inteleaga amploarea proiectelor de investitii in infrastructura necesara pentru a construi o capacitate suficienta de energie regenerabila si ce ar insemna sustinerea financiara in aceste proiecte.
Mai mult, furnizorii de energie electrica realizeaza acum ca trebuie sa creasca investitiile in infrastructura si productie, precum si sa regandeasca modul in care furnizeaza energie, dar si cum si cand ar trebui sa fie consumata cel mai bine de catre companii si populatie.
”O analiza recenta a PwC, realizata pe baza datelor Agentiei Internationale pentru Energie (IEA), arata ca productia de energie regenerabila ar trebui sa creasca de opt ori fata de nivelul din 2021, iar investitiile anuale in sistemele de distributie sa se tripleze, pentru a fi atinsa neutralitatea climatica la nivel global pana in 2050. Guvernele au un rol esential in stabilirea politicilor si a regimurilor de autorizare, reducerea timpului necesar pentru aprobarea si dezvoltarea proiectelor si acordarea de stimulente pentru investitii. Romania poate beneficia de investitii insemnate pentru tranzitia energetica, valoarea co-finantarii din PNRR si sumele din Fondul pentru Modernizare depasind 16 de miliarde de euro pentru domenii precum energie regenerabila, inlocuirea carbunelui, productia si utilizarea hidrogenului verde, energie nucleara, cogenerare de inalta eficienta, biocombustibili, modernizarea infrastructurii energetice”, a adaugat Dinu Bumbacea.
Ce pot face autoritatile de reglementare si industria pentru a se pregati cel mai bine pentru tranzitia energetica? Pentru a intelege mai bine toate problemele care modeleaza peisajul energetic actual si viitor, PwC a organizat recent o masa rotunda la Amsterdam pentru a impartasi idei si a discuta modalitati care pot ajuta la accelerarea tranzitiei energetice, mentinand in acelasi timp securitatea cererii si ofertei. Pe baza discutiilor, a fost publicat documentul „Reglementarea sectorului energetic - proiectarea unui sistem energetic sustenabil si rezilient al viitorului”

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter