RO EN
The cart is empty

MDRT: Noi modificari ale legii privind performanta energetica a cladirilor

In data de 18 aprilie 2012, la propunerea reprezentantilor Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT), Guvernul a aprobat o noua lege, menita sa aduca modificari si completari Legii nr. 372/2005 privind performanta energetica a cladirilor. Noile prevederi legislative sunt necesare pentru transpunerea, pe plan national, a modificarilor aduse de Directiva 2010/31/UE. Oficialii MDRT au anuntat ca toate aceste completari, precum si actelor normative subsecvente acesteia, au fost notificate Comisiei Europene. In prezent, pe plan autohton exista aproximativ 1.300 de auditori energetici pentru cladiri, acreditati de MDRT, astfel incat sa poata emite certificate de performanta energetica a cladirilor.
Noutatile efectuate in actul normativ se refera la:
* obligativitatea afisarii certificatelor de performanta energetica la cladirile aflate in proprietatea/administrarea autoritatilor publice sau a institutiilor care presteaza servicii publice, cu o suprafata utila de peste 500 mp; incepand cu data de 9 iulie 2015, obligativitatea se va aplica si cladirilor cu o suprafata utila de peste 250 mp, aflate in proprietatea/administrarea autoritatilor publice sau a institutiilor care presteaza servicii publice;
* obligativitatea punerii la dispozitie a certificatului de performanta energetica la vanzarea-cumpararea sau inchirierea cladirilor / unitatilor de cladire existente (apartamentele din blocurile de locuinte), precum si prezentarea acestuia la receptia de la terminarea lucrarilor, in cazul cladirilor noi; prin urmare, incheierea contractelor de vanzare - cumparare fara punerea la dispozitie a certificatului de performanta energetica conduce la nulitatea relativa a tranzactiei, conform prevederilor Codului Civil, iar procesul-verbal incheiat cu ocazia receptiei la terminarea lucrarilor neinsotit de copia certificatului este nul de drept;
* instituirea, prin Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC), a controlului certificatelor de performanta energetica, a rapoartelor de audit energetic si a rapoartelor de inspectie ale sistemului de incalzire si/sau climatizare;
* obligativitatea analizarii introducerii sistemelor alternative de energie din surse regenerabile, atat la construirea cladirilor noi, cat si in cazul in renovarii majore a cladirilor existente;
* obligativitatea investitorilor si proiectantilor de a lua toate masurile ca, incepand cu 31 decembrie 2020, cladirile noi sa fie cladiri al caror consum de energie este aproape egal cu zero;
* realizarea bancilor de date specifice eficientei energetice la nivelul cladirilor in vederea fundamentarii planurilor nationale de economisire a energiei si de reducere a dioxidului de carbon, precum si de utilizare a surselor alternative de energie.
Informatii suplimentare, la www.mdrt.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter