RO EN
The cart is empty

ISD: Investitiile straine directe continua trendul descrescator

In primele patru luni ale anului in curs volumul investitiilor straine directe (ISD) ale nerezidentilor in Romania au scazut cu 8,98% fata de nivelul aceleiasi perioade din 2011, ajungand la numai 446 milioane de euro (date estimate), potrivit informatiilor publicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR) la finele lunii iunie a.c. ISD au acoperit, astfel, in proportie de 36,3% deficitul contului curent, care s-a situat, in intervalul de referinta, la 1,23 miliarde euro. Din totalul ISD raportate in perioada analizata, creditele intra-grup (dintre investitorul strain si firma rezidenta) au inregistrat o valoare de 33 milioane de euro, iar participatiile la capital (consolidate cu pierderea neta estimata) s-au plasat la 413 milioane de euro. Datele reflecta o diminuare extrem de puternica a fluxului de capital din strainatate (chiar daca nivelul procentual al scaderii nu este asa de pronuntat), ceea ce inseamna ca investitorii sunt in continuare dezinteresati de economia nationala si o percep ca avand un grad sporit de risc si de expunere fata de pietele externe, cu precadere in raport cu economiile statelor grav afectate de criza datoriilor suverane din zona euro. Totodata, fluctuatiile cursului valutar nu sunt de bun augur, iar instabilitatea politica si economica induce investitorilor straini - si mai ales celor institutionali - o noua stare de aversiune. Din analiza tabloului investitional regional stabilit pentru 2011-2012 in raportul guvernamental "Proiecte noi de investitii straine si autohtone incepute in 2011 si prevazute pentru anul 2012", publicat in luna aprilie a.c., se observa faptul ca exista, la nivel national, judete importante, cu potential, pentru care nu s-a anuntat nicio investitie, cum ar fi Arges, Bistrita-Nasaud, Buzau, Dolj, Giurgiu, Gorj si Mehedinti. Raportul Executivului a fost realizat pentru a identifica atat investitiile straine si autohtone incepute in anul 2011, cat si perspectivele de investitii noi in 2012 si completeaza sintezele realizate de BNR si Institutul National de Statistica (INS) pentru investitiile nete in economia autohtona, in conditiile in care lipseste o institutie care sa centralizeze proiectele de investitii din tara noastra. La elaborarea raportului au fost utilizate informatiile provenite din partea prefecturilor privind investitiile noi, incepute in anul 2011 (fara a le include pe cele aflate in desfasurare anul trecut) si cele cu potential ridicat de materializare in anul 2012. Informatiile furnizate nu sunt exhaustive, intrucat nici la nivelul judetelor nu exista un departament sau o institutie centralizatoare. Analiza cuprinde proiectele de investitii din 40 de judete, cu exceptia regiunii Bucuresti-Ilfov (care a atras 62% din totalul ISD in anul 2010), pentru care nu s-au furnizat date. Anul trecut, valoarea investitiilor straine noi a fost de peste 455,3 milioane de euro, adica 24% din totalul ISD, conform datelor publicate de BNR. Valoarea investitiilor romanesti noi, demarate in 2011, se ridica la 410,33 milioane de euro, reprezentand 2,7% din totalul investitiilor nete in economia romaneasca (de 15,2 miliarde euro), conform datelor centralizate de INS. Din punct de vedere regional (exceptand Capitala si zonele limitrofe), in judetele Cluj, Mures, Prahova, Olt si Salaj s-au alocat cele mai multe fonduri pentru investitii noi (atat autohtone, cat si straine) realizate anul trecut, in timp ce in Timis, Prahova, Satu Mare, Tulcea si Caras-Severin au fost create cele mai multe locuri de munca. In ansamblu, sub impactul crizei economice si financiare, ISD au continuat sa scada in 2011, la 1,9 miliarde euro (-13,6% fata de nivelul din 2010). Totusi, Romania a atras mai multe investitii straine decat Bulgaria, care a inregistrat un nivel al ISD de 1,34 miliarde euro sau Grecia (1,3 miliarde euro).

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter