RO EN
The cart is empty

INS: Volumul lucrarilor de constructii a regresat cu 7,7%

Dupa cum indica noile informatii anuntate la data de 13 octombrie 2017 de expertii Institutului National de Statistica (INS), in august a.c., pe fondul persistentei unor probleme sistemice si/sau de finantare pe numeroase segmente (cu precadere in sectorul proiectelor de infrastructura, in domeniul nerezidential si la doua elemente de structura), indicele de volum al lucrarilor de constructii s-a diminuat (conform seriei brute si ajustate, pentru bazele de raportare secventiala si anuala), astfel incat, dupa cum se estima anterior, nu a existat nicio premisa pozitiva care sa indice reluarea trendului ascendent, de recuperare, in primele opt luni a.c., iar piata se pare ca va ramane, in acest an, in starea actuala, de recesiune statistica. Si aceasta pentru ca deprecierea din ianuarie-august 2017 este relativ ampla, astfel incat nu se mai incadreaza de mult timp in eroarea maxim admisa a estimatiilor celor aproape 2.000 de operatori economici cu activitate principala de constructii (stabilita la ±3%).
Noile date statistice reflecta, in consecinta, realitatea potrivit careia, inclusiv in august 2017, contrar unor asteptari reflectate in studiile specifice de conjunctura ale INS, firmele din bransa (indeosebi cele ce se ocupa de infrastructura sau de obiective nerezidentiale, pentru ca in domeniul rezidential cresterea este fara precedent) au reusit sa realizeze mai putine proiecte in comparatie cu aceeasi perioada din 2016, pe fondul unei lipse acute de finantare. Intrucat dinamica lucrarilor, in ansamblul lor, este complet diferita, comparativ cu precedentele 12 luni (cand in perioada de referinta, respectiv primele opt luni ale anului trecut, s-a raportat un avans de +3,5%, pe baze anuale, pentru seria ajustata, cu o crestere sustenabila, de +9%, a constructiilor ingineresti), situatia actuala reflecta realitatea potrivit careia tendintele din ramura de constructii nu se indreapta in directia dorita si, in pofida unei majorari puternice a volumului lucrarilor la imobilele rezidentiale, nici in continuare nu se intrevad solutii imediate (eventual, de finantare) care sa permita initierea unor noi proiecte pe celelalte segmente. Aceasta realitate este evidentiata si prin faptul ca, desi in august a.c., a avut loc un progres de +6,6% al lucrarilor de constructii noi, pe seria ajustata, comparativ cu august 2016, efortul investitional (care era necesar sa fie mult mai consistent, din partea statului ori din perspectiva dezvoltatorilor de imobile nerezidentiale) a fost sustinut, exclusiv, de investitorii din domeniul rezidential, a caror activitate a determinat impulsionarea cu peste +128,3% a lucrarilor la cladirile de locuinte.
Dinamica optima a lucrarilor de constructii noi si mai ales in domeniul rezidential
Faptul ca, prin prisma unor fluctuatii ce nu s-au mai observat din 2014 pana in prezent, in anul 2016 piata nationala de constructii a continuat sa functioneze sub potentialul sau real, la fel ca in perioada de maxima intensitate a crizei economice, iar apoi, in primele opt luni a.c., situatia negativa s-a perpetuat, ba chiar s-a accentuat (pe anumite segmente), se poate constata cu usurinta in momentul in care se observa ca diminuarea anuala anuntata de INS inseamna, de fapt, nu numai intreruperea trendului de recuperare, ci si amanarea momentului reinitierii acestuia, ceea ce va aduce o iesire lenta din starea de recesiune statistica, probabil in al doilea semestru din 2018. Problemele s-au evidentiat mai ales ca urmare a regresului consemnat cu precadere in cazul proiectelor de intretinere si reparatii curente, precum si la cele de reparatii capitale (unde a fost vorba, mai degraba, de o activitate cu mult sub potentialul firmelor din bransa), singurul aspect pozitiv fiind constatat pe segmentul lucrarilor de constructii noi (ca elemente de structura), dar si in acest caz cresterea se afla, momentan, in marja de eroare statistica. Totusi, merita sa se ia in considerare fara nicio discutie avansul puternic, inregistrat la cladirile rezidentiale, in timp ce in sectorul constructiilor ingineresti si in cel al imobilelor nerezidentiale deprecierile continua sa fie masive. Toate acestea indica, mai ales in cazul obiectelor de constructii, parcursul posibil al pietei de profil in acest an. Ca de fiecare data, informatiile sunt provizorii si vor fi supuse ulterior unui proces de revizuire, dupa cum s-a intamplat de altfel si cu aceiasi indicatori evidentiati separat in raportarile ulterioare ale Eurostat, fiind posibila inclusiv adancirea trendului negativ, pe anumite segmente.
In consecinta, daca se iau in considerare bazele de raportare anuale, in intervalul 1-31 august 2017, volumul lucrarilor de constructii a scazut cu -0,5% ca serie bruta (comparativ cu aceeasi perioada din 2016). In acelasi timp, pe seria indicilor ajustati cu numarul de zile lucratoare si in functie de factorul sezonier, prin metoda regresiva recomandata de regulamentele europene referitoare la indicatorii pe termen scurt, diminuarea anuala s-a plasat la -4,8%. Totusi, intrucat in precedentele 31 de zile lucrarile de constructii au regresat puternic ca volum (-6,2% ca serie ajustata, in ritm anual), in august 2017, probabil pe fondul amanarii unor proiecte, s-a remarcat o situatie asemanatoare celei din luna anterioara, conturata printr-o scadere anuala, respectiv printr-o stagnare (la seria bruta, in comparatie cu aceeasi perioada din 2016). Astfel, nu este de mirare ca, pe baze de comparare secventiale - pentru seria ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de factorul sezonier - s-a constatat o diminuare a volumului lucrarilor fata de iulie a.c. (-0,3%), iar ca serie bruta, s-a remarcat tot o scadere usoara, de -0,1%, asimilata unei stabilizari, ceea ce a insemnat, de fapt, o situatie relativ pozitiva pentru un singur segment al pietei.
Rata puternica de crestere a lucrarilor la constructiile rezidentiale
Dupa cum arata datele INS - si asa cum se preciza anterior -, in perioada de referinta, constituita de luna august 2017, firmele specializate s-au confruntat (partial) cu mai multe dificultati din punct de vedere al portofoliului de contracte/ comenzi decat in cea de-a opta luna a anului anterior, intrucat au efectuat lucrari cu o cota ajustata de 95,2% din volumul specific lunii august 2016 (sau de 99,5% ca serie bruta), ceea ce inseamna ca premisele unei recuperari a pierderilor s-au indepartat, cel putin pe termen scurt si mediu. In acelasi timp, comparativ cu iulie 2017 (care a reprezentat, insa, oarecum neasteptat, inca un moment nefavorabil pentru piata), cotele actualizate din cele 31 de zile analizate au fost de 99,7% (pe seria ajustata) si de 99,9% (pentru cea bruta). Totodata, pentru primele opt luni a.c., comparativ cu ianuarie-august 2016, nivelurile anuntate de INS sunt de 92,3% pentru seria ajustata a datelor si de 95,1% in cazul celei brute.
Conform INS, in august 2017, volumul lucrarilor de constructii, ca serie ajustata, a scazut cu -0,3% fata nivelul consemnat in luna iulie a anului in curs, diminuarea acestui indicator fiind determinata de faptul ca s-au inregistrat deprecieri evidentiate la toate elementele de structura, respectiv la indicele ce se refera la complexul de lucrari de reparatii capitale la constructii existente (-17,6%), in cazul lucrarilor de constructii noi (-4,5%), precum si la procedurile de intretinere si reparatii curente (+1,6%). Pe obiecte de constructii, a rezultat o apreciere la o singura componenta, mai precis la imobilele rezidentiale (+12,2%), pentru ca la cladirile nerezidentiale (-13%) si la constructiile ingineresti (-6,5%) s-au constatat diminuari (chiar neprevazute, de o asemenea amploare, in cazul imobilelor cu alta destinatie decat cea de locuinta).
Totodata, pentru seria bruta, datele secventiale aferente lunii august 2017 indica un regres de -0,1%, evidentiat mai ales in cazul lucrarilor de reparatii capitale (-4,5%) si la cele de intretinere si reparatii curente (-2,1%), intrucat la operatiunile ce presupun executia constructiilor noi s-a inregistrat o crestere (+1,1%). Totodata, pe obiecte de constructii, ca serie bruta, a fost raportata o apreciere doar la imobilele rezidentiale (+14%), constatandu-se diminuari la cladirile cu alta destinatie fata de cea de locuinta (-11,8%), precum si in cazul lucrarilor la constructiile ingineresti (-0,2%).
Dupa cum se arata anterior, in raport cu luna corespunzatoare a anului 2016, volumul lucrarilor de constructii din august 2017 a scazut pe seria ajustata, stabilizandu-se oarecum pe cea bruta, ceea ce indica o situatie relativ deficitara a pietei de profil fata de anul anterior. In comunicatul INS se mai subliniaza ca, in comparatie cu aceeasi luna a anului precedent, ca serie bruta, volumul lucrarilor de constructii a regresat in august 2017, in medie, cu -0,5%, situatie data de faptul ca s-au raportat diminuari reflectate la doua elemente de structura - mai precis la lucrarile de reparatii capitale (-17,2%) si la operatiunile ce presupun executia lucrarilor de intretinere si reparatii curente (-12%), iar in cazul procedurilor de edificare a constructiilor noi s-a constatat o majorare (cu +6,4%). Pe obiecte de constructii, s-au inregistrat scaderi la doua componente - si anume la constructiile ingineresti si la imobilele nerezidentiale (-23,8% si -8,1%), iar lucrarile la cladirile rezidentiale au crescut puternic ca volum (+123,4%).
In conformitate cu seria ajustata, in luna august 2017, comparativ cu august 2016, intrucat diminuarea indicelui s-a plasat la -4,8%, pe elemente de structura au fost semnalate scaderi la doua categorii, mai precis la procedurile de reparatii capitale (-15,3%), ca si in cazul lucrarilor de intretinere si reparatii curente (-10,9%), in timp ce la operatiunile de executie a constructiilor noi a avut loc o crestere (+6,6%). Pentru aceeasi baza de raportare, dar pe obiecte de constructii, volumul lucrarilor s-a majorat puternic la cladirile rezidentiale (cu +128,3%), iar la constructiile ingineresti si la imobilele nerezidentiale au fost constatate deprecieri ale volumului lucrarilor, de -26,4% si -8,1%.
„In intervalul 1 ianuarie - 31 august 2017, comparativ cu primele opt luni din 2016, volumul lucrarilor de constructii a scazut, pe total, ca serie bruta, cu -4,9%. Pe elemente de structura s-a remarcat o sporire doar in cazul lucrarilor de constructii noi, cu +3,2%, iar la lucrarile de intretinere si reparatii curente (-20,6%) si la cele de reparatii capitale (-17,1%) s-au constatat ample deprecieri. Pe obiecte de constructii, au avut loc scaderi la constructiile ingineresti si la cladirile nerezidentiale cu -25,5%, respectiv cu -10%, dar lucrarile la imobilele rezidentiale s-au apreciat cu +85,7%. Ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de factorul sezonier, volumul lucrarilor de constructii s-a diminuat, in total, in primele opt luni a.c., cu -7,7%. Din punct de vedere al elementelor de structura, scaderea s-a confirmat la doua componente, mai precis la lucrarile de intretinere si reparatii curente si la cele de reparatii capitale (cu -20,2% si cu -18,1%), in timp ce lucrarile de constructii noi s-au majorat ca volum (+2,8%). Pe obiecte de constructii, indicatorul denota o crestere doar la cladirile rezidentiale (+75%), scaderi fiind insa raportate la constructiile ingineresti (-25,7%) si la imobilele nerezidentiale (cu -10,4%)”, se mai arata in comunicatul INS.
***
Incepand cu 2015, Institutul National de Statistica pune la dispozitia publicului datele sursa pe care se bazeaza elaborarea analizelor proprii cu privire la evolutia volumului lucrarilor de constructii, aspect care, de altfel, s-a generalizat, iar din 2016 s-a decis alegerea unei alte baze de selectie a esantionului, ce asigura o reprezentativitate calculata dupa cifra de afaceri de 94,21% din multimea totala a unitatilor active. Totodata, pentru ajustarea seriilor, s-a folosit pachetul de programe JDEMETRA+ v 2.0 (metoda TRAMO/SEATS), care realizeaza estimarea efectului numarului de zile lucratoare diferit de la o luna la alta si efectului calendarului (an bisect si alte sarbatori nationale), precum si identificarea si corectarea valorilor extreme (schimbari de nivel ocazionale, tranzitorii sau permanente) si interpolarea valorilor lipsa. Datele se colecteaza de la circa 2.000 de operatori economici cu activitate principala de constructii. Totodata, valoarea lucrarilor de constructii executate cuprinde lucrari de constructii noi, reparatii capitale si lucrari de intretinere si reparatii curente realizate de operatorii economici cu activitate principala in domeniu (sectiunea F din CAEN rev. 2), iar indicii de volum in constructii se determina prin deflatarea datelor valorice cu indicii de cost in constructii pe elemente de structura si pe obiecte de constructii. Informatii suplimentare, la www.insse.ro, iar pentru descarcarea datelor sursa aferente primelor opt luni ale anului in curs, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter