RO EN
The cart is empty

INS: Sectorul de constructii integreaza peste 44.000 de firme active

Cu toate ca, pentru firmele de constructii, anul trecut a insemnat o perioada in care efectele recesiunii au continuat sa se manifeste, determinand inclusiv majorarea gradului de incidenta a insolventelor, numarul agentilor economici cu acest obiect de activitate s-a majorat fata de precedentele 12 luni, urmand tendinta generala a tuturor intreprinderilor active in domeniul economic, dupa cum se precizeaza intr-un studiu succint elaborat de Institutul National de Statistica (INS). Astfel, dupa cum era de asteptat, circa 40,9% din numarul total de companii active au declarat ca obiectul principal de activitate este specific ramurii de servicii (comparativ cu 40% in 2011), in timp ce – din punct de vedere al numarului mediu de salariati – cei mai multi angajati sunt inregistrati in continuare in industrie. Analizand datele specifice sectorului de constructii, specialistii INS au evidentiat faptul ca pe piata nationala de profil functioneaza 44.447 de intreprinderi active (fata de 43.503 agenti economici specializati in precedentele 12 luni), cu 399.413 angajati, in raport cu 418.202 angajati in 2011 (ambele valori fiind cele medii). Cifra de afaceri insumata a societatilor din bransa s-a situat, in 2012, la 77.547 milioane de lei, fata de 77.878 milioane de lei in 2011 (respectiv 17,43 miliarde euro la cursuri de schimb actualizate, comparativ cu 17,39 miliarde euro la cotatia din 2011). In acelasi timp, investitiile brute efectuate de acestea s-au plasat la 25.760 milioane de lei, fiind mai mari in raport cu suma de 17.251 milioane de lei din 2011. Valoarea adaugata bruta la costul factorilor (VAB) firmelor de constructii (ce reprezinta suma salariilor si altor elemente legate de costul factorilor de munca, a profitului, a subventiilor de exploatare, a amortizarii capitalului fix, din care se scad impozitele legate de productie) a fost de 18.487 milioane de lei (19.490 milioane de lei in 2011), insa rezultatul brut al exercitiului (reflectat ca diferenta dintre suma veniturilor din exploatare, a celor financiare si celor extraordinare si suma cheltuielilor de exploatare, financiare si a cheltuielilor extraordinare) a fost negativ si s-a situat la -623 milioane de lei (comparativ cu un rezultat pozitiv, de +763 milioane de lei, in 2011).
 
Crestere a volumului investitiilor efectuate de operatorii din constructii
"Fata de anul anterior (cand s-a constatat o diminuare de 8,4% in raport cu 2010), la nivelul lui 2012 numarul total de intreprinderi a crescut cu 4%. La sfarsitul anului trecut, sectorul industrial insuma 50.896 de intreprinderi (49.715 intreprinderi in 2011), respectiv 11,4% din totalul celor active din domeniul economic (industrie, constructii, comert si servicii). Cea mai mare pondere a fost detinuta de firmele active din cadrul sectorului servicii, respectiv 40,9%. Astfel, din punct de vedere al distributiei societatilor pe sectoare de activitate economica, situatia actualizata denota cele mai multe companii (peste 40%) integrate in domeniul tertiar (al serviciilor), fiind urmate de cele din comert (37,8% fata de 38,3%), de societatile industriale (11,4% fata de 11,6%) si de firmele de constructii (9,9% comparativ cu 10,1%). Distributia numarului mediu de salariati pe sectoare de activitate economica reflecta faptul ca principalul angajator ramane industria, cu 35,8% din total, in servicii lucreaza personal cu o pondere de 31,6%, in comert 22,2%, iar in constructii 10,4%. In anul 2012 numarul mediu de salariati a scazut cu 0,2% fata de anterioarele 12 luni, spre deosebire de 2011 cand s-a constatat o crestere cu 3,6%. Dimensiunea medie a unei intreprinderi din industrie a fost de circa 27 de salariati (28 de salariati in 2011), in timp ce in comert s-a situat la circa cinci salariati pentru ambele perioade de raportare, astfel incat ramura respectiva reuneste cele mai multe microintreprinderi. In ceea ce priveste cifra de afaceri, ponderea cea mai mare a fost detinuta de companiile cu activitate principala de comert (39,9% fata de 39,7%), firmele din ramura de constructii avand o pondere de numai 7,3% (comparativ cu 7,7%) si continuand sa se situeze pe ultimul loc al clasamentului la acest capitol. Valoarea adaugata bruta la costul factorilor a fost obtinuta in 2012 in proportie de 42,7% in industrie, 8,3% in constructii, 17,9% in comert si 31,1% in servicii, iar valorile din 2011 au fost, in ordine, de 41,2%, 9,1%, 17,7% si 31,1%. In schimb, structura investitiilor in cadrul sectoarelor se prezinta astfel: industrie (45% fata de 58,4%), constructii (21,3% fata de 12%), comert (10,7% fata de 9,5%) si servicii (23% fata de 20,1%). Astfel, se observa faptul ca – desi rezultatele financiare ale anului trecut au continuat sa fie modeste – managerii firmelor din ramura de constructii au intensificat ritmul de implementare a programelor de dezvoltare, cel mai probabil pentru a incerca o rentabilizare a afacerilor. Din nefericire, premisa enuntata anterior este infirmata de faptul ca rezultatul brut al exercitiului (profitul) a inregistrat valori pozitive in toate sectoarele, cu exceptia ramurii de constructii, cum ar fi in industrie (+8.638 milioane de lei, comparativ cu +9.255 milioane de lei), constructii (-623 milioane de lei fata de +763 milioane de lei), comert (+5.864 milioane de lei, in raport cu +4.861 milioane de lei) si in sectorul de servicii (+5.874 milioane de lei, marcandu-se o consolidare a profitului dupa cota de +769 milioane de lei din 2011)", se arata in comunicatul INS. Informatii suplimentare, la www.insse.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter