RO EN
The cart is empty

INS: Scadere puternica a pietei de constructii, pana in luna decembrie

Managerii celor 8.221 de companii participante la cel mai recent sondaj stratificat simplu aleator initiat de Institutul National de Statistica (in care variabilele de stratificare sunt date de activitatea principala si marimea intreprinderii) si-au modificat din nou estimarile, preconizand pe termen scurt – pana in luna decembrie 2014 – diverse evolutii ale preturilor ce vor marca activitatea economica actuala, dupa cum se arata in cadrul unui studiu de conjunctura al institutiei. Astfel, pentru piata de constructii se prognozeaza o relativa stabilitate a acestora, insa volumul lucrarilor va deveni cu siguranta mai putin consistent ca in prezent, pe fondul impactului nefavorabil generat de factorul sezonier si de perioada electorala. De altfel, in perceptia managerilor, sezonul rece este perceput ca un moment mai putin propice pentru investitii, in pofida faptului ca multe din lucrarile deja initiate au ca termen de finalizare sfarsitul anului in curs, iar acutizarea tensiunii induse de factorii politico-sociali este o premisa ce nu mai poate fi neglijata, cel putin pana in decembrie a.c. In consecinta, scenariul de relativa stabilitate a preturilor s-ar putea concretiza in toate sectoarele economiei nationale, respectiv in domeniul industriei prelucratoare, in constructii, in sectorul tertiar (al serviciilor) si in ramura de comert cu amanuntul. "Pentru perioada octombrie-decembrie 2014, se contureaza o tendinta de scadere puternica a activitatii in constructii, respectiv o crestere moderata in industrie, iar in ramura de comert cu amanuntul si in servicii se va observa o stabilitate relativa, fata de cele trei luni anterioare (conform indicatorului de sold conjunctural)", se arata intr-un comunicat al INS. In contextul actual, comparativ cu studiul anterior, cei 1.573 de manageri din bransa de constructii isi rectifica inca o data in sens negativ previziunile date publicitatii in cercetarea anterioara, indicand, in consecinta, o depreciere a perceptiei pe care o au in raport cu principalii indicatori analizati. "Potrivit estimarilor din octombrie 2014, in urmatoarele trei luni, pe piata constructiilor va fi constatata o scadere a volumului productiei (sold conjunctural de -27%, comparativ cu -10% in cercetarea precedenta), pe fondul unei tendinte asemanatoare in ceea ce priveste numarul de salariati (sold conjunctural de -17%, fata de cel de -10% din studiul anterior). Derularea activitatii la parametri inferiori in raport cu precedentele trei luni se va datora influentei determinate de o eventuala depreciere semnificativa a stocului de contracte si comenzi, intrucat va fi observata o tendinta mai putin favorabila fata de intervalul anterior (sold conjunctural -26%, in raport cu indicatorul de -13% publicat in documentul din luna septembrie 2014). In acelasi timp, in ceea ce priveste preturile lucrarilor de constructii, se constata o usoara modificare a opiniilor exprimate de manageri, astfel incat acestea s-ar putea mentine la nivelurile anterioarelor trei luni, inscriindu-se, pana in decembrie 2014, intr-un trend de stabilitate relativa (sold conjunctural -2%, comparativ cu +1%)", se mai arata in studiul INS. Informatii suplimentare, la www.insse.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter