RO EN
The cart is empty

INS: Regres de 9,1% al volumului lucrarilor de constructii

Piata autohtona de constructii continua sa se afle in recesiune, cu perspective relativ indepartate de relansare, de vreme ce, pe baze de raportare anuale, volumul lucrarilor de constructii a scazut cu 9,1% ca serie ajustata in primul trimestru din 2014 (comparativ cu ianuarie-martie 2013), respectiv cu 9,1% ca serie bruta. In schimb, in luna martie a.c. s-a remarcat o usoara revigorare, de vreme ce majorarea pe baze de comparare secventiale – atat bruta, cat si ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de factorul sezonier - a fost de +53,2%, respectiv de +10,4%, ceea ce imbunatateste intrucatva perspectivele de revenire a pietei, cel putin din al doilea semestru al acestui an, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS). Totusi, in perioada de referinta, constituita de luna martie 2014, firmele specializate au continuat sa se confrunte cu diverse dificultati legate cu precadere de scaderea comenzilor, intrucat au efectuat lucrari cu o cota ajustata de 95,8% din volumul specific lunii martie 2013 (sau de 99,7% ca serie bruta), ceea ce inseamna ca premisele unei stabilizari sunt tot mai incerte si indepartate din punct de vedere temporal. De asemenea, comparativ cu februarie 2014, cotele actualizate din cele 31 de zile analizate au fost de 110,4% (pe seria ajustata) si de 153,2% (pentru cea bruta). Conform INS, in martie 2014, volumul lucrarilor de constructii ca serie ajustata, a crescut cu 10,4% fata de februarie a.c., majorare evidentiata mai ales la lucrarile de reparatii capitale (+25,7%). In acelasi timp, lucrarile de constructii noi si cele de intretinere si reparatii curente au crescut cu +20,5%, respectiv cu +9,1%. Pe obiecte de constructii s-a inregistrat un progres atat la cladirile nerezidentiale (+35,9%), cat si la constructiile ingineresti (+23,5%) in timp ce operatiunile efectuate la cladirile rezidentiale au scazut ca volum cu -27,4%. Pentru seria bruta, datele secventiale aferente lunii martie indica o majorare de +53,2%, evidentiata astfel: lucrari de reparatii capitale (+59,9%), lucrari de constructii noi (+57,7%) si operatiuni de intretinere si reparatii curente (+36,8%). Si pe obiecte de constructii au fost raportate cresteri la anumite componente, respectiv la cladiri nerezidentiale (+93%) si la constructiile ingineresti (+55,8%), in timp ce la imobilele rezidentiale a fost constatat un regres (-13,4%). Totusi, in raport cu luna corespunzatoare a anului 2013, volumul lucrarilor de constructii din martie 2014 a regresat pe toata linia, ceea ce indica si in continuare o depreciere fara precedent, neexistand momentan semnale certe de revenire, fapt cu atat mai grav cu cat, potrivit Eurostat, piata de constructii din Romania ramane in stare de recesiune.
 
Initiere a ascensiunii pe segmentele locuintelor si cladirilor nerezidentiale
In comunicatul INS se mai subliniaza ca, fata de luna corespunzatoare a anului precedent, ca serie bruta, volumul lucrarilor de constructii a scazut in martie 2014 in medie cu -0,3%, diminuare reflectata cu precadere la lucrarile de reparatii capitale (cu -11,9%) si la cele de intretinere si reparatii curente (-4,4%), in timp ce la constructiile noi a avut loc o ascensiune (+3,5%). Pe obiecte de constructii, s-a inregistrat insa un regres numai la constructiile ingineresti (de -20,4%), iar la imobilele nerezidentiale si la cele rezidentiale s-au remarcat cresteri de +46,1%, respectiv de +9,8%. In conformitate cu seria ajustata, in luna martie 2014, comparativ cu martie 2013, intrucat deprecierea indicelui s-a plasat la -4,2%, pe elemente de structura au avut loc la scaderi la unele componentele, cum ar fi lucrarile de reparatii capitale (-12,6%) si cele de intretinere si reparatii curente (-3,5%). Anumiti factori favorabili au determinat ca, in cazul lucrarilor de constructii noi, sa se constate o crestere usoara, asimilata mai degraba unei stabilizari (+0,5%). Pentru aceeasi baza de raportare, volumul lucrarilor de constructii a scazut la constructiile ingineresti cu -22%, dar la imobilele nerezidentiale si la cladirile rezidentiale au fost constatate majorari importante, de +37,6% si de +8,6%. In perioada 1 ianuarie – 31 martie 2014, fata de primul trimestru din 2013, volumul lucrarilor de constructii a scazut cu -9,1% pe seria ajustata, mai precis la reparatii capitale (-23,2%), constructii noi (-8,4%) si proceduri de intretinere si reparatii curente (-7,2%). Analizand obiectele de constructii, o scadere a fost remarcata doar in ceea ce priveste constructiile ingineresti (-26,7%), in timp ce la cladirile nerezidentiale si la cele rezidentiale volumul lucrarilor de constructii a crescut cu +11,8%, respectiv cu 9,6%, constatandu-se astfel o initiere relativ sustenabila a trendului ascendent pe ambele segmente.
Fondurile UE ar putea relansa sectorul nerezidential
Nici in ceea ce priveste seria bruta datele aferente primelor trei luni a.c. nu sunt pozitive, deoarece scaderea s-a plasat la -9,4%, fiind observata cu precadere la lucrarile de reparatii capitale (-22,8%), la cele ce presupun intretinere si reparatii curente (zugravire, vopsire etc.), cu valoare adaugata mai redusa, al caror trend descendent a fost relativ moderat (-8,6%) si la cele de constructii noi (-6,8%). Cel mai probabil din cauza conditiilor meteo nefavorabile, precum si din lipsa fondurilor guvernamentale, pe fondul neimplicarii statului si al intreruperii unor lucrari finantate din bugetele publice, constructiile ingineresti au regresat cu -25%. Prezumtia este confirmata partial si de situatia diametral opusa consemnata la celelalte obiecte de constructii, de vreme ce vremea relativ nefavorabila nu a impiedicat cresteri de +18,2% si de +15,6% ale indicatorului in ceea ce priveste imobilele cu alta destinatie fata de cea de locuinta si cladirile rezidentiale. In concluzie, in perioada de referinta (constituita de ianuarie-martie 2014), companiile specializate din constructii au reusit sa realizeze o cota de 90,9% din volumul lucrarilor efectuate in primul trimestru din 2013 (ca serie ajustata) sau de 90,6% in cazul seriei brute, iar pe segmentul rezidential au executat circa 109,6% din nivelul perioadei similare a anului trecut (sau de 115,6% ca serie bruta). Astfel, in acest domeniu, volumul lucrarilor de constructii continua sa fie superior in raport cu indicatorii consemnati anterior, ceea ce inseamna ca in 2014 urmeaza sa se constate o usoara majorare pe segmentul respectiv. Daca se iau in calcul si datele specifice pietei cladirilor nerezidentiale, cresterea puternica (de +18,2% pe seria bruta sau +11,8% pentru cea ajustata), bazata probabil pe alocarea unor fonduri europene, indica, de fapt, o reluare la parametri superiori a lucrarilor specifice, realitate ce ar trebui sa reprezinte un aspect pozitiv pentru antreprenorii specializati, mai ales ca primele luni ale fiecarui an nu reprezinta, de obicei, o perioada propice implementarii unor asemenea obiective de investitii. Informatii suplimentare, la www.insse.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter