RO EN
The cart is empty

INS: Diminuare de 0,7% a numarului autorizatiilor de construire

In luna august 2014, autoritatile locale din intreaga tara au eliberat 3.618 autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale (care sunt folosite integral sau in cea mai mare parte - peste 50% din suprafata imobilului - pentru locuire), in scadere cu -5% fata de luna iulie 2014 si cu -5,6% raportat la perioada similara din 2013, continuandu-se astfel trendul descendent raportat in precedentele 31 de zile, informeaza un comunicat al Institutului National de Statistica (INS). In acelasi timp, in intervalul ianuarie-august a.c. s-au eliberat 25.174 de autorizatii de construire pentru imobile rezidentiale, cu 0,7% mai putine fata de primele opt luni ale anului 2013, astfel incat tendinta de crestere din ianuarie pana in iulie s-a inversat. "Datele aferente intervalului 1 – 31 august 2014 arata faptul ca s-au acordat 3.618 autorizatii de construire pentru edificarea cladirilor rezidentiale, din care 1.256 pentru mediul urban si 2.362 pentru cel rural. Astfel, avand in vedere structura acestora, circa 65,3% din documentele respective sunt pentru zona rurala. Din punct de vedere al evolutiei reflectate potrivit unei baze secventiale de comparare, situatia autorizatiilor de construire din cele 31 de zile analizate arata ca, fata de luna iulie a anului 2014, s-a remarcat o scadere pe plan national (-189 de autorizatii), reflectata in majoritatea regiunilor de dezvoltare. In consecinta, singurele majorari s-au remarcat in Nord-Est (+63 autorizatii), Bucuresti-Ilfov (+23 de permise) si Sud-Est (+14 documente). In schimb, in regiunile de dezvoltare Sud-Muntenia (-157 de autorizatii), Nord-Vest (-56 de permise), Sud-Vest Oltenia (-33 documente), Centru (-28 de autorizatii) si Vest (-15 documente) au fost inregistrate scaderi. Comparativ cu august 2013, aceeasi luna a anului in curs a presupus o scadere ceva mai ampla a numarului de autorizatii (-215 permise), diminuarea fiind reflectata in mai multe regiuni de dezvoltare – si anume in Sud-Muntenia (-116 de autorizatii), Sud-Est (-59 de permise), Vest (-44 documente), Sud-Vest Oltenia (-34 de autorizatii), Centru (-33 de permise) si Nord-Vest (cu -18 autorizatii). In schimb, cresteri au avut loc in doua regiuni de dezvoltare – si anume in Bucuresti-Ilfov (+74 de permise) si Nord-Est (+15 documente).
Recordul cresterii numarului de locuinte avizate, consemnat in iulie
Potrivit INS, in perioada 1 ianuarie – 31 august a.c. au fost emise 25.174 de autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale, cu 0,7% mai putine fata de aceeasi perioada din 2013. In consecinta, s-au inregistrat cresteri doar in Bucuresti-Ilfov (+1.015 documente), Nord-Vest (+186 de permise) si Sud-Est (+9 autorizatii), conturand din nou, la fel ca in primele sapte luni a.c., mai multe perspective favorabile pietei constructiilor rezidentiale din regiunile respective, mai ales in Capitala si judetul limitrof. In schimb, cele mai importante deprecieri s-au remarcat in Sud-Muntenia (-354 de autorizatii), Nord-Est (-346 de documente), Centru (-289 de autorizatii), Sud-Vest Oltenia (-203 de permise) si Vest (-188 de documente). Practic, aceasta realitate indeparteaza momentul declansarii rapide a unui proces favorabil recuperarii pierderilor din sectorul de constructii imobiliare, cu precadere in regiunile respective – si nu numai. Totodata, o alta premisa nefavorabila este reflectata, in continuare, de realitatea potrivit careia caracteristicile acestui segment de piata se modifica de la o luna la alta, mai ales daca se ia in considerare strict edificarea de unitati locative unifamiliale (reflectate drept locuinte), pentru care s-a inregistrat un record al cresterii in luna iulie, pentru ca in august tendintele sa fie negative. Astfel, conform INS, in august 2014 s-au eliberat autorizatii pentru un numar de 4.643 de imobile, indicatorul respectiv aflandu-se in scadere cu -32,76% comparativ cu iulie 2014 (cand s-au consemnat documente avizate pentru 6.905 de unitati) si confirmand o diminuare de -13,75% fata de cele 5.383 de locuinte avizate in august 2013. In acelasi timp, suprafetele utile aferente unitatilor locative incep sa devina mai putin semnificative (luand in calcul media celor 12 luni analizate), intrucat aria utila insumata a spatiilor rezidentiale avizate in august 2014 a reprezentat 614.530 mp (comparativ cu 779.054 mp, cat a constituit recordul absolut din luna iulie 2014 si cu 762.936 mp din iulie 2013). Mai mult, daca se iau in considerare baze mai asemanatoare de calcul, rezulta ca numarul de locuinte avizate si suprafata utila a acestora din august a.c. (respectiv 4.643 unitati si 614.530 mp) reprezinta indicatori aproape similari celor din septembrie 2013, cand celor 4.632 de locuinte avizate le-a corespuns o arie utila ceva mai mare, de 631.592 mp. Consultand diagrama ce prezinta numarul locuintelor autorizate in perioada august 2013 - august 2014, se constata ca nivelul consemnat in cea de-a saptea luna a anului in curs a devenit etalonul intregului interval de referinta, ca urmare a emiterii de autorizatii pentru 6.905 de resedinte. Totodata, se remarca si faptul ca in ianuarie 2014 s-au emis autorizatii pentru numai 2.828 de locuinte (avand o suprafata utila de 312.434 mp), ceea ce reprezinta minimul absolut al perioadei respective. In concluzie, intrucat piata de constructii, ca si economia in ansamblul sau, traverseaza o perioada de recesiune, recuperarea graduala a pierderilor in domeniul rezidential s-a intrerupt, cel putin in ceea ce priveste perspectivele de construire a locuintelor, semnalele pentru semestrul al doilea a.c. fiind incerte si in mare masura negative, deoarece nu se cunoaste cand si daca aceste 25.174 de proiecte de locuinte vor fi lansate in executie. Informatii suplimentare, la www.insse.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter