RO EN
The cart is empty

GUVERN: Modificarile la ordonanta 114/2018 au fost publicate in Monitorul Oficial

La data de 21 iunie 2019, in Monitorul Oficial al Romaniei a fost publicata OUG nr. 43/2019, care extinde, reformuleaza si clarifica modul de acordare a facilitatilor fiscale pentru salariatii angajati in sectorul constructiilor. Prin ordonanta, legiuitorul mentine, astfel, salariul minim brut garantat in plata pentru salariatii din domeniul constructiilor la suma de 3.000 lei lunar, pentru perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2028. Acest salariu este pentru un program normal de 167,33 ore pe luna si se va utiliza in mod exclusiv doar in domeniile reglementate de ordonanta. In cazul in care un angajator nu respecta acest nivel al salariului minim, acesta va fi amendat contraventional, iar ca sanctiune complementara, se anuleaza acordarea facilitatilor fiscale. Ca element de noutate, s-a precizat in mod expres ca, pentru diferentele de obligatii fiscale, generate de retratarea contributiilor sociale si a impozitului pe venit, se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere, conform codului de procedura fiscala. O alta masura adusa de ordonanta analizata consta in extinderea activitatilor din domeniul constructiilor care intra in sfera de aplicare a ordonantei.
Facilitatile fiscale se acorda doar pentru activitatile prevazute expres in ordonanta si numai in cazul angajatorii realizeaza 80% din cifra de afaceri din activitati in domeniul constructiilor in totalul cifrei de afaceri. Modul in care se stabileste acest procent de 80% in totalul cifrei de afaceri se stabileste in functie de data infiintarii societatii si in functie de realizarea, in anul precedent, a unei activitati de constructii montaj dintre cele prevazute in ordonanta.
Analizand textul OUG nr. 43/2019, asa cum a aparut in Monitorul Oficial – si care va intra efectiv in vigoare la data de 20 iulie 2019 – expertii in domeniul fiscal subliniaza ca, pentru societatile de constructii existente la data de 1 ianuarie 2019, se vor analiza activitatea si veniturile incasate din activitatile de constructii realizate in anul 2018. Daca in anul 2018, ponderea veniturilor din activitati de constructii este de minimum 80% din totalul cifrei de afaceri, atunci acestea beneficiaza de facilitatile fiscale in intregul an 2019. Totodata, pentru societatile infiintate in anul 2019, se va analiza procentul de 80% pentru activitatea de constructii incepand cu data de 1 ianuarie a anului in curs sau cu data de la care a fost infiintata societatea, pana la finele lunii pentru care se calculeaza si se platesc salariile. Exista si situatia in care o societate a avut activitate in domeniul de constructii-montaj in anul 2018, fiind infiintata anterior datei de 1 ianuarie 2019, si nu a realizat in anul 2018 un plafon de 80% venituri din constructii. Aceasta societate are posibilitatea sa beneficieze de facilitati in anul 2019 numai daca in acest an depaseste plafonul veniturilor de 80% din activitatea de constructii. Analiza acestui plafon se face prin cumularea veniturilor de la data de 1 ianuarie 2019 si pana la finele lunii pentru care se achita salariile.
Ordonanta prevede in mod expres faptul ca se va lua in considerare la determinarea plafonului productia in curs de executie realizata si nefacturata. Prin ordin al ministrului Finantelor Publice, se va aproba formularul declaratiei 112 si instructiunile de aplicare pentru noile modificari legislative.
Facilitatile se acorda salariatilor ce realizeaza venituri brute salariale in plafonul minim de 3.000 de lei lunar, pana la suma de 30.000 de lei. Pentru un salariat ce are venituri brute mai mari de 30.000 de lei, nu se acorda facilitati fiscale pentru sumele ce depasesc plafonul.
Veniturile luate in calcul pentru aceste plafoane sunt cele enumerate la art. 76 alin. (1) – (3) din Codul fiscal, respectiv salariile brute in bani, dar si avantajele in natura sau diverse tichete valorice primite. Totodata, dintre facilitatile fiscale in domeniul constructiilor, acordate de guvernanti, se disting: reducerea contributiei la asigurarile sociale pentru pensii la procentul de 21,25%, cu scutire la plata a procentului de 3,75% - contributia la pensii administrate privat; eliminarea obligatiei platii contributiei la asigurarile sociale de sanatate in procent de 10%, salariatii pastrandu-si calitatea de asigurat in sistemul public de sanatate; eliminarea obligatiei de plata a impozitului pe venitul din salarii in procent de 10% si reducerea contributiei asiguratorii pentru munca la procentul de 0,3375%. Pentru a descarca textul integral al OUG nr. 43/2019, asa cum a aparut in Monitorul Oficial al Romaniei, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter