RO EN
The cart is empty

GUVERN: IMM-urile participante la licitatii nu mai beneficiaza de reduceri

In sedinta din 19 septembrie a.c., Guvernul Romaniei a aprobat o serie de modificari, cu impact major asupra legislatiei achizitiilor publice. Astfel, Executivul a adoptat o ordonanta de urgenta care modifica si completeaza unele acte normative cu impact asupra domeniului achizitiilor publice, in contextul indeplinirii conditionalitatilor ex-ante ce ii revin Romaniei in calitate de stat membru al Uniunii Europene. Practic, este vorba despre modificari aduse Legii nr. 346/2004 privind stimularea infiintarii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilitati publice si Legii nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localitatilor, dupa cum informeaza un comunicat al autoritatilor de la Palatul Victoria.
„Ordonanta de urgenta abroga, din Legea nr. 346/2004 privind stimularea infiintarii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, prevederea prin care IMM-urile beneficiau de reduceri cu 50% pentru criteriile legate de cifra de afaceri, de garantia pentru participare si de garantia de buna executie, cerute in achizitiile publice de bunuri, servicii si lucrari. Astfel, prin eliminarea acestor facilitati considerate de catre Comisia Europeana ca fiind masuri care creeaza o discriminare pozitiva fata de operatorii economici care nu au acest statut, IMM-urile vor participa in aceleasi conditii ca si ceilalti operatori economici la procedurile de atribuire a contractelor de achizitii publice si a contractelor de concesiune de lucrari si servicii. Masura modificarii legislative a fost decisa de Guvern, avand in vedere ca, in cazul declansarii de catre Comisia Europeana impotriva Romaniei a procedurii de infringement in baza celor semnalate in acest dosar, este posibil ca auditul Comisiei sa aplice corectii financiare in toate proiectele cu finantare nerambursabila in care s-au derulat proceduri de atribuire a contractelor de achizitie publica in care IMM-urile din Romania au beneficiat de facilitatile mentionate anterior”, se precizeaza intr-un comunicat al guvernantilor, ce justifica, astfel, eliminarea facilitatii respective acordate pentru companiile ce fac parte din categoria intreprinderilor mici si mijlocii.
Impartirea contractelor pe loturi constituie o regula, nu o exceptie
Incercand sa reitereze facilitatile ce raman companiilor de tip IMM implicate in licitatii, oficialii Guvernului mentioneaza ca „noul cadru legal in domeniul achizitiilor publice, adoptat pe parcursul acestui an, contine o serie de prevederi care promoveaza accesul IMM-urilor la aceasta piata, cum ar fi faptul ca impartirea pe loturi a contractului de achizitie publica devine regula, autoritatile contractante avand obligatia de a justifica decizia de a nu recurge la atribuirea contractului pe loturi. De asemenea, introducerea unui mecanism care sa permita plati directe catre subcontractanti faciliteaza, indirect, accesul IMM-urilor la piata achizitiilor publice, avand in vedere ca, in multe situatii, subcontractantii sunt IMM-uri”.
Actul normativ adoptat de Executiv vizeaza, totodata, modificarea si abrogarea unor dispozitii din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilitati publice, introduse in cursul lui 2012, astfel incat prevederile acestei legi sa fie corelate cu noile legi privind achizitiile publice, adoptate de Parlament in 2016. „Se clarifica faptul ca un contract de delegare a gestiunii serviciilor de utilitati publice poate fi contract de concesiune de servicii sau contract de achizitie publica. De asemenea, se reglementeaza  gestiunea directa in sensul conformarii cu reglementarile din Directiva 2014/24/UE privind achizitiile publice. In acest sens, se mentioneaza ca gestiunea directa se realizeaza atat prin intermediul operatorilor de drept public, cat si a operatorilor de drept privat, eliminandu-se referirea doar la operatorii de drept public. In mod similar, se elimina distinctia dintre operatorii economici de drept public sau privat la acordarea accesului la atribuirea contractelor de delegare. In ceea ce priveste faptul ca participarea operatorilor la procedurile pentru delegarea gestiunii serviciilor de utilitati publice este permisa numai pe baza licentei emise sau recunoscute, dupa caz, de autoritatile de reglementare competente, aceasta conditionare este eliminata”, se mai precizeaza in comunicat.
Ajutorul de stat pentru serviciile de utilitati publice - avizat de Consiliul Concurentei
O alta schimbare se refera si la masurile de natura ajutorului de stat, vizavi de atribuirea serviciilor de utilitati publice, care nu pot fi acordate decat dupa avizarea acestora de catre Consiliul Concurentei, in conditiile legii. De asemenea, prevederile referitoare la durata contractelor de delegare de gestiune se coreleaza cu prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizitiile publice, ale Legii nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale si Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrari si concesiunile de servicii. In acest sens, se abroga din Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localitatilor prevederile  referitoare la durata contractelor de delegare a gestiunii.
„Contractele in curs de executare si procedurile de atribuire in curs de desfasurare la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta care s-au incheiat sau initiat cu respectarea dispozitiilor legale in materia achizitiilor publice si concesiunilor de lucrari si de servicii se definitiveaza pe baza prevederilor legale in vigoare la data initierii acestora, cu exceptia obligarii ofertantilor de a prezenta licenta Autoritatii Nationale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitati Publice”, concluzioneaza oficialii guvernamentali.
***
Prin operarea acestor modificari legislative, se respecta prevederile acordului de parteneriat incheiat intre Guvernul Romaniei si Comisia Europeana la 6 august 2014, in ceea ce priveste dezvoltarea si implementarea strategiei nationale de achizitii publice, ceea ce va duce la asigurarea finantarii din fonduri structurale a unor proiecte de interes public: sanatate publica, protectia mediului, infrastructura, dezvoltare locala/regionala, cercetare si dezvoltare, ocuparea fortei de munca etc. Informatii suplimentare, la www.gov.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter