RO EN
The cart is empty

GUVERN: Gestionarea fondurilor UE, in atentia Executivului

In sedinta Guvernului din data de 23 septembrie a.c., membrii Executivului au avut pe ordinea de zi si au aprobat in consecinta un proiect de ordonanta de urgenta, propus de ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, ce se refera la gestionarea financiara a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020. La inceputul intrunirii, premierul Victor Ponta a subliniat ca principalele obiective pentru aceasta toamna, in ceea ce priveste activitatea Guvernului, constau in legea salarizarii in domeniul bugetar, in pachetul de legi privind achizitiile publice, in legea bugetului de stat, astfel incat sa devina posibila inceperea tuturor programelor operationale pentru intervalul 2014-2020. „Cu prilejul sedintei, dezbatem doua ordonante de urgenta care ne ajuta sa implementam cat mai rapid sistemul de gestionare financiara a fondurilor europene, atat pentru perioada anterioara, pentru a putea deconta sume importante in zona de transporturi, unde, din pacate, pana in 2013 a fost totul blocat si noi din 2013 trebuie sa recuperam ce s-a pierdut, cat si sa pregatim gestionarea pe programele 2014-2020”, a declarat prim-ministrul Guvernului Romaniei.
Dupa finalizarea intalnirii, ministrul de resort a sustinut o scurta alocutiune, pentru a prezenta efectele pe care le induce noua ordonanta aprobata. ”Pornind de la experienta acumulata in perioada 2007-2013, venim cu elemente noi in sprijinul beneficiarilor. In primul rand, este vorba despre o pre-finantare acordata pentru salarii, onorarii si cheltuieli cu deplasarile, astfel incat acestia sa aiba la dispozitie sumele necesare pentru a-si implementa proiectele fara intarzieri si dificultati. In al doilea rand, mai mult, introducem posibilitatea ca autoritatile de plata sa vireze direct in conturile partenerilor sumele eligibile, simplificand astfel procesul de rambursare si scurtand perioada de timp in care organizatiile implicate in proiecte asteapta sa le fie decontate cheltuielile”, a precizat Marius Nica.
Una dintre masurile care vizeaza in mod direct intarirea disciplinei financiare si cresterea eficientei utilizarii fondurilor se refera la introducerea unei atributii a Ministerul Finantelor Publice de a efectua redistribuiri de credite de angajament si bugetare intre ordonatorii de credite ai bugetului de stat, cu avizul Ministerului Fondurilor Europene - MFE, in functie de stadiul implementarii proiectelor/ programelor finantate din fonduri europene la nivelul fiecarei institutii, dupa cum se explica intr-un comunicat al institutiei.
In ceea ce priveste pre-finantarea acordata, beneficiarii vor avea obligatia de a justifica utilizarea acesteia in termen de zece zile de la expirarea perioadei pentru care s-a acordat, ceea ce va avea ca rezultat atat absorbtia efectiva a fondurilor prin stabilirea unor termene clare de justificare, cat si asigurarea lichiditatilor necesare beneficiarilor. Pre-finantarea se va vira pe baza de state estimative, in transe, pentru o perioada de maximum trei luni.
„Actul normativ aprobat in sedinta de guvern se aplica gestionarii asistentei financiare nerambursabile alocate Romaniei din Fondul European de Dezvoltare Regionala, Fondul Social European, Fondul de Coeziune si Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane in perioada de programare 2014-2020, precum si a pre-finantarii si cofinantarii aferente acestei asistente. Documentul a fost elaborat in colaborare cu potentialii beneficiari si cu mai multe organizatii ale societatii civile (Coalitia Nationala pentru Absorbtia Fondurilor Structurale si Modernizarea Romaniei, Institutul de Politici Publice, Uniunea Nationala a Consiliilor Judetene din Romania etc.), care au oferit sugestii relevante pentru completarea sa”, a concluzionat ministrul de resort. Informatii suplimentare, la www.gov.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter