RO EN
The cart is empty

GUVERN: Aprobare pentru 16 obiective de investitii in parteneriat public-privat

In sedinta din data de 23 august 2018, membrii Guvernului au adoptat o hotarare prin care se aproba 16 obiective de investitii strategice care urmeaza sa fie pregatite si atribuite in parteneriat public-privat, de catre Comisia Nationala de Strategie si Prognoza (CNSP), dupa cum informeaza un comunicat al Executivului.
O parte din acestea au fost prezentate anterior, insa, potrivit comunicatului, in sedinta s-au aprobat, prin hotarare, opt proiecte noi, respectiv:
 
1. Linia ferata de mare viteza Bucuresti - Craiova/(Sofia) - Timisoara/(Belgrad) - Cluj-Napoca/(Budapesta). Realizarea liniei ferate de mare viteza, in lungime de aproximativ 1.275 km, va asigura reducerea timpului de legatura dintre Capitala si principalele orase de pe traseu si va crea posibilitatea realizarii unor conexiuni precum Timisoara - Cluj-Napoca, Craiova - Sofia, Timisoara - Belgrad si Cluj-Napoca - Budapesta. Se estimeaza, astfel, atragerea unui numar important de calatori de la transporturile aeriene si rutiere catre transportul feroviar, atragerea turistilor, a tinerilor cu inalta calificare in centrele universitare, de cercetare sau industriale care exista sau care se vor dezvolta pe traseu, dar si a investitorilor straini, prin crearea unor sectoare industriale specializate.
 
2. Extinderea retelei de metrou prin realizarea magistralei M7. Se va construi o magistrala de metrou pe ruta Bragadiru - Sos. Alexandriei - Colentina - Voluntari, in lungime de 25 km, cu aproximativ 30 de statii, un terminal si un depou, traseu pe care vor circula aproximativ 30 de trenuri. Realizarea investitiei va conduce la cresterea mobilitatii populatiei si va decongestiona traficul de suprafata, dar va determina si cresterea ariei zonei metropolitane a Bucurestiului, prin dezvoltarea urbanistica a asezarilor adiacente.
 
3. Molurile nr. 3 si nr. 4 din Portul Constanta Sud. Extinderea Portului Constanta, prin construirea unor terminale suplimentare de operare, poate deveni un important punct de atractie pentru investitori si creeaza premisele pentru operarea de nave de mare capacitate, ceea ce va duce la cresterea capacitatii de transport maritim pentru pasageri si marfuri, implicit la cresterea volumului schimburilor comerciale.
 
4. Complexul hidrotehnic Turnu Magurele - Nicopole pe fluviul Dunarea. Acest obiectiv are drept scop principal amenajarea hidrotehnica a fluviului Dunarea pe sectorul aval de Portile de Fier I si II, ceea ce va duce la imbunatatirea conditiilor de navigatie pe Dunare si la dezvoltarea economica pe termen lung in zona orasului Turnu Magurele. De asemenea, se va asigura alimentarea cu apa a localitatilor riverane, acestea nemaifiind dependente de nivelul Dunarii.
 
5. Centrala hidroelectrica de acumulare prin pompaj Tarnita- Lapustesti. Principalul obiectiv al proiectului este cresterea sigurantei in functionarea SEN (Sistemului Energetic National), centrala fiind conceputa a se realiza cu o putere totala instalata de 1000 MW.
 
6. Construirea unui sistem de resorturi de lux la Marea Neagra - New Costinesti. Prin proiect se propune realizarea de noi spatii de cazare la standarde occidentale, prin valorificarea a aproximativ 2,5 km de plaja la Marea Neagra, din zona Costinesti - 23 August, ceea ce va avea ca efecte dezvoltarea economica a zonei, atragerea de investitii adiacente si, implicit, a turistilor autohtoni si straini. Proiectul consta in construirea a 4 resorturi de lux, pe o suprafata totala de peste 800 de hectare de teren, dar si a 8 hoteluri de 5 stele cu peste 4.000 de camere. De asemenea, se va realiza constructia unei retele de drumuri judetene care sa faca conectarea noii statiuni de agrement cu drumul national DN 39.
 
7. Clinica multifunctionala „Dr. Calistrat Grozovici”. Este vorba despre o clinica multifunctionala care se va construi in incinta Institutului National de Boli Infectioase „Prof. Dr. Matei Bals”, proiectul prevazand construirea a doua corpuri de cladire cu o suprafata desfasurata de circa 51.000 mp, pe mai multe niveluri, care vor avea in componenta sectie de urgenta, unitate ambulatoriu, unitati ATI, sali pentru consultatii, imagistica, radioterapie, bloc operator, farmacie, camere de garda, cabinete, heliport, amfiteatru si sali de cursuri pentru studenti, laboratoare, bloc de cercetare, sali de sedinta, vestiare, spatii pentru vizitatori, spatii tehnice.
 
8. Spitalul regional Targu Mures. Spitalul va avea o capacitate de aproximativ 800-1.000 de paturi, va asigura asistenta medicala pentru cazurile medicale complexe, care nu pot fi rezolvate la nivelul judetelor sau al municipiilor arondate, va fi dotat cu heliport si elicopter pentru urgente, precum si cu clinici de specialitate si centre de cercetare dotate corespunzator. Pe langa spital, se vor construi atat cartiere de locuinte pentru medici si personalul auxiliar, cat si infrastructura de cazare pentru rudele si insotitorii pacientilor.
Potrivit comunicatului, celelalte opt proiecte au fost prezentate public anterior, la data de 28 iunie 2018, si pot fi accesate aici.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter