RO EN
The cart is empty

Eximbank: Romgaz are nevoie de investitor pentru construirea fabricii de methanol

Virgil Popescu, Ministrul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri a avut o intalnire de lucru cu o delegatie a Eximbank USA, condusa de presedintele Eximbank USA, Kimberly Reed. La aceasta intalnire au participat si E.S. Adrian Zuckerman, Ambasadorul SUA la Bucuresti si Adrian Constantin Volintiru, CEO SNGN Romgaz.
Aceasta intalnire vine in continuarea vizitei pe care ministrul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri a avut-o in SUA, in luna octombrie, in cadrul careia Guvernul Romaniei si cel al Statelor Unite au parafat un acord interguvernamental privind dezvoltarea reactoarelor 3 si 4 si retehnologizarea reactorului 1 si semnarea memorandumului de intelegere cu Eximbank privind dezvoltarea de proiecte in domeniul energiei si infrastructurii rutiere.
In cadrul intalnirii de astazi s-a discutat despre sprijinul pe care Romania il poate primi pentru a incepe sa extraga gaze din Marea Neagra. Romgaz se afla in negocieri pentru preluarea pachetului Exxon si, odata cu deblocarea investitiilor in Marea Neagra, Romania are sanse sa devina cel mai mare producator de gaze si energie din Europa.
Presedintele Romgaz, Adrian Volintiru, a vorbit si despre intentia Romgaz de a construi o fabrica de methanol. Pentru acest plan, Romgaz are nevoie fie de un investitor pentru construirea fabricii, fie de un un partener alaturi de care sa investeasca in producerea de metanol.
Excelenta Sa Ambasadorul SUA, Adrian Zuckerman, a subliniat importanta securizarii independentei energetice a Romaniei si a adaugat ca vizita in Romania a presedintelui Eximbank U.S., Kimberly Reed, evidentiaza angajamentul Statelor Unite fata de tara noastra.
Kimberly Reed a precizat ca intentia Exim U.S. este de a sprijini investitii strategice in Romania si de a asigura linii de finantare de aproximativ 7 miliarde de dolari. Presedintele Eximbank a spus ca bazele dezvoltarii proiectelor din domeniul energetic au fost puse prin Memorandumul de Intelegere cu Exim U.S., semnat la Washington.
"Avem un istoric bun impreuna si dorim sa va fim de ajutor in continuare, urmatoarele luni." a declarat Kimberly Reed, Presedinte EXIM Bank. De asemenea, aceasta a precizat ca Eximbank U.S. este pregatita sa acorde finantare si pentru alte proiecte, insa partea romana trebuie sa aplice, iar daca proiectele depuse se incadreaza in standardele cerute, se semneaza o colaborare sau un acord intre parti, precum cel semnat in luna octombrie cu ministrul Virgil Popescu pentru Cernavoda.
In cadrul vizitei in Romania, delegatia Eximbank US s-a intalnit marti, 08 decembrie cu CEO Nuclearelectrica, la centrala de la Cernavoda, pentru a discuta despre realizarea proiectului reactoarelor 3 si 4, iar miercuri, Kimberly Reed a avut intalniri cu Nicolae Ciuca, Premierul interimar, la Palatul Victoria si cu ministrul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri Virgil Popescu.
” Relatia de cooperare Romania - SUA a cunoscut astazi o noua etapa de dezvoltare. Am semnat in prezenta premierului interimar Nicolae Ciuca, a Excelentei Sale Ambasadorul SUA in Romania Adrian Zuckerman, Kimberly REED, Presedinta EXIM Bank SUA si a vicepremierului Raluca Turcan, acordul interguvernamental extins care permite cooperarea in ceea ce priveste domenii de importanta pentru Romania, cum ar fi proiectul Unitatilor 3 si 4 ale Centralei Nuclearo-electrice de la Cernavoda, retehnologizarea Unitatii 1, precum si cooperare pe diverse paliere in domeniul nuclear civil din Romania. Le multumesc tuturor celor implicati in acest proiect important pentru Romania”, a declarat ministrul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter