RO EN
The cart is empty

CA IMMO: Crestere a competitiei intre investitorii din Europa Centrala

Specialistii companiei de dezvoltare imobiliara CA Immo au dat recent publicitatii un raport in care indica perspectivele pietei cladirilor cu destinatie comerciala pentru anul in curs. Astfel, pe termen scurt si mediu, se anticipeaza o intensificare a competitiei in randul investitorilor din Europa Centrala, precum si un climat financiar dificil in partea de est a continentului. „Desi majoritatea statelor est-europene au economii caracterizate mai degraba de stabilitate, ceea ce ar putea duce la o crestere sustenabila si, in acelasi timp, datoria publica este mult mai redusa in comparatie cu tarile puternic industrializate din Europa de Vest, conditiile specifice mediului de afaceri format din investitorii in proprietati imobiliare sunt pesimiste pentru 2012. Subsidiarele bancare ce nu au un interes sporit fata de pietele locale vor inaspri conditiile de finantare, aflandu-se sub presiunea grupurilor din cadrul carora fac parte si pe care trebuie sa le recapitalizeze. Singura situatie optima ar putea fi consemnata in Polonia, care dispune de un sector bancar solid, ceea ce inseamna ca piata constructiilor de imobile cu alta destinatie decat cea de locuinta va ramane solvabila si in acest an”, precizeaza dr. Bruno Ettenauer, presedintele consiliului de administratie si director executiv al CA Immo. In opinia expertilor firmei, (re)finantarea proprietatilor de inalta calitate va deveni mult mai dificila, pe fondul majorarii dobanzilor bancare, chiar daca imprumuturile vor fi si in continuare disponibile. In ceea ce priveste investitorii de talia CA Immo, ce nu au nevoie de resurse financiare importante acordate de terti in urmatorii doi ani, acestia nu vor fi afectati de eventuala scumpire sau restrangere a procesului de creditare. Totusi, dezvoltatorul si-a reorientat strategia de afaceri, specificand ca mai mult de 80% din volumul propriu de investitii programate pentru anul in curs – si anume 300 milioane de euro – se va indrepta spre sustinerea proiectelor curente de constructii din Germania, fiind vizate in particular orasele Frankfurt si Berlin. „Centrul de retail Skyline Plaza, din Frankfurt, va fi definitivat la timp, in anul 2013, iar in Berlin exista un potential deosebit de expansiune urbana si intentionam ca, in urmatorii ani, sa administram proprietati cu o suprafata de peste un milion de metri patrati”, sustine Bernhardt H. Hansen, director de dezvoltare al CA Immo. La randul sau, directorul financiar al societatii, Wolfhard Fromwald, a subliniat ca vanzarile planificate pentru 2012, de maximum 400 milioane de euro, corespund renuntarii la o cota de 7% sau cel mult 10% din portofoliul imobiliar propriu (proprietatile ce genereaza venituri din chirii). Suma este necesara pentru rambursarea unor imprumuturi si pentru alte cheltuieli financiare.
***
Infiintata in 1987, CA Immo investeste in domeniul imobilelor comerciale din Austria, Germania si Europa de Est, iar in ultimii doi ani a devenit unul dintre cei mai importanti dezvoltatori ai pietei germane. Anul trecut, odata cu preluarea activitatii Europolis AG, compania a dobandit dreptul de proprietate asupra a numeroase imobile din Europa Centrala si de Est, cu o valoare totala de peste 1,5 miliarde euro, extinzandu-si afacerile pe noile piete-tinta, cu potential deosebit de dezvoltare. La 30 septembrie 2011, valoarea tuturor imobilelor administrate de grup a insumat 5,2 miliarde euro. Informatii suplimentare, la www.caimmoag.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter