RO EN
The cart is empty

EUROSTAT: Trend descendent pe piata de constructii din Romania

Noile date rectificate de biroul european de statistica Eurostat denota inca o scadere a pietei de constructii din Romania, care continua sa se afle in recesiune tehnica. In consecinta, industria romaneasca de constructii a inregistrat, in luna februarie 2014, comparativ cu aceeasi perioada din 2013, cea mai puternica scadere a lucrarilor de constructii din Uniunea Europeana, consemnand un regres de -14,7%. Pe baze secventiale de calcul s-a remarcat, insa, o crestere moderata (+0,7%), care a exclus Romania din randul tarilor in care piata de constructii a fost marcata de noi pierderi, din acest punct de vedere. Toate aceste date au fost anuntate in conditiile in care la nivelul UE-28 s-a inregistrat, in februarie a.c., un progres anual de +5,5% al indicatorului analizat, iar in zona euro (UE-18) volumul lucrarilor de constructii s-a majorat, pe aceleasi baze de calcul, cu +6,7%. Consultand noile date statistice, se observa si ca majorarea secventiala din cea de-a doua luna a anului in curs poate fi explicata prin motive ce tin mai degraba de conditiile meteo relativ favorabile la nivel continental, ce au impulsionat constructia de cladiri, deoarece in UE-28, ca si in UE-18 s-au raportat sporiri de cate +0,1%. Biroul Eurostat mai avertizeaza ca, in randul statelor membre, la nivelul lunii februarie 2014, potrivit primelor estimari, volumul lucrarilor de constructii, calculat pe baze anuale, a crescut in 10 tari si s-a prabusit pentru alti cinci membri ai UE. „Romania s-a situat pe primul loc al topului referitor la cele mai semnificative scaderi din punct de vedere al dinamicii lucrarilor de constructii in ritm anual (-14,7%), fiind urmata de Portugalia (-11,5%) si de Italia (-7,9%). In schimb, pe pietele de constructii din Slovenia (+33,1%), Ungaria (+28,3%), Spania (+23,9%), Polonia (+14,4%) si Germania (+14,1%) au fost raportate majorari, ceea ce ar putea indica o situatie mai buna in ceea ce priveste recuperarea pierderilor in zona Europei Centrale si de Vest”, se precizeaza in comunicatul Eurostat. Pentru baza comparativa secventiala, volumul lucrarilor de constructii din februarie a.c. a scazut in sase state membre si a sporit in noua tari ale UE. Astfel, tendintele au fost negative in Slovenia (-4,9%), Italia (-3,7%) si Marea Britanie (-2,8%), respectiv pozitive in Polonia (+17,4%), Ungaria (+8,2%) si Spania (+3%). 
Scaderile anuale consistente indeparteaza perspectivele de recuperare a pierderilor
Conform specialistilor Eurostat, in comunicatul elaborat pentru luna februarie 2014 o serie de date referitoare la piata romaneasca de constructii au fost rectificate (pentru ambele moduri de raportare), insa cele trimestriale au ramas, in principiu, aceleasi. Astfel, dupa progresul secvential de 0,6% din trimestrul intai al anului trecut, urmatoarele trei luni au adus o scadere de -1,3%, pentru ca in iulie-septembrie trendul sa devina ascendent (+5,6%), dupa care a avut loc o scadere puternica (-6,2%). Totodata, ca serie secventiala lunara (recalculata), indicele de volum al lucrarilor de constructii din Romania arata astfel: -6,8% in luna septembrie 2013, +3% in urmatoarele 31 de zile, -5,6% in noiembrie, -0,9% in decembrie, -8,3% in ianuarie 2014 si +0,9% in februarie. Pentru baza de raportare anuala, in cazul tarii noastre scaderile se observa pe toata linia (cu cateva exceptii notabile), deoarece primul trimestru din 2013 a adus un regres de -4% (comparativ cu ianuarie-martie 2012), pentru ca ulterior seria datelor sa indice -6,7%, +8,4% si -1,6%. In perioada septembrie 2013 – februarie 2014, pentru fiecare luna (comparata cu aceeasi perioada din anul anterior) s-au consemnat fluctuatii de +1,3%, +6,6%, -7,8%, -2,7%, -14,2% si -14,7%. La nivelul Uniunii Europene, volumul lucrarilor de constructii a cunoscut o scadere de -0,3% in trimestrul al patrulea din 2013, fata de precedentele trei luni. De asemenea, in acelasi trimestru, in sectorul constructiilor din UE-28 s-a raportat un regres de -0,2% in comparatie cu ultimele trei luni ale anului anterior. Totodata, pentru trimestrul al patrulea datele au fost negative si in cazul zonei euro, pentru care s-a raportat o diminuare secventiala a indicelui de volum al lucrarilor de constructii de -0,5%, iar in cazul metodei de calcul anuale, productia in constructii a scazut cu -1,1% fata de trimestrul al patrulea din 2012. Totodata, pe bazele secventiale de calcul din fiecare luna a perioadei septembrie 2013 – februarie 2014, trendul european ramane intr-o oarecare masura negativ, daca se iau in considerare seriile recalculate de -0,4% in septembrie, -0,1% in octombrie, -0,7% in noiembrie, +1,4% in decembrie 2013, +1,4% in ianuarie a.c. si +0,1% (la nivelul UE-28), precum si de -0,2%, -0,9%, 0%, +1,6%, +1,6% si +0,1% (in cazul UE-18). Ca de obicei, in momentul anuntarii rezultatelor din februarie 2014, Eurostat a raportat si indicii productiei in constructii in raport cu momentul de referinta 2010 (calculat ca 100%), ca serie ajustata sezonier si in functie de numarul zilelor lucratoare. Pentru Romania, daca in februarie 2013 s-a realizat o cota de 103,3% din nivelul celei de-a doua luni a lui 2010, in februarie 2014 indicatorul respectiv a ajuns la 90,7%, ceea ce arata ca piata ramane subfinantata, iar conditiile economice specifice sunt mult mai dificile ca anul trecut. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter