RO EN
The cart is empty

EUROSTAT: Piata de constructii din Romania, din nou in topul scaderii din UE

Un nou document analitic al biroului european de statistica Eurostat confirma inca o data faptul ca, dupa trei trimestre de crestere secventiala in 2014, piata de constructii din Romania nu se mai afla in recesiune tehnica, insa datele aferente intervalului 1-31 ianuarie a.c. sunt in mare masura negative, raportandu-se astfel o diminuare pe baze secventiale ce a imprimat pietei nationale un trend descendent. Astfel, regresul volumului lucrarilor din ianuarie 2015 (fata de precedentele 31 de zile) situeaza piata nationala de constructii pe prima pozitie in topul scaderii din UE, practic fiind reluata tendinta descendenta punctuala, din octombrie 2014. Fluctuatia volumului lucrarilor, dupa ce in luna decembrie a anului trecut a fost raportata cea mai semnificativa majorare din UE (+7%), confirma inca o data faptul ca piata este imprevizibila si supusa unor presiuni deosebite. Insa, trebuie remarcat – fara echivoc – ca industria autohtona de constructii a inregistrat, in luna ianuarie 2015 (pe baze anuale de comparare) o apreciere consistenta (+12,8%), astfel incat Romania a fost inclusa pe pozitia secunda in clasamentul tarilor in care lucrarile de constructii au crescut puternic, ca volum. In acelasi timp, informatiile certificate de Eurostat arata ca, la nivelul UE-28 s-a inregistrat, in luna ianuarie 2015, un progres anual de +1,4% al indicatorului analizat, iar in zona euro (UE-19) volumul lucrarilor de constructii s-a majorat, pe aceleasi baze de calcul, cu +3%. Consultand noile date statistice, se observa si ca sporirea secventiala din prima luna a anului in curs (+1% in UE-28 si +1,9% in zona euro) poate fi explicata mai ales prin motive ce tin de o conjunctura investitionala mai favorabila la nivel continental, ce a impulsionat in principal constructia de cladiri, deoarece in UE-28, ca si in UE-19 s-au raportat majorari de cate +1,3% si de +2,3% ale acestui ultim indicator, in timp ce sectorul ingineriei civile a consemnat fluctuatii minore (-0,7% in UE-28 si +0,2% in UE-19). Totodata, productia in constructii, la nivelul lunii ianuarie a.c., a urcat cu +1,4% in UE-28 si cu +3% in zona euro, fata de aceeasi luna din 2014. Biroul Eurostat mai avertizeaza ca, in randul statelor membre, la nivelul lunii ianuarie 2015, potrivit primelor estimari, volumul lucrarilor de constructii, calculat pe baze secventiale, a crescut in zece tari si s-a prabusit pentru alti cinci membri ai UE. „Romania s-a situat pe primul loc al topului referitor la cele mai semnificative scaderi din punct de vedere al dinamicii lucrarilor de constructii in ritm secvential (-5,3%), fiind urmata la o oarecare distanta de Marea Britanie (-2,8%) si Bulgaria (cu -1,7%). In schimb, pe pietele de constructii din Slovenia (+11,2%), Cehia (+8,7%), Ungaria (+6,6%) si Germania (+5%) au fost raportate cresteri, ceea ce ar putea indica o imbunatatire a situatiei in zonele respective ale continentului”, se precizeaza in comunicatul Eurostat. Pentru baza comparativa anuala, volumul lucrarilor de constructii din ianuarie 2015 a scazut in cinci state membre si a sporit in zece tari ale UE. Astfel, tendintele au fost negative in Bulgaria (-4,2%), Marea Britanie (-3,3%) si Italia (-2,4%), respectiv pozitive in Spania (+14,4%), Romania (+12,8%), Suedia (+11,3%), Cehia (+8,3%) si Ungaria (cu +8,1%). 
Situatie pozitiva in ultima parte a anului trecut, intrerupta punctual
Conform specialistilor Eurostat, in comunicatul elaborat pentru luna ianuarie 2015, ca de fiecare data, o serie de date referitoare la piata romaneasca de constructii au fost rectificate sau nou-anuntate (pentru ambele moduri de raportare), la fel ca in cazul celor trimestriale. In consecinta, dupa regresul secvential de -7,3% din trimestrul intai al anului 2014, urmatoarele trei luni au adus o majorare de +0,4% (indice revizuit in sens pozitiv fata de estimarile din cercetarea anterioara), pentru ca in iulie-septembrie trendul sa se mentina ascendent (+2,3%), dupa care, in trimestrul al patrulea, a avut loc inca o crestere (+5,5%). Totodata, ca serie secventiala lunara (rectificata), indicele de volum al lucrarilor de constructii din Romania arata astfel: +3% in luna august 2014, +7,2% in septembrie, -5,9% in octombrie, +5,4% in noiembrie, +7% in decembrie si -5,3% in ianuarie 2015, evolutia indicelui indicand, insa, o tendinta deosebita a pietei, fata de alti ani din intervalul recesiunii. Pentru baza de raportare anuala, in cazul tarii noastre scaderile continua sa se observe, insa, pe toata linia, cu unele exceptii notabile, deoarece primul trimestru din 2014 a adus un regres de -10,2% (comparativ cu ianuarie-martie 2013), pentru ca ulterior seria datelor sa indice -10,7%, -11,8% si +2% (pentru trimestrul al patrulea din 2014, comparativ cu octombrie-decembrie 2013). In perioada august 2014 – ianuarie 2015, pentru fiecare luna (comparata cu aceeasi perioada din anul anterior) s-a consemnat o diminuare de -15,9% in august, urmata de o majorare de +1,3% in septembrie, de un regres situat la -11,5% in octombrie, de un salt de +1,7% in noiembrie, de sporirea de 15% din decembrie si de cresterea evaluata la +12,8% in ianuarie 2015 (fata de aceeasi luna din 2014). La nivelul Uniunii Europene, volumul lucrarilor de constructii a cunoscut o sporire de +1,6% in trimestrul intai din 2014, fata de precedentele trei luni, intrerupta de o diminuare secventiala punctuala (-0,1%) in intervalul aprilie-iunie al anului trecut, dupa care s-a inregistrat un trimestru de stabilizare (0% in iulie-septembrie) si un altul de scadere (-0,2% in octombrie-decembrie), care nu elimina posibilitatea de intrare a pietei specifice in recesiune tehnica, daca si in ianuarie-martie va avea loc o depreciere. O situatie mai dificila se consemneaza insa in zona euro (UE-19), unde, dupa majorarea secventiala de +1,2% din primele trei luni ale anului 2014, au urmat doua trimestre de scadere continua (-0,4% si -0,5%), confirmand, astfel, recesiunea tehnica din aceasta parte a Europei, desi cotele de regres se pondereaza treptat, de vreme ce in octombrie-decembrie s-a constatat o stabilizare (0%). In acelasi timp, pe bazele secventiale de calcul din fiecare luna a perioadei august 2014 – ianuarie 2015, trendul european ramane in principal fluctuant, daca se iau in considerare seriile recalculate de +0,2% in luna august 2014, -0,6% in septembrie, +0,5% in octombrie, -0,4% in noiembrie, +0,2% in decembrie si +1% in ianuarie 2015 (la nivelul UE-28), precum si de +1%, -1,5%, +1%, -0,4%, +0,2% si +1,9% (in cazul UE-19). Pentru seriile anuale recalculate din august 2014 – ianuarie 2015, biroul comunitar de statistica indica majorari (cu o exceptie) de +2%, +0,2%, +1%, +1,6%, -0,5% si +1,4% in cazul UE-28 si fluctuatii de +1,7%, -2,4%, +0,3, +0,4%, -2,7% si +3% pentru UE-19. De asemenea, situatia trimestriala pe baze anuale, in perioada cuprinsa intre trimestrul intai al anului trecut si octombrie-decembrie 2014, reflecta indicatori recalculati de +6,7%, +4,7%, +1,2% si +0,7% in UE-28 si de +6,7%, +3,8%, -0,2% si -0,5% in UE-19. Ca de obicei, in momentul anuntarii rezultatelor din ianuarie 2015, Eurostat a raportat din nou indicii productiei in constructii in raport cu momentul de referinta 2010 (luat in considerare drept un nivel procentual de 100%), ca serie ajustata sezonier si in functie de numarul zilelor lucratoare. Pentru Romania, daca in ianuarie 2014 s-a realizat o cota de 89,3% din nivelul primei luni a lui 2010, in decembrie 2015 indicatorul respectiv a ajuns la 100,9%, ceea ce arata ca piata a ramas la aproximativ acelasi nivel cu cel dintr-un an de recesiune relativ intensa, desi conditiile economice specifice si, evident, cele de finantare sunt mai bune ca in precedentele 12 luni. Premisa respectiva este confirmata si de alte informatii, de aceasta data trimestriale, care indica faptul ca in octombrie-decembrie 2013 firmele din tara noastra au raportat un volum al lucrarilor de constructii situat la 99,8% in raport cu trimestrul al patrulea din 2010, iar in perioada similara a anului trecut acest indicator a fost de 100,2%, ceea ce denota lipsa comenzilor importante si o situatie relativ comparabila cu primele trei trimestre din 2014, cand indicatorul respectiv s-a plasat la 92,5% in ianuarie-martie, la 92,9% in aprilie-iunie si la 95% in iulie-septembrie (comparativ cu trimestrele intai, al doilea si al treilea din 2010). Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter