RO EN
The cart is empty

Deloitte: Consumatorii resimt anxietate si sunt preocupati de situatia financiara

Aproximativ patru din zece consumatori (38%) planuiesc sa cheltuiasca mai putin de Craciun decat anul trecut in contextul pandemiei de COVID-19, potrivit studiului Deloitte 2020 Holiday Retail Survey. Studiul subliniaza ca anxietatea legata de problemele financiare a schimbat atitudinea consumatorilor fata de cumparaturile de sarbatori, principalele motive pentru precautia lor fiind instabilitatea economica (50%) si planurile de a economisi (40%). Studiul a fost realizat in randul a peste 4.000 de consumatori din SUA si ofera informatii despre modul in care pandemia influenteaza perioada sarbatorilor.
Calatoriile si experientele sunt elementele la care vor renunta cei mai multi dintre consumatori de sarbatori, 34% dintre acestia investind mai putin decat anul trecut in activitati de socializare in afara locuintei. Cardurile cadou sunt preferatele consumatorilor in acest an (48%), urmate de articolele vestimentare (43%) si de jocuri si jucarii (40%). La polul opus, bijuteriile, jucariile pentru animalele de companie, obiectele de decor si accesoriile (24%) sunt ultimele pe lista optiunilor in materie de cadouri pentru sarbatorile din acest an. Pe masura ce restrictiile instituite in contextul crizei globale de sanatate devin mai stricte in timpul sarbatorilor de iarna, consumatorii intentioneaza sa petreaca aceasta perioada aproape de casa si sa se delecteze cu bauturi (33%) si alimente (30%), acestea fiind primele cumparaturi pe care respondentii le-ar face pentru ei de sarbatori.
Fie ca fac cumparaturi pentru altii sau pentru ei insisi, consumatorii prefera mediul on-line, deoarece pot evita aglomeratia (65%), le este mai usor sa comande de acasa (64%) si pot beneficia de transport gratuit (60%). Jumatate dintre acestia (51%) sunt anxiosi atunci cand vine vorba de efectuarea cumparaturilor in magazinele fizice in timpul sarbatorilor din cauza pandemiei de COVID-19 si 49% dintre ei au declarat ca isi vor relua comportamentul de cumparaturi de dinaintea pandemiei numai atunci cand va fi disponibil un vaccin. Pe langa mediul on-line, consumatorii prefera variantele comode de a face cumparaturi, 69% dintre respondenti mentionand ca aleg magazinele care se afla in proximitatea resedintei lor.
„La nivel global, in ultimele luni consumatorii au resimtit un nivel ridicat de anxietate si sunt preocupati de situatia lor financiara. Pe masura ce ne apropiem de sfarsitul de an, ei inclina spre un comportament prudent legat de cheltuielile de Craciun. Aceasta atitudine este valabila si in Romania, desi consumul a crescut cu mai mult de 4% in luna octombrie, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, in principal datorita produselor nealimentare, potrivit datelor Institutului National de Statistica. De asemenea, este de mentionat ca noile obiceiuri de consum pot deveni o sursa de crestere pentru comercianti anul acesta, deoarece unele bugete rezervate candva pentru calatorii pot fi redirectionate acum catre acestia”, a declarat Oana Buhaescu, Director Audit, Deloitte Romania, si lider al industriei de retail.
In baza analizei comportamentului din timpul sezonului de sarbatori, au fost identificate patru profiluri diferite de cumparatori, concluzioneaza studiul. Cumparatorii festivi (27%), dornici sa ia cadouri pentru altii si mai putin pentru ei insisi, si cumparatorii eficienti (24%), care vad cumparaturile ca pe o indatorire si iau in considerare cel mult patru magazine, sunt profilurile predominante. Urmatoarele doua profiluri identificate sunt cel al cumparatorului responsabil (18%), care este dispus sa plateasca mai mult pentru produse durabile si prefera sa cumpere de la comerciantii locali decat de la lanturile nationale de retail, si vanatorul de oferte (16%), care intentioneaza sa aloce mai mult de o luna pentru cumparaturile de sarbatori si asteapta reducerile din aceasta perioada pentru a cumpara articole costisitoare pentru el sau pentru casa.
Mai multe detalii despre Deloitte 2020 Holiday Retail Survey sunt disponibile aici. In plus, rezultatele chestionarelor aplicate de Deloitte pe LinkedIn privind tendintele comportamentului consumatorilor romani in perioada sarbatorilor de iarna pot fi consultate aici.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter