RO EN
The cart is empty

CF: 235.000 de persoane lucreaza la negru in constructiile de cladiri din Romania

Economia neobservata, cu diferitele sale denumiri sau forme de manifestare (economie subterana, ascunsa, neagra, invizibila, neoficiala, paralela, informala, ilegala, gri, din umbra etc.), include orice activitate economica desfasurata in afara legii sau care nu este inregistrata in conturile nationale. Romania nu este scutita de acest flagel, ba dimpotriva, rezultatele unui studiu elaborat in acest an de Fondul Monetar International („Shadow Economies Around the World”, avandu-i ca autori pe Leandro Medina si Friedrich Schneider) plaseaza tara noastra pe locul al saselea in randul tarilor membre UE, din acest punct de vedere, cu o pondere a economiei din umbra de 22,9% din PIB - calculat la nivelul anului 2015, fiind surclasata astfel de Cipru (ce se afla pe prima pozitie, cu 32,2% din PIB), Malta (29,4% din PIB), Grecia (26,5% din PIB), Italia si Croatia (la egalitate, cu 23% din PIB). Pe ultima pozitie in clasament se situeaza, evident, Olanda si Germania (cu 7,8% din PIB).
Datele au fost citate in noua cercetare intitulata „Economia neobservata in Romania - cauze si consecinte”, elaborata in octombrie 2018 de Ionut Dumitru, presedinte al Consiliului Fiscal (CF), economist-sef al Raiffeisen Bank si lect. univ. dr.la Facultatea de Finante, Asigurari, Banci si Burse de Valori a Academiei de Studii Economice din Bucuresti, unde se mai arata ca, in 2016, pentru diviziunea CAEN 41 (constructii de cladiri), pe baza unor calcule generate de informatiile INS, in domeniu activau in total 235.496 de persoane, din care 132.120 de patroni si salariati, respectiv 103.375 de intreprinzatori individuali neinregistrati (susceptibili de a desfasura operatiuni ce pot fi incadrate la economia subterana). O situatie aparte se inregistreaza si pentru codul CAEN 43 (lucrari speciale de constructii), unde, din 14.744 de persoane, doar 4.688 sunt inregistrate ca patroni sau angajati, 10.056 fiind intreprinzatori individuali neinregistrati.
„Ca o consecinta a acestei situatii, printre altele, veniturile fiscale sunt foarte mici fata de media europeana (plasata la 40% din PIB al UE in 2017, conform AMECO), Romania (cu 25,8% din PIB) fiind depasita ca pondere a veniturilor fiscale de toate celelalte tari membre, cu exceptia Irlandei (23% din PIB). In plus, prin comparatie, in Romania TVA-ul necolectat la buget a fost de 35,88% din obligatia totala de plata a TVA in 2016, iar in Bulgaria acest indicator s-a situat la 13,56%. In concluzie, daca Romania ar fi avut rata de colectare la TVA similara cu a Bulgariei in 2016, veniturile din TVA ar fi fost cu 2,25% din PIB mai mari (respectiv, cu 17 miliarde lei sau 3,8 miliarde euro)”, subliniaza Ionut Dumitru in cercetarea sa. Pentru a descarca studiul integral, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter