RO EN
The cart is empty

BT: Dinamica anuala a autorizatiilor rezidentiale atinge maximul din martie 2007

Institutul National de Statistica (INS) a publicat astazi si datele privind dinamica autorizatiilor de construire cladiri rezidentiale in martie si trimestrul I 2021. Statisticile indica accelerarea ritmului anual pentru acest indicator avansat pentru constructiile rezidentiale (cea mai buna dinamica din martie 2007), evolutie sustinuta de ameliorarea increderii in economie, pe fondul campaniei de vaccinare si implementarii unui mix relaxat de politici economice. De asemenea, efectul baza a influentat dinamica acestui indicator in martie.
Astfel, autorizatiile de construire cladiri rezidentiale s-au majorat cu 38.2% an/an (cea mai buna dinamica din martie 2007) la 4,456 unitati in martie.
Se evidentiaza majorarea autorizatiilor de construire cladiri rezidentiale pe segmentul rural cu 43.8% an/an la 3,151 unitati.
De asemenea, autorizatiile de construire cladiri rezidentiale au crescut si pe segmentul urban cu 26.3% an/an la 1,305 unitati.
Astfel, in primul trimestru din 2021 autorizatiile de construire cladiri rezidentiale s-au majorat cu 18.1% an/an la 10,209 unitati.
Pe segmentul urban autorizatiile au crescut cu 17.7% an/an la 3,132 unitati.
La nivelul segmentului rural autorizatiile de construire cladiri rezidentiale s-au majorat cu 18.2% an/an la 7,077 unitati.
Subliniem faptul ca evolutiile macro-financiare si din sfera pietei imobiliare din perioada recenta confirma intrarea intr-un nou ciclu economic si exprima premise favorabile pentru trimestrele urmatoare.
Acest scenariu este sustinut de o serie de factori cu impact pozitiv pentru climatul investitional: semnalele de politica economica (persistenta costurilor reale de finantare la un nivel redus, concomitent cu implementarea programelor lansate de Uniunea Europeana dupa incidenta pandemiei), climatul pozitiv din sectorul bancar si perspectivele de accelerare pentru procesul de convergenta economica europeana (inclusiv in contextul probabilitatii ridicate de aderare la Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica pana la jumatatea acestui deceniu).
Totodata, atragem atentia cu privire la faptul ca perspectivele pozitive pe
segmentul rezidential al pietei imobiliare sunt sustinute si de gradul ridicat de atractivitate investitionala (din perspectiva randamentelor), dar si de potentialul ridicat de modernizare.
Conform unei analize sectoriale recente (elaborata prin utilizarea de metode econometrice standard si a bazei de date Eurostat) dinamica preturilor pe piata imobiliara rezidentiala din Romania este influentata de evolutia preturilor pe piata Uniunii Europene, costurile reale de finantare si salariul mediu net.
Astfel, exista o relatie direct proportionala intre evolutia preturilor activelor imobiliare rezidentiale din Romania si dinamica preturilor activelor imobiliare rezidentiale din UE. In intervalul 2009 - 2020 cresterea preturilor activelor imobiliare rezidentiale din Uniunea Europeana cu un punct procentual a condus la majorarea preturilor activelor imobiliare rezidentiale din Romania cu 0.729 puncte procentuale.
Totodata, se poate identifica o relatie direct proportionala si intre dinamica preturilor activelor imobiliare rezidentiale din Romania si evolutia salariului real (salariul nominal ajustat cu inflatia). Astfel, in perioada 2009 - 2020 cresterea salariului mediu net real cu un punct procentual a determinat majorarea preturilor activelor imobiliare rezidentiale cu 0.135 puncte procentuale.
Pe de alta parte, conform rezultatelor estimarilor elaborate exista o relatie invers proportionala intre dinamica preturilor activelor imobiliare rezidentiale si evolutia costurilor reale de finantare. Astfel, in perioada 2009 - 2020 scaderea nivelului ROBOR real (dupa ajustarea cu inflatia) pe scadenta trei luni cu un punct procentual a determinat cresterea preturilor activelor imobiliare rezidentiale cu 0.549 puncte procentuale.
Nu in ultimul rand, din analiza elaborata se poate identifica o relatie direct proportionala intre dinamica consumului privat si evolutia preturilor activelor imobiliare rezidentiale. Astfel, in perioada 2009 - 2020 cresterea preturilor activelor imobiliare rezidentiale cu un punct procentual a determinat majorarea consumul privat cu 0.27 puncte procentuale (efectul de avutie).
Pentru ciclul economic post-criza ne asteptam la o evolutie favorabila a climatului din piata imobiliara rezidentiala, scenariu sustinut de persistenta costurilor reale de finantare la un nivel redus pe termen mediu, intensificarea convergentei economiei interne spre media din Zona Euro (principalul partener economic) si oportunitatea accelerarii procesului de modernizare. Informatii suplimentare, la www.bancatransilvania.ro 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter