RO EN
The cart is empty

BNR: Crestere de 22,3% a investitiilor straine directe

Conform Bancii Nationale a Romaniei (BNR), fluxul investitiilor straine directe ale nerezidentilor in tara noastra (ISD) si-a inversat trendul descendent consemnat anterior, astfel incat s-a inregistrat o crestere fara precedent pentru perioada recesiunii, datele fiind cuprinse intr-un raport mai amplu, referitor la datoria externa si la balanta de plati in noiembrie 2013, respectiv in primele 11 luni ale anului trecut. "Astfel, ISD in Romania au progresat cu 22,3% in intervalul 1 ianuarie – 30 noiembrie 2013, ajungand la 2,388 miliarde euro (date estimate), de la cele aproape 1,952 miliarde euro in perioada similara din 2012. Din totalul ISD raportate in intervalul analizat, creditele intragrup (dintre investitorul strain si firma rezidenta) au inregistrat o valoare de 1,041 miliarde euro, iar participatiile la capital (consolidate cu pierderea neta estimata) s-au plasat la 1,347 miliarde euro", se arata in comunicatul BNR. Oficialii bancii centrale mai explica faptul ca "la nivelul contului curent al balantei de plati s-a inregistrat un deficit de 1,326 miliarde euro, comparativ cu 5,388 miliarde euro in primele 11 luni ale anului 2012, pe fondul reducerii deficitului balantei comerciale (cu 3,569 miliarde euro), al majorarii surplusului inregistrat de balanta serviciilor (cu 1,499 miliarde euro) si de balanta transferurilor curente (cu 151 milioane de euro). In acelasi timp, datoria externa pe termen mediu si lung a fost, la 30 noiembrie 2013, de 77,985 miliarde euro (80,1% din totalul datoriei externe), in scadere cu 1% fata de 31 decembrie 2012. Datoria externa pe termen scurt a inregistrat, la aceeasi data, nivelul de 19,336 miliarde euro (19,9% din total), fiind mai redusa cu 7,6% fata de 31 decembrie 2012". In concluzie, datele anuntate de BNR cu privire la indicatorul ISD reflecta o crestere accentuata in ceea ce priveste fluxul de capital din strainatate, reprezentand in sine un factor benefic, mai ales ca, dupa cum se cunoaste, majoritatea investitiilor efectuate in economia nationala vizeaza, inca, executia lucrarilor de constructii noi. Cu toate acestea, pe termen scurt, in conditiile aparitiei unor eventuale tensiuni politico-sociale (pe fondul intrarii intr-un an electoral), este posibil ca investitorii straini – si mai ales cei institutionali – sa isi manifeste o anumita reticenta in ceea ce priveste evolutia economica din Romania. Astfel, cu toata cresterea fara precedent a investitiilor straine directe, acestea nu totalizeaza nici macar 2,5 miliarde euro, in conditiile in care, potrivit Institutului National de Statistica (INS), la nivelul lui 2007 ISD in Romania au avut un flux net de 7,25 miliarde euro si un sold final de 42,77 miliarde euro, din care 3,33 miliarde euro (7,8%) s-au indreptat exclusiv catre constructii si tranzactii imobiliare. Informatii suplimentare, la www.bnr.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter