RO EN
The cart is empty

ADR Nord-Vest: Buget de circa un miliard de euro, in intervalul 2014-2020

In calitate de organism intemediar pentru implementarea proiectelor cuprinse in Programul Operational Regional (POR / REGIO) si Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice (POSCCE), Axa 1 (2007-2013), Agentia de Dezvoltare Regionala  (ADR) Nord-Vest a contribuit la contractarea finantarilor nerambursabile pentru 444 de obiective din cadrul primului program, precum si a altor 203 investitii pentru cel de-al doilea. Proiectele cuprinse in POSCCE, cu o valoare de peste 327 milioane de lei, din care suma nerambursabila totalizeaza 170,5 milioane de lei, au inceput implementarea in luna decembrie 2013, in conditiile in care programul a fost preluat in luna martie 2013.  
 
Interviul cu Marcel Bolos, director general al Agentiei de Dezvoltare Regionala Nord-Vest.
 
- Care este gradul de absorbtie pentru proiectele pe care le derulati?
- Obiectivele din cadrul POSCCE, ce vizeaza acordarea suportului financiar pentru consolidarea si modernizarea sectorului productiv prin investitii pentru intreprinderi mici si mijlocii, au in medie un grad de absorbtie de 68%. In ceea ce priveste programul REGIO, pana in prezent am inregistrat 1.159 de cereri depuse pentru finantare, dintre care, in urma procesului de evaluare, au fost contractate 444 de proiecte. Asistenta financiara acordata acestora este de 533,77 milioane de euro, in timp ce gradul de contractare a depasit 109%. Beneficiarii programului au finalizat implementarea a 286 de proiecte, iar platile totale efectuate pentru proiectele finalizate, precum si pentru cele aflate in curs de implementare au atins valoarea de 276,84 milioane de euro si un grad de absorbtie de 42,41%.
 
- In ce etapa se afla pregatirile pentru intervalul de finantare 2014-2020?
- Avand in vedere rolul foarte important pe care il au toate agentiile de dezvoltare din tara in atragerea fondurilor europene, prioritatea noastra actuala este reprezentata de pregatirea proiectelor pentru urmatoarea perioada de programare a finantarilor nerambursabile, respectiv intervalul 2014-2020. Astfel, in cursul anului 2014 vom lansa noile programe de finantare POR si POSCCE 2014-2020, regiunea de nord-vest a tarii dispunand, in acest interval, de un buget de circa un miliard de euro doar pentru primul program, valoarea fiind dubla fata de cea din intervalul 2007-2013. Mai mult, pentru atingerea obiectivelor agentiei noastre, precum si a regiunii, vizam dezvoltarea unor proiecte finantate de catre Comisia Europeana sau din alte surse.     
 
- Ce directie veti aborda in noua etapa de finantare?
- Un pas important in aceasta perioada este reprezentat de pregatirea unor proiecte cu impact semnificativ, iar pentru faptul ca beneficiarii solicita fonduri importante din bugetul Uniunii Europene, un prim obiectiv vizeaza realizarea marjei de absorbtie. Cea mai recenta analiza sintetica efectuata la nivelul regiunii noastre releva un grad de absorbtie de 39,01% pentru POR, insa, impreuna cu autoritatile locale - in calitate de beneficiari ai acestor fonduri pentru investitii - va trebui sa depasim cota de 45%. Pentru concretizarea acestui obiectiv, consider ca autoritatile publice locale trebuie sa lucreze in cadrul unor parteneriate perfect functionale, care sa elaboreze si sa implementeze proiecte integrate, cu impact real asupra dezvoltarii regionale. O alta prioritate consta in derularea optima a POSCCE, preluarea acestuia fiind importanta pentru noi prin prisma faptului ca astfel putem colabora cu mediul privat de afaceri, fara de care o dezvoltare regionala armonioasa nu ar fi posibila.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter