RO EN
The cart is empty

BCE anunta majorarea investitiilor productive anuale cu 6,3% in anii 2021 si 2022

Pe 10 septembrie Consiliul Guvernatorilor Bancii Centrale Europene (BCE) s-a intrunit la Frankfurt in cadrul celei de-a sasea sedinte de politica monetara din 2020.
Entitatea bancara centrala din Zona Euro (principalul partener economic al Romaniei) a actualizat scenariul macroeconomic central pe termen mediu, a mentinut ratele de dobanda (la minime istorice) si programele monetare neconventionale si a semnalat continuarea abordarii acomodative.
Conform scenariului macroeconomic central actualizat economia Zonei Euro s-ar putea ajusta cu 8% an/an in 2020 (vs. un declin de 8.7% an/an estimat anterior), pe fondul scaderii cererii interne in contextul incidentei pandemiei si consecintelor acestui soc fara precedent in perioada postbelica: consumul privat si investitiile productive s-ar putea diminua cu dinamici anuale de 8%, respectiv 12.3%.
De asemenea, contributia cererii externe nete la dinamica anuala a PIB se va deteriora in 2020, pe fondul declinului exporturilor cu 13.7% an/an (dat fiind ca pandemia reprezinta un soc pentru comertul international) (pentru importuri BCE previzioneaza o ajustare cu doar 11.7% an/an in 2020).
Pe de alta parte, expertii BCE previzioneaza relansarea economiei regiunii cu ritmuri anuale de 5% in 2021 (vs. 5.2% estimat anterior) si 3.2% in 2022 (vs. 3.3% estimat anterior).
Cu alte cuvinte, BCE se asteapta ca economia regiunii sa intre intr-un nou ciclu investitional, prognozand majorarea investitiilor productive cu dinamici anuale de 6.3% in 2021, respectiv 6.1% in 2022, cu impact de antrenare pentru celelalte componente ale PIB. In acest scenariu consumul privat s-ar putea majora cu ritmuri anuale de 5.9% in 2021 si 3.4% in 2022.
La nivelul pietei fortei de munca BCE prognozeaza cresterea ratei medii anuale a somajului de la 7.6% in 2019 la 8.5% in 2020 si 9.5% in 2021, urmata de scadere la 8.8% in 2022. Subliniem faptul ca entitatea a revizuit in scadere prognozele pentru rata medie anuala a somajului, de la 9.8% in 2020, 10.1% in 2021, respectiv 9.1% in 2022.
In ceea ce preturile de consum BCE previzioneaza o dinamica medie anuala de 0.3% in 2020 (similar cu estimarea anterioara), 1% in 2021 (majorare de la 0.8%) si 1.3% in 2022 (similar cu nivelul anterior). Subliniem insa faptul ca specialistii BCE au majorat prognozele pentru dinamica anuala a preturilor de consum core din 2021 (de la 0.7% la 0.9%) si 2022 (de la 0.9% la 1.1%), dar au mentinut prognoza pentru 2020 (la 0.8%).
Perspectivele de persistenta a inflatiei sub nivelul tinta pe termen mediu si de ajustare severa a economiei in 2020 (cu impact la nivelul climatului din piata fortei de munca in trimestrele urmatoare) au determinat Consiliul Guvernatorilor BCE sa mentina ratele de dobanda la minime istorice (-0.50% la facilitatea depozite; 0% de referinta; 0.25% la facilitatea creditare) si programele monetare neconventionale in derulare: programul standard de cumparare de active (20 miliarde EUR lunar si 120 miliarde EUR suplimentar in acest an); programul de achizitionare de active in regim de urgenta in caz de pandemie (PEPP), cu un volum total de 1.35 trilioane EUR; operatiunile de refinantare.
In cadrul analizei economice (sintetizata de Presedintele Lagarde la conferinta de presa organizata dupa sedinta) Banca Centrala Europeana noteaza procesul de relansare economica post-pandemie cu un ritm puternic in trimestrul III, dar atrage atentia cu privire la nivelul ridicat al incertitudinii, in contextul riscurilor asociate evolutiei crizei sanitare. De altfel, BCE evidentiaza pierderea de turatie in sfera sectorului de servicii in luna august.
In ceea ce priveste analiza monetara BCE observa consolidarea dinamicii anuale a creditului neguvernamental in iulie, evidentiindu-se cresterea cu un ritm ridicat a creditului acordat companiilor, dat fiind necesarul de lichiditate si de finantare a activitatilor curente, evolutie sustinuta de nivelul minim istoric al ratelor reale de dobanda.
De asemenea, la conferinta de presa d-na Lagarde a subliniat perspectiva continuarii politicii monetare acomodative in trimestrele urmatoare. Nu in ultimul rand, Presedintele BCE a subliniat ca entitatea va monitoriza indeaproape tendinta de apreciere a euro (cursul real efectiv la maximul din toamna 2018, aspect evidentiat in al doilea grafic alaturat) si consecintele acesteia asupra evolutiei inflatiei din regiune.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter