RO EN
The cart is empty

ARACO: Un nou minim istoric al sectorului in 2017, de 8,9 miliarde euro

Asociatia Romana a Antreprenorilor de Constructii (ARACO) a realizat in data de 28 noiembrie 2017 o analiza a evolutiei principalilor indicatori din sectorul de constructii din ultimul deceniu. Conform acesteia, se estimeaza ca anul 2017 se va incheia cu o productie realizata in valoare de 8,96 miliarde euro, un volum ingrijorator de scazut fata de maximul atins in 2008, de 15,3 miliarde euro. Contractii fata de valorile din 2008 exista atat in ceea ce priveste numarul mediu de salariati - estimat la 384.600 in 2017 (comparativ cu 414.600 in 2008)-, cat si a productivitatii lunare medii pe angajat, de 2.331 euro / luna in 2017, fata de 3.079 euro / luna in 2008. Singurul indicator aflat in crestere in acest an este cel al salariului mediu lunar, care in 2017 se afla la 2.403 lei, in crestere cu 900 de lei fata de nivelul din 2008, de 1.506 lei. Astfel, analizand evolutia productiei realizate de companiile de constructii din Romania in ultimii 10 ani, putem observa ca valoarea estimata pentru 2017 este aproape similara celei din 2014, cand s-a inregistrat cel mai slab an de dupa criza, cu o productie totala de 8,98 miliarde euro. O usoara revenire a fost inregistrata in 2015, cand indicatorul s-a situat la 10,02 miliarde euro, urmat de o noua scadere in 2016 (la 9,64 miliarde euro), continuata si in 2017. “In ultimii doi ani, sectorul de constructii s-a confruntat cu efectele negative ale abuzurilor entitatilor de achizitii si control, declinului investitiilor publice, inexistenta unui minister de resort care sa gestioneze reglementarile, ostilitatilor si oprelistilor venite din partea mediului politic, intarzierilor implementarii contractelor si recuperarii creantelor pentru lucrarile realizate, problemelor in implementarea proiectelor finantate din fonduri europene, dar si insolventelor unor investitori traditionali cu proiecte de amploare si importanta majore. In acest context, riscam ca anul 2017 sa inregistreze un nou minim istoric, comparabil cu cel din 2014”, a declarant Laurentiu Plosceanu, presedintele ARACO.
Propunerile ARACO pentru revitalizarea sectorului incepand cu anul 2018
In contextul in care potentialul sectorului de constructii este de 10% din produsul intern brut la Romaniei, iar in prezent acesta se afla la doar jumatate, ARACO este de parere ca industria trebuie readusa in atentia autoritatilor de resort ca una de o importanta strategica nationala. O prima actiune care ar avea acest efect ar fi protejarea si sprijinirea prin masuri guvernamentale a potentialului tehnic si uman al societatilor de constructii. “Peisajul geopolitic actual (Brexit, Trump, expansiunea economico-militara a Rusiei, guvernul rezultat dupa alegerile din 2016, rezultatele alegerilor din Franta si Germania in 2017), economic si social care se prefigureaza pentru urmatorii ani este amprentat de o combinatie de crize concomitente la nivel comunitar, amplificate de crize sistemice politico-economico-sociale, la nivel national. Reinflamarea unei crize financiare globale este un scenariu potential, care poate afecta si mai mult situatia pietei de constructii si a societatilor de constructii din Romania”, considera presedintele ARACO.
Astfel, propunerile ARACO pentru iesirea din recesiune a sectorului de constructii, incepand cu 2018, sunt urmatoarele:
1. Activarea substantiala a POIM si a celorlalte programe operationale comunitare, cu efecte benefice directe in planul dezvoltarii infrastructurii de transport, infrastructurii hidroenergetice, proiectelor edilitare, infrastructurii termo-energetice si de transport energetic, infrastructurii de sanatate, infrastructurii educationale etc.;
2. Aprobarea cat mai rapida a bugetului de stat, care sa cuprinda o componenta consistenta a programelor de investitii si asigurarea finantarii /cofinantarii proiectelor prioritizate strategic;
3. Convenirea cat mai rapida a unui model de contract national - inspirat de conditiile contractuale FIDIC - in urma consultarilor intre Guvern, BEI, CE si organizatiile patronal-profesionale relevante;
4. Organizarea cat mai rapida a licitatiilor in 2018 si semnarea contractelor odata cu asigurarea finantarilor aferente;
5. Ponderarea rationala a criteriului pretului cel mai scazut in procedurile de achizitii publice;
6. Clarificarea aspectelor legate de split TVA intr-un sector unde perioada medie de incasare a creantelor este de 7 luni;
7. Clarificarea, prin instructiune a MFE-ANAP, a aspectelor fiscale pentru proiectele in derulare ca urmare a modificarii Codului fiscal;
8. Corelarea prevederilor din Codul de procedura fiscala cu cele din Legea insolventei, astfel incat societatile de constructii aflate in insolventa sa poate participa la procedurile de achizitii publice;
9. Monitorizarea dinamica a demersurilor de “etatizare” a unor activitati de constructii de catre CNAIR, PMB si alte autoritati contractante nationale sau locale, urmata de interventiile necesare la Guvern, Consiliul Concurentei si CE;
10. Finalizarea in 2018 a proiectului de Cod al Urbanismului, Amenajarii Teritoriului si Constructiilor, promovate de MDRAPFE din 2016;
11. Finalizarea Normelor privind certificarea profesionala a operatorilor din sectorul de constructii in baza Legii Calitatii actualizata care ar fi trebuit sa fie in vigoare de la 01.01.2018;
12. Finalizarea procesului de modificare a Legii 62/2011 in baza negocierilor cu partenerii sociali;
13. Promovarea unor masuri care sa limiteze efectele negative ale Directivei privind detasarea muncitorilor actualizata;
14. Convenirea si promovarea unor masuri sustenabile impreuna cu Guvernul si autoritatile locale pentru a readuce in Romania o parte din muncitorii romani migranti in UE;
15. Promovarea unor masuri concrete care sa viabilizeze demersurile in planul invatamantului dual in constructii;
16. Reactivarea substantiala a activitatilor clusterului format in 2015 cu celelalte organizatii patronal-profesionale din sectorul de constructii;
17. Promovarea in structura Guvernului a unui minister care sa aiba atributii / responsabilitati directe si coerente legate de reglementarile necesare sectorului de constructii.
Informatii suplimentare, la www.araco.org

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter