RO EN
The cart is empty

INCETINIREA cresterii economice din zona euro exercita presiune pe piata locala

Potrivit datelor preliminare (estimare de tip „flash”) publicate de Eurostat la finele lunii octombrie a.c., ritmul de crestere economica a incetinit atat in toata Uniunea Europeana – UE-28 (cu o dinamica secventiala de +0,3% in trimestrul al treilea din acest an), cat si in zona euro - EA-19 (unde mai curand s-a constatat o stagnare, la +0,2%). Comparativ cu iulie-septembrie 2018, avansurile actuale au fost insa de +1,1% in zona euro si +1,4% in UE-28, dar analistii agentiei Reuters (aratand ca actualele date statistice nu le includ pe cele specifice economiei Germaniei, cea mai mare din intreg spatiul UE) avertizeaza ca, dupa traversarea primei jumatati a lunii noiembrie a.c., avansul economic al zonei euro ar putea fi revizuit in scadere (+0,1% pe baze secventiale de raportare), in functie de datele din Germania. Analizand totusi rezultatele „flash” pe tari, economistii de la Reuters au aratat ca Ungaria si Romania au avut cele mai mari ritmuri de crestere economica din intreaga UE.
Totusi, in pofida acestei situatii mixte (pozitiva in Romania, dar care denota o crestere mult ponderata, de la un trimestru la altul, a economiilor din statele cu care tara noastra face majoritatea schimburilor comerciale), o serie de experti de la Bucuresti avertizeaza asupra unor posibile derapaje. De pilda, Daniel Daianu, presedintele Consiliului Fiscal, a declarat recent la seminarul EU-COFILE (European Union Finance & Banking Lectures Project), organizat de Banca Nationala a Romaniei, Asociatia Romana a Bancilor (ARB) si Alpha Bank la Centrul de pregatire al BNR din Sinaia, ca Romania nu se poate incadra in tinta de deficit de 3% in acest an, iar bugetul pentru 2020 trebuie sa inceapa corectia, parametrul cheie fiind mentinerea nivelului de deficit din 2019.
„Deficitul bugetar este cu 0,8 procente din PIB mai mare fata de cat era consemnat in executia de anul trecut. Noi consideram ca nu ne putem incadra in tinta de 3%. Noi am si spus in nota privind rectificarea ca avem un buget care are in structura sa o incordare structurala foarte mare, care isi are izvorul in putinatatea resurselor si presiunile foarte mari. Problema nu este atat de stoc. Datoria publica in Romania la 35% din PIB ai zice ca este inca rezonabila. Polonia are 48 sau 49%, Ungaria in jur de 70%, Croatia tot peste 70%. Datoria publica, desi aproape s-a triplat fata de cea care era in 2007 - 2008, era 14% atunci, ai zice ca este rezonabila. Problema este de fluxuri. Angajamentele sunt coplesitoare si nu sunt angajamente ipotetice. Nu este vorba de promisiuni. Este vorba de angajamente care sunt statuate in acte normative”, a spus Daniel Daianu.
Presedintele Consiliului Fiscal a precizat si ca este posibil ca multi factori de decizie sa nu inteleaga magnitudinea acestor angajamente.
„Cu mare nonsalanta se vorbeste despre mentinerea calendarului... Am sentimentul ca nu exista un simt al proportiilor. Putem vorbi de un simt al masurii. Oameni care au simtul masurii. Automat te duci cu gandul ca un om care are simtul masurii are si un simt al proportiilor. De ce spun ca nu se intelege magnitudinea acestora? Pentru ca in conditii neschimbate, daca s-ar mentine calendarul de aplicare, suplimentul de procente din PIB in 2022 ar fi intre 3 si 4% din PIB. Oameni buni, vorbim de 3 si 4% din PIB, nu de 0,3% sau 0,4%. De aceea spun ca nu exista un sentiment al proportiilor”, a afirmat Daniel Daianu.
La acelasi seminar, presedintele Consiliului Director al Asociatiei Romane a Bancilor, Sergiu Oprescu, s-a referit la impactul aplicarii unor prevederi din OUG nr. 114/2018 si a aratat ca „modificarea OUG 114, in sensul eliminarii taxei pe activele bancare, se poate face imediat, dar schimbarea indicelui de referinta pentru creditele consumatorilor (IRCC) necesita un timp de analiza”.
„Ordonanta se poate modifica imediat, in functie de vointa politica. Era un calcul de taxe. Industria nu are la ce sa fie altfel pregatita din punctul acesta de vedere. Daca vorbim de IRCC, acolo necesita un timp de pregatire, pentru ca ea se transmite din nou in contract. Acum avem doua categorii. Avem categoria celor care au fost pana la o anumita data pe ROBOR. Acum avem o categorie care de cateva luni de zile este indexata la IRCC. Daca se revine, trebuie sa vedem cum se va proceda. Este un lucru pe care trebuie sa-l analizam. Din punct de vedere al taxei, ea poate fi anulata pe loc”, a explicat Sergiu Oprescu.
Discutia despre OUG 114 a survenit dupa ce, cu o zi inainte de inceperea lucrarilor seminarului de la Sinaia, ministrul propus al Finantelor Publice in viitorul Cabinet Orban, Florin Citu, a avertizat ca taxa pe activele bancare trebuie eliminata, pentru ca este o interventie directa a statului in politica comerciala a bancilor.
Prezent la seminar, consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, a tras un semnal de alarma, subliniind ca datele financiare actuale indica o probabilitate ridicata ca ne apropiem de o recesiune la fel de mare precum cea din 2008. „Marile banci centrale ale lumii au trecut de noi la taieri de dobanzi si relaxari cantitative, iar semnele unei noi perioade de scadere economica se aduna”, a mai spus Lucian Croitoru.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter