RO EN
The cart is empty

ANALIZA: Evolutii diferite ale volumului lucrarilor si costului in constructii

In cadrul bazei de date, actualizate recent, a biroului european de statistica Eurostat, au fost evidentiati principalii indicatori specifici sectorului de constructii, iar pentru tara noastra cel ce reflecta dinamica efectiva a pietei (indicele de volum al productiei in constructii sau, mai precis, volumul lucrarilor de constructii) denota fluctuatii semnificative in ultimii ani. Astfel, in conformitate cu seria ajustata, in 2008 a avut loc ultima crestere sustenabila, de +26,7% comparativ cu anul anterior (cand majorarea s-a plasat la +33,1%), pentru ca in 2009 volumul lucrarilor sa se diminueze cu -15%, iar in 2010 cu -13,4%. La nivelul lui 2011, a avut loc o crestere modesta, de +2,9%, urmata de o alta majorare nesemnificativa, de +1,4%, in 2012 si de doua diminuari succesive, de -0,6% si de -6,7%, in 2013 si 2014. Astfel, daca se ia in considerare perioada recesiunii, in intervalul 2009-2014 scaderea medie a fost de -5,23%.
Din punct de vedere al constructiei de cladiri, daca in 2008 volumul lucrarilor a crescut cu 37,8%, in urmatoarele 12 luni s-a constatat o diminuare de -18,4%, iar in 2010 de -24,1%, dupa care in 2011 indicatorul respectiv s-a majorat cu 2,9%, in 2012 si 2013 a regresat cu -1,3%, respectiv cu -5%, pentru ca in 2014 sa se majoreze cu 21,5%. In schimb, lucrarile de inginerie civila (constructii ingineresti), dupa ce au sporit cu 17,4% in 2008, la nivelul lui 2009 s-a constatat o scadere de -12,6%, iar pentru 2010 s-a raportat o diminuare de -1,9%, pentru ca in 2011 sa se remarce un salt de 2,9%. Investitiile in infrastructura realizate de autoritatile statului in 2012 au permis ca volumul lucrarilor de inginerie civila sa se majoreze cu 2,4% fata de anul anterior, dupa care in 2013 s-a constatat o noua crestere, de 2,6%. In schimb, in 2014 a avut loc cea mai semnificativa depreciere din intervalul analizat, evaluata la -22,1%, ceea ce a adus acest segment de piata la un prag minim fara precedent.
Trend ascendent al volumului lucrarilor de constructii, pe baze secventiale
In fine, daca se ia in considerare situatia trimestriala din ultimii ani, cu doua exceptii, in 2014 – 2015 s-a constatat un trend ascendent al volumului lucrarilor de constructii, pe baze secventiale (in raport cu trimestrul anterior). In consecinta, lunile ianuarie-martie ale anului trecut au presupus un declin de -7,3% al volumului lucrarilor de constructii din Romania (fata de trimestrul al patrulea din 2013), pentru ca in urmatoarele trei luni sa se remarce o crestere de 0,4%, urmata de un reviriment ceva mai substantial (+2,3% in iulie-septembrie 2014, respectiv +5,5% in ultimele trei luni ale anului trecut). Intrucat influenta factorului sezonier a fost mai redusa, primul trimestru al anului in curs a insemnat o perioada de sporire a volumului lucrarilor, fata de anterioarele trei luni, cu o cota de 3,6%, insa diverse aspecte de natura economica – si nu numai – au deturnat acest trend, in aprilie-iunie a.c. inregistrandu-se un regres de -1,7%.
Scadere a costului constructiilor, doar in intervalul 2013-2014
Un alt indicator relevant pus la dispozitie de specialistii Eurostat este constituit de cel referitor la costul constructiei (sau pretul de producator), in cazul cladirilor rezidentiale noi (exceptandu-le pe cele sociale, destinate comunitatilor). Trebuie insa mentionat ca, in acest caz, datele pentru Romania sunt provizorii, pe serie bruta, exprimate, ca evolutie, in moneda nationala si reflecta faptul ca, in 2008, ca urmare a cererii importante (si sustenabile), s-a raportat o crestere de 16,2% fata de anul anterior. Insa, in acest caz, recesiunea nu a presupus si o rectificare a costului aferent constructiei de locuinte, ci dimpotriva, deoarece imediat dupa declansarea crizei economice din tara noastra, mai precis in 2009, indicele respectiv a sporit cu 1,6% comparativ cu 2008. In perioada 2010 – 2012 s-au constatat majorari consecutive de 1,9%, 9% si 6,4%, abia in 2013 evidentiindu-se o diminuare de -4,3% (in premiera pentru ultimii opt ani), pentru ca in 2014 sa aiba loc tot o scadere (-0,6%), insa minora si corespunzatoare mai degraba unei stabilizari, fara sa contracareze ascensiunea mentionata anterior. Mai mult, informatiile trimestriale (recente) indica o situatie de ansamblu care ar putea induce o reluare a cresterii din 2015, pentru ca in perioada ianuarie 2014 – iunie a.c. seria secventiala a costului constructiei de imobile rezidentiale atesta, consecutiv, fluctuatii de -1,2%, +0,5%, +0,7%, -0,2%, apoi de -0,9% si +0,7% pentru primul si al doilea trimestru a.c. De asemenea, trebuie tinut cont si de faptul ca, anul trecut, costul lucrarilor de constructii rezidentiale a fost cu 10,28% mai mare fata de cel din momentul de referinta 2010. Informatii suplimentare, la www.ec.europa.eu/eurostat/

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter