RO EN
The cart is empty

INS: Sporire de 5,4% a numarului locuintelor autorizate

In ianuarie 2016, autoritatile locale din intreaga tara au eliberat 1.429 de autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale (care sunt folosite integral sau in cea mai mare parte - peste 50% din suprafata imobilului - pentru locuire), in scadere cu 14,6% raportat la perioada similara din 2015, informeaza un comunicat al Institutului National de Statistica (INS). "Datele aferente intervalului 1 – 31 ianuarie 2016 arata faptul ca s-au acordat 1.429 de autorizatii de construire pentru edificarea cladirilor rezidentiale, din care 544 pentru mediul urban si 885 pentru cel rural. Astfel, avand in vedere structura acestora, circa 61,9% din documentele respective sunt pentru zona rurala. Din punct de vedere al evolutiei reflectate potrivit unei baze anuale de comparare (intrucat cea secventiala nu a mai fost pusa la dispozitie, din cauza lipsei de relevanta), situatia autorizatiilor de construire din cele 31 de zile analizate arata ca, fata de luna ianuarie a anului 2015, s-a remarcat o scadere destul de semnificativa pe plan national (-245 de autorizatii), reflectata insa in aproape toate regiunile de dezvoltare. In consecinta, diminuari mai importante s-au remarcat in Sud-Est si Nord-Vest (-59 de autorizatii fiecare), Sud-Muntenia (-53 de documente) si Bucuresti-Ilfov (-48 de permise), ceea ce reprezinta o situatie negativa, reflectand totodata interesul relativ scazut al investitorilor din regiunile respective pentru constructia de unitati rezidentiale, cel putin pe termen scurt, daca se are in considerare impactul factorului sezonier. Singura crestere a numarului de autorizatii emise a fost raportata pentru regiunea de dezvoltare Nord-Est (+23 de documente).
Recordul negativ din ianuarie 2015 ramane cel al intregii perioade analizate
Trebuie insa precizat faptul ca situatia din ianuarie 2016, caracterizata de scadere, a fost contrara celei din precedentele 31 de zile, insa, daca se are in vedere ca, de obicei, prima luna a anului este caracterizata de un numar mai redus al autorizatiilor de construire eliberate de autoritati, poate fi afirmat ca evaluarile curente indica o continuare a trendului ascendent si nu o scadere, la nivelul lui 2016. Astfel, potrivit expertilor institutului de statistica, daca se ia in considerare strict edificarea de unitati locative unifamiliale (considerate drept locuinte), recordul absolut pentru o perioada de 12 luni a continuat sa se consemneze in august 2015, cand s-au eliberat autorizatii pentru un numar de 9.055 de imobile, iar in ianuarie 2016, deoarece s-au emis permise pentru 2.635 de cladiri, indicatorul respectiv s-a aflat in scadere cu -48,69% comparativ cu decembrie 2015 (cand INS a raportat un numar de locuinte de 5.135 de unitati) si a fost confirmata o apreciere de +5,4% fata de cele 2.500 de locuinte avizate in ianuarie 2015. Totodata, suprafetele utile aferente unitatilor locative au devenit relativ comparabile (luand in calcul media celor 12 luni analizate), intrucat aria utila insumata a spatiilor rezidentiale avizate in ianuarie 2016 a reprezentat 309.281 mp (fiind usor mai ridicata fata de 301.671 mp, cat a constituit cota din ianuarie 2015, cand au fost insa autorizate cele 2.500 de unitati) si aflandu-se totodata in scadere (-43,8%) in raport cu decembrie 2015, cand celor 5.135 de locuinte le-a revenit o arie de 550.253 mp. Consultand, astfel, diagrama ce prezinta numarul locuintelor autorizate in perioada ianuarie 2015 – ianuarie 2016, se constata ca nivelul consemnat in cea de-a opta luna a anului trecut a ramas etalonul numeric al intregului interval de referinta, deoarece, dupa cum se arata anterior, in august 2015 cladirile rezidentiale autorizate au insumat 9.055 de unitati, cu o suprafata utila ce a depasit pragul psihologic de un milion de metri patrati (mai precis 1.062.731 mp), cel mai probabil in premiera de la declansarea recesiunii. Totodata, se remarca si faptul ca nivelul din ianuarie 2015, atat ca numar de locuinte autorizate, cat si ca suprafata utila, a constituit minimul absolut al perioadei respective, deoarece s-au consemnat numai 2.500 de locuinte avizate, cu o suprafata ce nu a depasit 301.671 mp. Mai trebuie precizat si faptul ca, in intervalul de referinta, reprezentat de prima luna a acestui an, pe plan national au fost emise 8 autorizatii pentru cladiri administrative (din care 5 in orase si 3 in mediul rural). De asemenea, 273 de permise au vizat categoria altor cladiri (130 in mediul urban si 143 in cel rural), ceea ce denota o dinamica deosebita pe segmentul respectiv, cu precadere in comune si alte localitati.
In concluzie, situatia economica de ansamblu a ramas pozitiva si in ianuarie a.c., astfel incat, chiar daca factorul sezonier ramane o premisa nefavorabila, semnalele pentru primul trimestru a.c. sunt optimiste, iar in acest moment se poate afirma ca indicatorul analizat, ce reflecta posibila dinamica a pietei de constructii imobiliare cu destinatie rezidentiala, ar putea inregistra o crestere in actualul exercitiu financiar.
***
Potrivit INS, sursa datelor o constituie cercetarea statistica lunara denumita „Autorizatii de construire eliberate pentru cladiri” (ACC), realizata in conformitate cu reglementarile Consiliului si ale Parlamentului European. Cercetarea statistica este exhaustiva si se adreseaza institutiilor administratiei publice locale (respectiv, circa 3.300 de consilii judetene si locale). In acceptiunea institutului de statistica, autorizatia de construire constituie actul de autoritate al administratiei locale pe baza caruia se asigura aplicarea masurilor prevazute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea si functionarea constructiilor. Autorizatia de construire se elibereaza beneficiarului lucrarii, in temeiul si cu respectarea documentatiilor de urbanism si amenajare a teritoriului, in vederea inceperii lucrarilor de constructii.
„Cladirea rezidentiala este acea cladire care este folosita integral sau in cea mai mare parte (peste 50%) pentru locuit, iar imobilele nerezidentiale sunt destinate in exclusivitate sau in principal altor scopuri decat cele rezidentiale, din aceasta categorie facand parte cladirile administrative si alte cladiri. La categoria altor cladiri se cuprind: hoteluri si alte cladiri similare, cladiri pentru comertul cu ridicata si cu amanuntul, cladiri pentru transport si telecomunicatii, cladiri industriale si agricole, cladiri pentru invatamant, stiinta, cultura si arta, ocrotirea sanatatii, sport si agrement”, explica specialistii INS. Informatii suplimentare, la www.insse.ro, iar pentru a descarca sursa datelor, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter