RO EN
Košík je prázdný

VOLVO CE: Stabilizare a vanzarilor la un nivel scazut

Activitatea Volvo Construction Equipment a fost afectata negativ, in ultima perioada, de scaderea cererii la nivelul celor mai multe piete unde societatea deruleaza operatiuni comerciale. Efectul cel mai vizibil a fost in sectorul minier, insa compania a reusit mentinerea eficientei economice prin consolidarea pozitiei avantajoase pe care o detine deja intr-un numar important de regiuni aflate in curs de dezvoltare. Raportul geografic indica o diminuare de 18% a vanzarilor din Europa (din punct de vedere al numarului de utilaje comercializate), iar perspectivele in ceea ce priveste o ajustare pozitiva in urmatoarele luni sunt pesimiste. Conducerea grupului considera totusi ca, dupa doua trimestre consecutive de scadere, activitatea a fost stabilizata la o cota diminuata a vanzarilor. In continuare, va fi necesara aplicarea unor masuri stricte de control al costurilor, coroborate cu o extindere a ariei de distributie si o imbunatatire a portofoliului de produse. La nivelul primelor trei luni din acest an, livrarile au totalizat 12,13 miliarde coroane suedeze – SEK (circa 1,41 miliarde euro), in scadere cu 33% fata de intervalul similar din 2012. Vanzarile din Europa au fost de 3,47 miliarde SEK, inregistrand, la randul lor, o contractie de 9%. Pe plan local, livrarile se realizeaza prin subsidiara proprie – Volvo CE Romania – care pune la dispozitia partenerilor gama completa de utilaje si echipamente promovate de compania-mama. Informatii suplimentare, la www.volvoce.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter