RO EN
Košík je prázdný

VOLVO CE: Marja de peste 15% reflecta eficienta optima din primul semestru

Evolutia pietelor de constructii din Europa si SUA a permis diviziei de echipamente specializate din cadrul grupului Volvo sa realizeze rezultate financiare solide pe parcursul trimestrului al doilea din acest an. Astfel, in intervalul aprilie - iunie 2019, Volvo CE a raportat incasari de 26,81 miliarde coroane suedeze - SEK (circa 2,51 miliarde euro), ceea ce constituie un avans de 10% fata de perioada corespunzatoare a anului precedent. Veniturile operationale s-au incadrat, la randul lor, pe o traiectorie ascendenta, sporind de la 3,67 miliarde SEK la 4,15 miliarde SEK, aferente unei marje de 15,5% (superioara celei de 15,1% consemnata in 2018). In ceea ce priveste comenzile preluate, acestea au sporit cu 6%, produsele cu brandul SDLG inregistrand o majorare de 28%. Cea mai favorabila situatie din acest punct de vedere a fost in China, unde cererea a crescut cu 21%, in special pe seama excavatoarelor si incarcatoarelor cu roti SDGL. La nivelul pietelor traditionale din Europa si America de Nord, cererea s-a mentinut constanta. In mod concret, pe plan comunitar trimestrul al doilea s-a incheiat cu vanzari nete de 8,78 miliarde SEK, ceea ce a determinat ca pentru intregul semestru intai indicatorul respectiv sa se situeze la 16,88 miliarde SEK. Conducerea grupului isi reafirma hotararea de a merge mai departe pe calea de consolidare a vanzarilor si de imbunatatire a profitabilitatii. Astfel, in perioada urmatoare flexibilitatea sistemului industrial si tinerea sub un control strict a costurilor vor constitui principalele puncte de focalizare a atentiei managementului executiv al grupului. Pe piata locala, Volvo Trucks Romania cu sediul central in Bucuresti a anuntat pentru 2018 o cifra de afaceri de 304,2 milioane de lei, cu 6,7% mai mare fata de exercitiul financiar anterior.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter