RO EN
Košík je prázdný

TRITON mizeaza pe vanzari totale de 20 de milioane de euro, in acest an

Compania Triton, din Constanta, distribuitor al sculelor electrice marcile Bosch, Makita, Metabo, Stihl si DeWalt, a inregistrat o cifra de afaceri de 9,5 milioane de euro in primele sase luni ale anului in curs, in crestere cu 10% fata de aceeasi perioada din 2016. Pentru intregul an 2017, conducerea companiei estimeaza mentinerea ritmului de evolutie din primul semestru, rulajul urmand a ajunge la 20 de milioane de euro.
"In acest an ne dorim sa crestem vanzarile si sa ne consolidam pozitia pe piata de profil, mai ales in zonele unde am deschis puncte de lucru noi in perioada 2016-2017, respectiv in Targu Jiu, Slatina, Motru, Craiova si Bacau. In 2017, am investit in logistica, prin reinnoirea parcului de masini. Am achizitionat, astfel, 32 de autovehicule pentru a imbunatati gradul de deservire a clientilor si suntem in plin proces de implementare a unui software nou, mai performant, care ne va permite sa punem la dispozitia partenerilor stocuri in timp real, un istoric detaliat al comenzilor, posibilitati de ofertare rapida si analize complexe pe produse, activitati, procese etc.", a declarat Ghita Petre, directorul general al societatii.
Aproape jumatate din vanzarile totale de scule electrice profesionale realizate anual de companie vizeaza marca Bosch (40%-50% din total), urmata de Makita (25%), Metabo si DeWalt, brand ce a inceput sa-si consolideze prezenta pe piata de profil din Romania.
Din punct de vedere al gamelor de produse aflate in topul vanzarilor Triton, cea mai mare crestere a cererii a fost inregistrata de segmentul de ciocane rotopercutoare, urmate de pompele de vopsit si tencuit. "Ambele game de produse se folosesc cu precadere pentru lucrari de amenajari interioare. Costul cu forta de munca inregistreaza cresteri in Romania, firmelor de constructii fiindu-le tot mai greu sa gaseasca personal calificat (si ca urmare a migrarii acestuia peste hotare), astfel incat se observa un interes sporit pentru utilajele si sculele performante cu impact pozitiv asupra productivitatii. Din punct de vedere zonal, cele mai multe vanzari le-am inregistrat in sud-estul tarii, regiune unde suntem lideri de piata in acest sector", a precizat managerul Triton.
In 2017, in oferta companiei au fost incluse betonierele si masinile pentru fasonarea si indoirea otelului-beton marca Energo, in toamna acestui an urmand a fi introdusa in portofoliu si o noua gama de incalzitoare (electrice, diesel, LPG) destinate sectorului constructii - si nu numai.
 
Cresterea pe termen mediu a pietei va fi sprijinita de sectorul rezidential
Conform estimarilor managerului general al companiei Triton, piata locala de scule electrice si unelte pentru constructii se va inscrie pe un trend ascendent in anii urmatori. "Dupa scaderea inregistrata in domeniul constructiilor din perioada 2010-2012, interval in care s-a atins un nivel minim al pietei, sectorul a reinceput sa creasca, cu toate ca intr-un ritm mult mai lent decat in 2006-2009, cu circa 5%-7% pe an. In Romania se lucreaza foarte mult in sectorul rezidential, exista o cerere destul de mare de spatii de locuit, doar ca profitabilitatea a scazut foarte mult, preturile sunt mai mici si, de aceea, investitorii sunt mai prudenti in acest domeniu", a explicat Ghita Petre.
La finele anului 2015, Triton a incheiat demersurile pentru integrarea in structura companiei a firmei Exponential, din Targu Jiu, in urma careia a preluat centrele acesteia din Targu Jiu, Slatina si Motru, extinzandu-si operatiunile in zonele de sud si de sud-vest ale tarii.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter