RO EN
Košík je prázdný

HARSCO estimeaza mentinerea trendului ascendent al afacerilor

Mircea Albutiu (44 ani)
Functia/Firma: director general, Harsco Infrastructure Romania;
Experienta profesionala: noua ani pe piata sistemelor de cofrare, in cadrul Huennebeck Romania si Harsco Infrastructure Romania.
 
Harsco Infrastructure Romania, companie specializata in vanzarea si inchirierea de schele, sisteme de cofrare si echipamente de acces si siguranta pentru santier, a inregistrat o crestere cantitativa a comenzilor in anul 2012, pe fondul unor contracte importante incheiate cu principalii antreprenori din domeniul constructiilor. La nivel national, societatea furnizeaza echipamente specifice lucrarilor de geniu pentru executia Coridorului IV Paneuropean, pentru constructia centrului comercial Promenada Mall (parte a ansamblului Floreasca City Center) si pentru alte proiecte de mai mica anvergura. Firma este reprezentanta concernului nord-american Harsco Corporation, grup cu afaceri anuale de circa 3,5 miliarde USD, prezent in 32 de tari din intreaga lume.
 
- Cum estimati evolutia pietei pentru anul in curs?
- In conditiile cresterii gradului de absorbtie a fondurilor europene, anticipam o dezvoltare optima a pietei de profil in perioada urmatoare. Mai mult, Guvernul Romaniei cauta investitori pentru proiectele mari de constructii care nu se incadreaza in programele operationale ale Uniunii Europene,  ceea ce s-ar putea concretiza in noi investitii de anvergura ce vor sprijini sectorul de profil. Totodata, este necesara mentinerea stabilitatii, avand in vedere ca factorul politic poate influenta foarte mult evolutia domeniului. In ceea ce ne priveste, mizam in continuare pe calitatea echipamentelor si a solutiilor oferite de catre specialistii nostri, care au convins deja constructorii sa lucreze cu noi, iar rezultatele sunt excelente.
 
- Care sunt principalele tendinte in domeniul sistemelor de cofrare?
- Avand in vedere contextul puternic concurential din bransa in conditiile unui numar relativ scazut de proiecte, in ultima perioada s-a conturat o tendinta constanta de scadere a preturilor din domeniu. Astfel, pentru a ne mentine competitivi, am optat pentru includerea in oferta a unor servicii suplimentare. Constructorii sunt multumiti daca reusesc sa finalizeze lucrarile in conditii optime, inainte de termen si cu economii cat mai mari de manopera, oferta noastra fiind adaptata pentru a raspunde tuturor cerintelor antreprenorilor. Din punct de vedere tehnic, principalele tendinte vizeaza sporirea eficientei sistemelor de cofrare si asigurarea unor materiale sustenabile. In acest sens, grupul Harsco, prin produsele marca Hünnebeck, se adapteaza permanent la exigentele arhitectilor si inginerilor din intreaga lume, atat in ceea ce priveste personalizarea si imbunatatirea echipamentelor, cat si cresterea expertizei echipelor de proiectare a solutiilor de cofrare pentru santiere.
 
- Precizati principalele obiective stabilite pentru anul in curs.
- Harsco Infrastructure Romania se va dezvolta in continuare, urmarind permanent sa se adapteze la solicitarile clientilor. Echipa de ingineri proiectanti si consultanti tehnici de care dispunem se va documenta pentru a oferi cele mai bune solutii, aplicate pentru fiecare proiect in parte, deoarece suntem constienti de rolul companiei in derularea corecta a lucrarilor. O atentie sporita acordam si protectiei muncii, toate echipamentele noastre asigurand eliminarea riscurilor de accidente. De asemenea, in perioada urmatoare, avem in vedere intensificarea activitatii noului depozit logistic din Ploiesti, devenit operational la inceputul anului trecut si situat strategic in incinta parcului industrial din localitate, pentru a deservi, preponderent, proiectele din zonele de sud si sud - est ale tarii.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter