RO EN
Košík je prázdný

COFRAJE ALSINA: Estimari pozitive privind afacerile din 2011

 
 
Jonay Fernandez (31 de ani)
Functia / Firma: director general, Cofraje Alsina Romania;
Experienta profesionala: specializare in domeniul fizicii aplicate si fundamentale.
 
Cofraje Alsina Romania este parte integranta a grupului spaniol Alsina, cu o experienta de peste 50 de ani in domeniul sistemelor si tehnologiilor pentru cofrare. Holdingul se afla intr-o permanenta expansiune, desfasurand activitati specifice in peste 10 tari din Europa si America. Subsidiara autohtona si-a inceput activitatea in 2007, cele mai importante santiere unde a livrat sisteme fiind Pasajul Basarab, Ansamblul Rezidential Cernica, Laguna Residence sau Universitatea Titu Maiorescu, situate in Capitala sau in judetul Ilfov.
 
- Cum au evoluat livrarile in primele luni ale anului in curs?
- Din punct de vedere al incasarilor, in ansamblu suntem multumiti de rezultatele obtinute chiar si in contextul recesiunii, reusind sa ne mentinem afacerile in limite rezonabile. Pentru anul in curs, avem in vedere cresterea vanzarilor si majorarea cotei de piata. Valoarea totala a facturilor emise in primul trimestru al acestui an o depaseste pe cea din aceeasi perioada a lui 2010 si estimam ca aceasta tendinta pozitiva va fi inregistrata cel putin pana la sfarsitul lui 2011. Totusi, din punct de vedere cantitativ, livrarile din intervalul ianuarie – martie a.c. au fost similare celor din trimestrul I 2010.
- Care sunt zonele predilecte de livrare a sistemelor Alsina?
- Cele mai importante santiere unde am furnizat sisteme de cofrare in acest an sunt situate in municipiile Timisoara, Iasi si Bucuresti, majoritatea echipamentelor fiind utilizate pentru executia de lucrari civile si de inginerie. Astfel, cele mai multe cereri au fost inregistrate pentru sistemul destinat realizarii de pereti si pentru accesoriile aferente.
- Ce obiective ati stabilit pentru perioada urmatoare?
- Indicatorii financiari de care dispunem actualmente evidentiaza faptul ca suntem intr-o crestere continua in ceea ce priveste cota de piata. Pana la sfarsitul anului 2011 estimam ca nivelul cifrei de afaceri globale va spori cu 5%-8% in comparatie cu valorile din 2010. Trebuie sa specific faptul ca afacerea Alsina este gandita pe termen lung si marcata de o crestere constanta, ce ne permite sa avem stabilitate in echipa de lucru si sa ne adaptam la situatia din Romania. In acelasi timp, inginerii nostri au grija sa creeze in permanenta produse noi, pentru orice tip de lucrare dezvoltata pe santierele tarii. Obiectivele stabilite pentru anul 2011 includ, de asemenea, mentinerea contactului permanent cu clientii actuali, precum si extinderea portofoliului de beneficiari. In plan se afla, totodata, deschiderea celui de-al doilea depozit al firmei.
- Precizati principalele tendinte care se contureaza pe piata de profil.
- In domeniul in care activam poate fi remarcata o tendinta generala de optimizare a utilizarii materialelor de constructii, prin cererea de sisteme de cofrare recuperabile si de echipamente manevrabile manual. Astfel, se poate obtine cresterea productivitatii, precum si reducerea costurilor. Comparativ cu anii trecuti, preturile au inregistrat o scadere semnificativa. Exista, insa, tot mai multe lucrari cu dificultate sporita din punct de vedere tehnic (gen consola autolansanta, tablier de pod), care presupun un efort mai mare din partea noastra in ceea ce priveste capacitatea de inovare si identificarea unor solutii simple si eficiente pentru antreprenori. O alta tendinta identificata in perioada de recesiune consta in orientarea pietei catre regimul de inchiriere, in defavoarea celui de vanzare. Acest aspect diminueaza cheltuielile utilizatorului cu depozitarea, repararea si intretinerea sistemului.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter