RO EN
Košík je prázdný

CECE: Crestere de 24% a vanzarilor europene de utilaje pentru constructii, in 2021

Vanzarile de utilaje pentru constructii din Europa au crescut cu 24% in 2021 comparativ cu nivelul din 2020, potrivit raportului anual al Comitetului European pentru Echipamente de Constructii (CECE). Cererea s-a mentinut pe un trend crescator pe inregul parcurs al anului 2021, dupa ce industria reintrase deja pe o traiectorie ascendenta inca din a doua jumatate a anului 2020, cand impactul pandemiei de coronavirus incepuse deja sa piarda din intensitate. Conform CECE, piata a beneficiat de un cumul de performante stabile ale diferitelor segmente de utilizatori, dar si de efectele masurilor de stimulare a economiilor dupa scaderile generate de pandemie. Pe de alta parte, industria echipamentelor de constructii a cunoscut si cele mai grave perturbari ale lanturilor de aprovizionare din istoria recenta, fiind afectata in special de penuria de materii prime si componente, precum si de transportul de marfa limitat si costisitor.
"In acest context, cresterea cu 24% a vanzarilor in 2021 pe piata europeana este un rezultat remarcabil. Industria europeana a echipamentelor de constructii este intr-adevar rezistenta, asa cum s-a aratat in ultimii doi ani. Cresterea continua a cererii pe pietele noastre cele mai mari, programul european de redresare si boom-ul global in constructii stimuleaza afacerile din domeniu. Noi facem tot ce putem pentru a mentine directia pozitiva in urmatorii ani, inclusiv in ceea ce priveste decarbonizarea, digitalizarea si agenda de reglementari ale UE", a declarat Alexandre Marchetta, presedintele CECE.
 
 
Conform datelor oficiale, toate segmentele de echipamente pentru constructii au inregistrat cresteri importante ale vanzarilor in 2021, cu procente cuprinse intre 22% si 30%. Cea mai semnificativa evolutie a fost raportata pentru masinile de transport si turnare a betonului, cu un nivel peste cel observat in celelalte sectoare.
Dintr-o perspectiva regionala, pietele care au fost cele mai afectate de perioada de lockdown din 2020 - in special Marea Britanie si Spania - au inregistrat cele mai bune performante in 2021. Pietele din Europa de Sud si Europa Centrala si de Est au raportat evolutii peste medie a vanzarilor si chiar si pietele mature din nordul continentului au consemnat niveluri similare de recuperare post-pandemie.
"Niciuna dintre piete nu a inregistrat o scadere a vanzarilor in 2021, iar singura tara care a raportat o crestere procentuala de o singura cifra a fost Germania, care, insa, tranzactioneaza un volum mare de utilaje, iar faptul ca inca nu a atins un prag de saturatie poate fi considerat un rezultat pozitiv. Turcia si-a continuat redresarea dupa nivelurile catastrofale de declin observate in 2018-2019 si a inregistrat cele mai inalte niveluri de crestere in regiunile pietei", se arata in raportul CECE.
 
 
Estimari pozitive pentru 2022
Indicele climatului de afaceri pentru industria europeana de utilaje pentru constructii, realizat anual de CECE prin sondaj in randul producatorilor si furnizorilor de pe piata, a inregistrat un record istoric in sondajul din iulie 2021 si a mentinut niveluri extrem de ridicate pe tot restul anului. In primele doua luni ale anului 2022, a existat, din nou, o mica imbunatatire atat pentru situatia actuala de afaceri, cat si pentru asteptarile viitoare de vanzari.
"Producatorii europeni spera ca blocajele din partea ofertei vor crea mai putine preocupari pentru restul anului. Cererea ramane, in mod clar, puternica, deoarece toate subsectoarele de echipamente se asteptau ca afacerile sa se imbunatateasca in lunile premergatoare verii anului 2022", mai spun reprezentantii CECE.
In luna februarie a acestui an, Barometrul de afaceri CECE a evidentiat ca peste 50% dintre producatorii chestionati aveau situatii de comenzi restante de sase luni sau mai mult. Toate statisticile si sondajele prezentate in raportul anual CECE 2021 au indicat ca industria europeana a utilajelor de constructii este foarte bine pozitionata, dar ca este posibil ca aceste asteptari sa fie afectate negativ de tensiunile actuale si de efectele razboiului din Ucraina, care nu pot fi inca estimate.
Pentru a consulta raportu anual al CECE, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter