RO EN
Košík je prázdný

ANALIZA: Productia de utilaje pentru constructii din Rusia, aproape de colaps

Timp de mai multi ani, producatorii de utilaje pentru constructii din Federatia Rusa au alocat sume nesemnificative pentru cercetarea si dezvoltarea de noi tipuri de echipamente sau pentru imbunatatirea celor existente, mai ales din cauza potentialului financiar limitat, majoritatea producatorilor rusi aflandu-se, in prezent, in imposibilitatea de a face fata concurentei marcilor straine, potrivit datelor companiei poloneze de cercetare de piata, PMR. Mai mult, productivitatea limitata si costurile mari de operare au scazut semnificativ competitivitatea industriei rusesti de productie a utilajelor pentru constructii, nu numai la nivel global, ci si pe plan local.
Avantajul costurilor reduse cu energia de care au beneficiat producatorii rusi in mod traditional au scazut semnificativ, dupa ce Federatia Rusa a fost obligata sa reduca din decalajul preturilor la energie, ca o conditie esentiala pentru aderarea la Organizatia Mondiala a Comertului (World Trade Organisation - WTO). Mai mult, din cauza facilitatilor de productie in mare parte invechite, producatorii rusi au folosit piese importate din Occident pentru a creste competitivitatea utilajelor fabricate, ceea ce a generat, inevitabil, majorarea preturilor produselor finale, in special in 2014 si 2015, cand prabusirea rublei rusesti a crescut foarte mult costurile importurilor de componente.
Pana in 2012, cand Rusia a aderat la WTO, producatorii locali de utilaje au beneficiat de sprijin nesemnificativ din partea guvernului de la Kremlin pentru procesele tehnologice specifice, suportul constand, aproape exclusiv, sub forma de crestere a ratelor taxelor de import. Aceste majorari au avut, insa, un efect limitat asupra importurilor de echipamente. In plus, incepand din anul 2012, ratele drepturilor de import au fost reduse sau cel mult mentinute la nivelurile existente, ceea ce a incurajat importurile. Cel mai recent stimul important din partea Guvernului Federatiei Ruse in sprijinul producatorilor locali de utilaje a fost dat in luna iulie 2014, cand a fost aprobat Decretul nr. 656, care interzice administratiilor publice si tuturor persoanelor juridice controlate 100% de administratiile federale, regionale sau municipale sa achizitioneze utilaje de constructii fabricate in afara Uniunii Economice Eurasiatice (Eurasian Economic Union). Interdictia se aplica inclusiv marcilor straine produse in Rusia, dar cu un nivel de localizare a productiei de peste 50%. Totusi, analistii PMR estimeaza ca firmele si administratiile publice obligate sa achizitioneze utilaje fabricate in Rusia sunt responsabile pentru numai 5% din licitatiile publice initiate anual in intreaga tara.
 
Importurile de utilaje pentru constructii domina piata
In prezent, piata ruseasca a utilajelor pentru constructii este dominata de importuri. Potrivit datelor publicate de PMR, anul trecut in Federatie s-au produs 1.952 de excavatoare (cu aproape 8% sub nivelul din 2010), 699 de buldozere (-23,3%), 761 de gredere (-19,3%), 382 de incarcatoare frontale (-32,6%), 261 de macarale-turn (+321%), 62 de echipamente pentru instalarea de conducte (-54,4%), 2.012 de autobasculante concepute pentru a fi utilizate in afara drumurilor publice (+16%) si 1.497 de autocamioane pentru transportul betonului (+150%).
Cifrele disponibile pentru perioada ianuarie-mai 2015 sunt, insa, ingrijoratoare pentru industria ruseasca a utilajelor pentru constructii, inregistrandu-se reduceri medii de peste 30% fata de perioada similara a anului trecut. Astfel, in primele cinci luni ale anului in curs, fabricantii rusi au produs 482 de excavatoare (-37,5% fata de intervalul ianuarie-mai 2014), 866 de macarale mobile (-38,9%), 206 buldozere (-34,8%), 196 de gredere (-36,6%), 92 de incarcatoare frontale (-52,8%), 47 de macarale-turn (-43,4%), 22 de echipamente pentru instalarea de conducte (-29%), 747 de autobasculante concepute pentru a fi utilizate in afara drumurilor publice (-7,5%) si 366 de autocamioane pentru transportul betonului (-29,6%).
In cele mai multe cazuri, factorul pret nu mai reprezinta un avantaj competitiv pentru modelele rusesti in competitia cu furnizorii din China, chiar si dupa deprecierea de 40%-50% a rublei rusesti in 2014 si in prima jumatate a anului in curs. In ceea ce priveste marcile din Occident, echipamentele second-hand provenite din tarile Europei de Vest tind sa fie mai scumpe decat cele rusesti noi, insa le depasesc pe acestea din urma in ceea ce priveste ergonomia, confortul, precum si varietatea gamelor de produse si servicii de calitate.
Drept urmare, de exemplu, in ceea ce priveste productia de excavatoare (care continua sa fie cele mai utilizate echipamente pentru constructii din Rusia), a scazut alarmant in ultimele doua decenii. Daca la inceputul anilor '90 in Federatie au fost asamblate mai mult de 150.000 de utilaje anual, in 2012-2014 indicatorul respectiv a scazut la circa 2.000 de echipamente pe an. Daca in urma cu aproximativ 10 ani producatorii interni reprezentau mai mult de jumatate din valoarea pietei de excavatoare din Rusia, aceste companii reprezinta, in prezent, circa 10%-15%. Singurele evolutii pozitive au fost raportate de societatile TVEX si de catre furnizorul relativ tanar Exmash, a caror productie s-a aflat in continua crestere.
Nici producatorii internationali nu-si folosesc la capacitate maxima unitatile din Federatia Rusa. Caterpillar a fost primul producator strain care a inceput sa fabrice excavatoare in regiune, deschizand prima fabrica specializata in anul 2008. A fost urmat de Komatsu (in 2010) si de Volvo si Hitachi (in 2013). Analistii PMR subliniaza faptul ca, desi au existat planuri si capacitati rusesti ale Caterpillar, Volvo si Hitachi sa produca pana la 2.000 de excavatoare pe an, niciunul dintre producatori nu a asamblat mai mult de 200 de echipamente in 2014. Mai mult, in perioada 2008-2014, Caterpillar a asamblat mai putin de 200 de utilaje anual. In ceea ce priveste activitatea din Rusia a Komatsu, desi uzina din Federatie are o capacitate anuala de productie de aproximativ 3.000 de excavatoare, de la accesarea pietei, respectiv din anul 2010, compania nu a fabricat mai mult de 565 de excavatoare pe an.
In comparatie cu echipamentele de provenienta europeana, excavatoarele rusesti sunt, inca, necompetitive in ceea ce priveste functionalitatea si fiabilitatea. Cresterea costurilor de productie din ultimii ani a facut ca excavatoarele rusesti sa nu mai fie competitive nici in raport cu cele din China, in pofida faptului ca pentru importul acestora se aplica o taxa de import de 5%.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter