RO EN
Košík je prázdný

TERAPLAST achizitioneaza linia de productie a foliilor de polietilena de la Brikston

Grupul TeraPlast a incheiat un acord cu Brikston Construction Solutions pentru preluarea productiei de folii din polietilena ale producatorului din Sighisoara.
„Am promis inca de la inceputul anului ca dezvoltarea Grupului TeraPlast se va face si prin achizitia unor business-uri din domeniile noastre de interes. Achizitia activelor Brikston este un alt pas in aceasta directie, dupa achizitia Somplast. Activele preluate adauga 1.200 tone pe an productiei actuale de ambalaje industriale din polietilena si 300 tone pe an pentru reciclare de folii. Ulterior finalizarii tranzactiei, activele vor fi relocate la Nasaud pentru a beneficia de sinergiile astfel create. E un pas necesar pentru atingerea obiectivului de a deveni liderii pietei de ambalaje flexibile din Romania. Avem deja o prezenta pe aceasta piata, iar aceasta achizitie ne intareste pozitia si capacitatea de a oferi produse romanesti pe o piata dominata de importuri” , a declarat Alexandru Stanean, director general TeraPlast.
Activele achizitionate de catre TeraPlast, localizate in prezent in Sighisoara vor fi transferate pe platforma Somplast din Nasaud, aflata in plin proces de reorganizare, dupa achizitia sa de catre Grupul TeraPlast. Productia de ambalaje flexibile a Somplast isi va continua activitatea in locatia actuala, iar la ea se va adauga cea preluata de la Brikston. Totodata, fabrica de reciclare PVC rigid a Grupului va fi transferata pe platforma din Nasaud. Capacitatea fabricii de reciclare este in curs de triplare, ca parte din investitiile de extindere din acest an.
Locatia Somplast ofera un spatiu generos de dezvoltare cu 20.000 de metri patrati de hale care insa necesita adaptare. Renovarea presupune atat demolari, cat si lucrari de reamenjare a spatiilor auxiliare.
Achizitia activelor Brikston face parte din strategia TeraPlast de expansiune pe piata ambalajelor flexibile, adresandu-se segmentului industrial.
Pe aceasta piata nu exista inca solutii din polimeri biodegradabili. Grupul are in derulare proiectul TeraBio Pack, o investitie de 12 milioane de euro, confinantata prin ajutor de stat, prin care dezvolta o unitate de folii biodegradabile, pentru a deservi piata de ambalaje flexibile de 300 de milioane de euro, pe care TeraPlast isi propune sa ajunga lider. TeraBio Pack va produce in parcul industrial din Saratel saci si pungi biodegradabile, in conformitate cu legea 181/2020, privind gestionarea deseurilor nepericuloase compostabile, unde sunt prevazute criteriile de conformitate pentru deseurile biodegradabile (90% materiale biodegradabile si certificare OK compost).
Evenimente Recente
• TeraPlast a obtinut in luna aprilie 2021 avizul Consiliului Concurentei pentru preluarea Somplast, un pas necesar in procesul de integrare a companiei in Grup.
• Grupul TeraPlast are in curs de implementare in 2021 investitii in valoare totala de 32 milioane de euro.
• In semestrul 1 din 2021, Grupul TeraPlast a raportat o cifra de afaceri de 272,9 milioane de lei, in crestere cu 40% fata de S1 din 2020. EBITDA la nivel de Grup a urcat cu 47% fata de aceeasi perioada a anului 2020, pana la 42,7 milioane de lei, in timp ce profitul net inregistrat de business-urile din structura actuala a Grupului a crescut cu 71%, la 28,6 milioane de lei.
• TeraPlast a distribuit in luna iulie dividende in valoare totala de 226,6 milioane de lei, ceea ce reprezinta un dividend brut de 0,13 lei/actiune. Suplimentar, in toamna actionarii companiei vor primi 1 actiune gratuita pentru fiecare 4 actiuni detinute, in cadrul majorarii de capital social.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter