RO EN
Košík je prázdný

TEMAD PRODUCTIE: Fabrica de plasa din fibra de sticla, inaugurata la Brasov

Strategia de afaceri aplicata de compania Temad in acest an a presupus crearea unor centre proprii de productie, prin infiintarea a doua firme distincte, respectiv Temad Productie (fabrica de plasa din fibra de sticla) si Temad Energie (centrala fotovoltaica). De asemenea, a fost inaugurat un centru de productie pentru prelucrarea mecanica a profilelor din aluminiu, proiect realizat cu o finantare europeana in valoare de 250.000 de euro. Fabrica de plasa din fibra de sticla a fost deschisa recent la Brasov si este rezultatul unei investitii ce depaseste un milion de euro. In cele ce urmeaza, directorul general al firmei, Florin Madar, detaliaza evolutia pietei si aspecte legate de propria activitate.
  
- Detaliati investitia pe care ati derulat-o pentru realizarea unitatii productive din Brasov.
- Aceasta investitie, prin intermediul careia ne vom consolida pozitia din sectorul termoizolatiilor in constructii, a creat peste 50 de locuri de munca. In cadrul unitatii de productie se realizeaza plasa din fibra de sticla de 145 g/mp si 160 g/mp, in diferite culori (alb, portocaliu, verde si galben). Estimam ca productia anuala se va situa la nivelul de aproximativ 7 milioane de mp.    
 
- Cum se desfasoara activitatile de livrare in cadrul firmei?
- Reteaua proprie de distributie acopera toate orasele la nivel national, cuprinzand 14 filiale cu depozite regionale si un parc auto cu peste 160 de autovehicule, livrarile realizandu-se in maximum 24 de ore din momentul confirmarii comenzii catre magazine traditionale, toate retelele de magazine de tip DIY, hipermarketuri, supermarketuri, magazine specializate si clienti din domeniul constructiilor si alte ramuri diverse ale industriei. Ponderea comercializarii plasei din fibra de sticla si a accesoriilor pentru termoizolatii a insumat, anul acesta, peste 10% din total, diferenta fiind reprezentata de adezivi si etanseizanti (40%), vopsele spray si sprayuri tehnice (15%) si alte sortimente. Valoarea comenzilor primite s-a situat la un nivel optim in primele noua luni ale acestui an si a permis inscrierea pe un trend ascendent al cifrei de afaceri, pana la finele exercitiului financiar in curs fiind estimata o crestere de 5% a vanzarilor fata de valoarea de 110,2 milioane de lei din 2012. Consideram ca piata plasei din fibra de sticla are un potential deosebit de dezvoltare, intrucat se utilizeaza la lucrari de  reabilitare termica, iar majoritatea imobilelor de locuinte multietajate din Romania sunt construite dupa proiecte elaborate in perioada 1950-1990 ce necesita interventii urgente.
 
- Care a fost evolutia segmentului specific in ultima perioada?
- Anul in curs a fost foarte dificil din punct de vedere economic atat in domeniul constructiilor, cat si in cel al industriei, inregistrand scaderi masive, care este posibil sa nu fie recuperate in viitorul apropiat. In acest context, am decis sa ne axam strategia de dezvoltare pe dezvoltarea portofoliului de produse si pe intrarea pe noi piete. 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter