RO EN
Košík je prázdný

PREFAB SA: Majorare de 3,4% a afacerilor din primele sase luni

Cifra de afaceri a producatorului de materiale de constructii Prefab SA a crescut cu 3,4% in primele sase luni ale acestui an fata de intervalul similar din 2016, pana la 31,6 milioane de lei (circa 7 milioane de euro), in timp ce profitul net al societatii s-a redus la 79.815 lei. Potrivit celui mai recent raport financiar al companiei, aceasta a produs, in prima jumatate a anului in curs, circa 204.000 mc de BCA, cu o medie lunara de 40.907 mc, in conditiile in care activitatea de productie a inceput in luna februarie si in contextul unui sezon rece dificil. Vanzarile de BCA au cumulat, in primele sase luni din 2017, aproximativ 200.000 mc.
"Pe piata de prefabricate din beton armat si precomprimat, stalpi electrici, elemente de autostrada, piese prefabricate pentru hiper sau supermarketuri si grinzi pentru poduri rutiere s-au inregistrat modificari usoare, acestea dand semne de revigorare. In ceea ce priveste piata de tuburi de canalizare Premo-Sentab, aceasta continua sa regreseze, mai ales ca urmare a blocajelor financiare din domeniul investitional", se arata in raportul citat. Astfel, in semestrul intai, volumul total de elemente prefabricate produs si comercializat de Prefab SA a fost de aproape 3.000 mc, la care se adauga 547,10 mc de beton marfa, un volum foarte mic pentru capacitatea de productie a companiei. Productia de tuburi Premo-Sentab s-a situat, in acelasi interval, la circa 1.100 mc.
Prefab SA este unul dintre principalii producatori autohtoni de BCA (avand o capacitate totala de productie de 500.000 mc pe an), de prefabricate tipizate (20.000 mc/ an), de tuburi din beton pentru retele de apa si canalizare (tehnologii Premo si Sentab) si de prefabricate netipizate, precum si un furnizor important de agregate, betoane si tamplarie din PVC. Incepand din aprilie 2013, Prefab SA este producator de energie electrica si termica (acreditat ANRE) si furnizor de energie electrica in Sistemul Electroenergetic National (SEN), in primele sase luni din 2017 producand, in total, 29.190 MWH de energie termica (utilizata in totalitate pentru consumul intern) si 11.941 MWh de energie electrica, din care 9.447 MWh s-a livrat in SEN.
 
Cele mai multe livrari s-au realizat in zona Munteniei
Prefab SA este activa in Romania, Bulgaria si Republica Moldova. Conform raportului semestrial consolidat al companiei, circa 85% din livrari s-au realizat in zona Munteniei, urmata de Moldova (14%) si Transilvania, Bulgaria si Republica Moldova (pana in 1%, cumulat). Din punct de vedere al structurii vanzarilor, 70,53% din livrari sunt de BCA, urmate, in ordine dupa ponderea in cifra de afaceri, de productia de energie electrica (12,73%) si de cele de prefabricate (11,43%), tuburi (3,22%) si de alte produse (2,09%).
Printre obiectivele companiei, stabilite pentru intervalul 2017-2019, se afla mentinerea volumelor de vanzari de BCA pe pietele traditionale si cresterea marjelor, castigarea de noi piete pentru prefabricate tipizate si tuburi (in Banat, Oltenia, Ardeal si Moldova), precum si majorarea vanzarilor de prefabricate si tuburi in Muntenia, Dobrogea si Moldova. Pe termen lung, conducerea Prefab SA vizeaza o cota de 12% pe piata prefabricatelor netipizate si a proiectelor de infrastructura. In ceea ce priveste obiectivele pe pietele externe, acestea includ dezvoltarea retelelor de distributie de BCA in Bulgaria si Republica Moldova.
La finele lunii iunie 2017, Prefab SA lucra cu circa 340 de angajati, numarul acestora fiind mai mic fata de cei aproape 400 de salariati care lucrau in cadrul companiei la jumatate anului trecut.
In 2017, compania are planificat un program de investitii de 3 milioane de lei, ce vizeaza, in mare parte, achizitia de echipamente necesare productiei.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter