RO EN
Košík je prázdný

ANALIZA: Evolutii de peste 5%, estimate pe piata produselor pe baza de ciment

Datorita conditiilor climatice favorabile din primul trimestru al acestui an, piata cimentului a fost destul de dinamica, inregistrand o crestere de circa 10,4% comparativ cu aceeasi perioada din 2014, potrivit datelor furnizate de Patronatul din Industria Cimentului si altor Produse Minerale pentru Constructii din Romania (CIROM). "Conditiile climatice nu sunt comparabile, motiv pentru care evolutia este, la prima vedere, spectaculoasa", a declarat Mihai Rohan, presedintele CIROM. Pentru 2015 se estimeaza o crestere cuprinsa intre 3% si 5% in domeniu. In ceea ce priveste segmentul aditivilor destinati industriei constructiilor, aceasta a crescut cu aproximativ 5% in 2014, fata de nivelul anului anterior, in timp ce estimarile pentru prima parte a acestui an indica o evolutie secventiala de circa 15% in domeniu. Totodata, in domeniul prefabricatelor din beton s-a consemnat, anul trecut, o evolutie cantitativa de 4%, respectiv de la 1,28 milioane de metri cubi in 2013 la 1,33 milioane mc in 2014. Totodata, valoarea vanzarilor specifice a ajuns la 220 milioane de euro (+5%).
Conform datelor Institutului National de Statistica (INS), vanzarile inregistrate pe piata cimentului in primele trei luni ale acestui an s-au situat la 1,076 milioane de tone, in crestere comparativ cu nivelul de 975.000 de tone inregistrat in perioada corespunzatoare din 2014. "Am constatat un avant atat la lucrarile rezidentiale in trimestrul intai al acestui an (+19,9%) si la cele nerezidentiale (+15%), cat si la proiectele ingineresti (+10,5%). Avand in vedere ca lucrarile mari de infrastructura nu vor fi demarate in acest an, credem ca vectorii de crestere vor fi dati, la fel ca in 2014, de lucrarile la cladiri", a precizat Mihai Rohan. Potrivit CIROM, principalele probleme care vor afecta in perioada urmatoare activitatea producatorilor de ciment sunt comune intregii economii din Romania, respectiv: lipsa predictibilitatii si stabilitatii legislative, incertitudinea privind noile redevente la materiile prime, subfinantarea investitiilor publice, schimbarile dese in Master Planul General de Transport, plata cu mare intarziere a facturilor la lucrarile publice, precum si lipsa de dialog a Guvernului cu patronatele specializate si nefunctionarea Consiliului Economic si Social. Piata locala a cimentului, evaluata la circa 2,3 miliarde lei (520 milioane de euro) in 2013, a crescut cu aproximativ 5% anul trecut, pana la circa 560 milioane de euro. Pentru anul in curs, reprezentantii pietei locale a cimentului estimeaza o majorare cuprinsa intre 3% si 5%, ceea ce inseamna faptul ca sectorul ar putea atinge valoarea de 590 milioane de euro pana la finele lui 2015.
Actualmente, in Romania exista noua unitati de productie a cimentului, apartinand celor trei producatori internationali: Carpatcement Holding detine fabricile de ciment din Bicaz, Deva si Fieni, Holcim (Romania) pe cele din Alesd, Campulung Muscel si o statie de macinare la Turda, iar Lafarge Ciment controleaza unitatile din Medgidia, Hoghiz si statia de macinare de la Targu Jiu. De asemenea, Ceminter International (subsidiara Ceminter Hispania) detine o instalatie de descarcare si una de omogenizare a cimentului in portul Constanta, iar Cemrom coordoneaza o statie de macinare la Corbu, in judetul Constanta.
 
Majorare a vanzarilor de ciment, in primul trimestru
Vanzarile raportate de cei trei producatori locali de ciment - Lafarge, Holcim si Carpatcement - in primele trei luni din 2015 indica majorari semnificative fata de aceeasi perioada a anului trecut. Astfel, livrarile de ciment inregistrate de Holcim s-au majorat, in ianuarie-martie a.c., cu 29,4% comparativ cu intervalul de referinta din 2014, in timp ce Lafarge a raportat o crestere de 14%. In ceea ce priveste vanzarile Carpatcement, grupul german din care face parte nu a publicat informatii in acest sens, insa, potrivit informatiilor incluse in raportul financiar trimestrial al holdingului, in Romania a fost inregistrat un avans semnificativ la nivelul profitabilitatii, in contextul stabilizarii vanzarilor. Totodata, producatorii au anuntat scaderi ale preturilor in perioada analizata, astfel: Holcim (-4,7%) si Lafarge (-2,3%). "Dezvoltarea din Europa de Est a fost eterogena in primele trei luni din 2015. In timp ce Holcim Romania a beneficiat de livrari catre mari proiecte de constructii, in special in zona municipiului Bucuresti, imbunatatindu-si semnificativ vanzarile de ciment, cele mai multe subsidiare din regiune au raportat scaderi. Livrarile de agregate au sporit in toate tarile din zona, cu exceptia Serbiei", se arata in raportul financiar trimestrial al grupului elvetian Holcim. Anul trecut, afacerile Holcim Romania au crescut cu 9%, pana la 217,5 milioane de euro, incasarile totale ale Lafarge pe plan local s-au cifrat la circa 200 milioane de euro (din care aproximativ 155 milioane de euro din livrarile de ciment), in timp ce incasarile cumulate ale companiilor care fac parte din grupul Carpatcement au ajuns la 185 milioane de euro (+4%). "In Romania am inregistrat o crestere cantitativa importanta a livrarilor de ciment, in special datorita celor cateva proiecte demarate in primele trei luni ale anului, precum si mediului economic si de afaceri stabil, dar si conditiilor climatice favorabile activitatii de constructii", se specifica in raportul financiar secvential al Lafarge.
Vanzarile de agregate raportate de Holcim Romania in primele trei luni ale anului in curs s-au majorat, din punct de vedere cantitativ, cu 117% fata de nivelul din aceeasi perioada din 2014, in timp ce preturile de comercializare a produselor au consemnat deprecieri medii de 8,5% in intervalul analizat. Potrivit datelor incluse in cel mai recent raport financiar al grupului elvetian, subsidiara din tara noastra a inregistrat cea mai semnificativa majorare a cantitatilor de agregate comercializate din cadrul grupului.
La nivel de grup, Holcim a raportat pentru primele trei luni ale anului in curs o cifra neta de afaceri de 3,97 miliarde CHF, in scadere cu 2,8% fata de aceeasi perioada din 2014. Lafarge a raportat, pentru perioada ianuarie-martie 2015, o majorare de 6% a cifrei de afaceri, pana la 2,78 miliarde euro, in conditiile unui profit operational de 403 milioane de euro (+14%), in timp ce grupul german HeidelbergCement a consemnat incasari totale de 2,8 miliarde euro (+12%), precum si o o majorare cu 183% a profitului operational, pana la 115 milioane de euro.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter