RO EN
Košík je prázdný

CREATON: Vanzari anuale de aproape 10 milioane de euro in Romania si Moldova

Creaton, lider german in productia de tigle ceramice, parte a ETEX Group, a realizat vanzari de 65 milioane de euro in cei zece ani de activitate in Romania, perioada in care a ajuns la o cota de piata de 22% in pe piata de profil. Potrivit datelor companiei, Creaton a incheiat anul 2019 cu o cifra de afaceri de 9,7 milioane de euro in Romania si Republica Moldova, 90% din rulaj fiind inregistrat in Romania.
"Aceasta cifra claseaza tara pe al doilea loc, aproape de Ungaria, la vanzarile din sud-estul Europei, care au ajuns in 2019 la 37,5 milioane de euro", a declarat Manuel Buturuga, Sales Director la Creaton South East Europe.
In cei zece ani de prezenta a grupului in Romania au fost realizate o serie de proiecte speciale, dintre care reprezentantii Creaton mentioneaza acoperisul bisercii din ansamblul muzeal "Cimitirul Vesel" de la Sapanta, acoperisul palatului Vulturul Negru din Oradea - cel mai important monument in stil secession din oras, sau Spitalul Militar din Timisoara.
"Zona Transilvaniei reprezinta 60% din totalul vanzarilor in Romania, dar remarcam si o crestere a cererii in afara arcului Carpatic, care in urma cu 6 ani reprezenta doar 15% din totalul vanzarilor nationale. Investitia medie pentru un proiect este de 3.000 - 4.000 de euro, pentru o invelitoare cu o suprafata de 200 mp. In aceste costuri sunt incluse si accesoriile care aduc un plus de performanta sistemului de invelitoare - membrana anticondens, elementele ceramice de ventilatie sau sistemele de siguranta pentru acoperis", a precizat Manuel Buturuga.

Crestere de 5%-6% pe an pe piata locala invelitorilor ceramice si din beton
Reprezentantul Creaton Romania previzioneaza, pentru urmatorii ani, o crestere moderata de 5%-6% a pietei invelitorilor ceramice si din beton in Romania.
"In continuare, ne propunem consolidarea cotei de piata si o crestere care sa fie sustinuta de capacitatile de productie ale fabricilor din Ungaria, Germania si Polonia. Estimam, totodata, o crestere accentuata a cererii pentru modelele de tigle tip solzi si a celor de tigla interlocking plata, care vor fi principalii vectori de vanzare", adauga Manuel Buturuga.
Potrivit datelor Creaton, investitia in tehnologii avansate de productie, cum este tehnologia Keralis de fabricare a tiglelor ceramice, permite fabricarea unor modele unice pe piata, care prezinta caracteristici superioare din punct de vedere al rezistentei.
Datorita tehnologiei de fabricare, produsele au o durata de utilizare indelungata, producatorul oferind garantie de 50 de ani pentru tiglele ceramice.
Cu productie in 18 tari din America de Sud, Africa si Europa, divizia de invelitori a grupului Etex, din care face parte compania Creaton, a inregistrat la finele anului 2019 vanzari in valoare de 840 de milioane de euro, in crestere cu 3,2% fata de 2018.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter