RO EN
Košík je prázdný

BASF: Revizuire in scadere a estimarilor de crestere din 2012

Grupul german BASF, specializat in furnizarea de elemente chimice pentru industrie si constructii, a inregistrat o crestere de 6% a vanzarilor din trimestrul al doilea a.c., pana la 19,5 miliarde euro. Totusi, evolutia optima nu s-a datorat diviziilor de sisteme chimice industriale, ci preponderent segmentului de materiale pentru domeniul agricol si pentru cele de petrol si gaz. La o baza de raportare semestriala, in prima jumatate a anului veniturile BASF s-au situat la 40,1 miliarde euro, fiind cu 6% superioare celor din intervalul similar al anului trecut. "Clientii continua sa actioneze cu precautie, reducand stocurile in speranta unei eventuale scaderii preturilor ca urmare a diminuarii cotatiei materiilor prime. Mai mult, motorul de crestere a economiei mondiale, China, a inceput sa-si reduca din intensitate, generand o contractie a vanzarilor in valuta din Asia ale BASF, continuandu-se tendinta descrescatoare din trimestrul intai", a declarat Kurt Bock, presedintele Consiliului de Administratie al grupului german. Astfel, conducerea companiei a revizuit in scadere previziunile pozitive pentru anul in curs, noile estimari indicand o evolutie a PIB mondial de 2,3%, o majorare de 3,4% a productiei industriale de pe mapamond si o crestere de 3,5% a pietei de produse chimice (cu exceptia celor utilizate in industria farmaceutica). Totodata, managerii BASF estimeaza un curs mediu de 1,3 dolari per euro si un pret al petrolului de 110 dolari/baril in 2012. "In acest context, nu ne asteptam la o revenire a cererii in a doua jumatate a anului in curs comparativ cu primele sase luni. Presiunea pe marje se va mentine la nivel international, insa exista posibilitatea ca aceasta sa se diminueze datorita costurilor usor mai scazute ale materiilor prime", se arata in raportul financiar semestrial al BASF. "Obiectivele noastre raman, astfel, cresterea vanzarilor si a profitului, unul dintre motoarele unei evolutii pozitive fiind reluarea productiei de petrol brut din Libia. Totusi, este putin probabil ca veniturile diviziei de sisteme chimice sa se mentina la nivelul din 2011", a precizat Kurt Bock. Informatii suplimentare, la www.basf.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter