RO EN
Košík je prázdný

BASF: Mentinere a previziunilor pozitive pentru 2011

Grupul BASF (Germania), unul dintre liderii mondial in domeniul chimic, a inregistrat, in primul semestru al anului in curs, o crestere de 19,4% a vanzarilor fata de aceeasi perioada a anului trecut, pana la un nivel de 37,8 miliarde euro. "Contextul economic din prima jumatate a anului a fost favorabil, iar cifrele arata ca am reusit sa identificam si sa folosim oportunitatile de pe piata. Dupa un start puternic la inceputul anului, rezultatele financiare s-au consolidat in al doilea trimestru, cand vanzarile au inregistrat un avans de 13,9%, pana la 18,5 miliarde euro, iar profitul a continuat sa creasca, in pofida intreruperii productiei de petrol din Libia", a declarat Kurt Bock, presedintele BASF. Comparativ cu evolutia pozitiva sustinuta din primele trei luni ale anului, ratele de crestere s-au normalizat in trimestrul al doilea si ca urmare a efectelor negative ale cursului de schimb valutar (-6%), cauzate de deprecierea dolarului american. O contributie pozitiva la cresterea vanzarilor a avut-o includerea furnizorului de produse chimice Cognis in structurile grupului, pe segmentul substantelor chimice, vanzarile BASF inregistrand un avans de 5%. Reprezentantii concernului estimeaza continuarea trendului ascendent al vanzarilor, insa se asteapta la un ritm de crestere mai putin dinamic, luand in considerare evolutia de la finalul celui de-al doilea trimestru a.c. "Exista inca riscuri economice legate de evolutia monedei euro, precum si de situatia datoriilor cu care se confrunta unele tari europene si SUA. Un alt factor de risc este reprezentat de scumpirea petrolului, care are efecte negative asupra marjelor si comenzilor", a adaugat Kurt Bock. Preturile vor continua sa creasca si in urmatoarea perioada, deoarece tensiunile locale din zone precum Africa de Nord continua sa destabilizeze pietele. Asa cum a anuntat la inceputul lunii mai a.c., in contextul prelungirii ostilitatilor din Libia nu exista nicio certitudine a reluarii productiei de petrol in aceasta zona, in 2011. In sectorul chimic, conducerea companiei estimeaza o crestere a productiei de 5% - 6% la nivel mondial, cifra care poate varia considerabil de la o regiune la alta. Din punct de vedere regional, rezultatele BASF au fost pozitive in toate zonele, cresterea vanzarilor si veniturilor fiind, in cele mai multe cazuri, de peste 10%. In Europa s-a inregistrat o evolutie sustinuta, o contributie insemnata avand-o segmentul produselor performante. In ceea ce priveste divizia de substante chimice, costurile in crestere ale materiilor prime au fost absorbite de piata, in timp ce vanzarile de materiale plastice au sporit semnificativ datorita cererii provenite din industria auto. Informatii suplimentare, la www.basf.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter