Deputatii USR si Forta Dreptei sesizeaza Curtea Constitutionala pe suprataxarea muncii part-time, una dintre numeroasele modificari nocive aduse de Coalitia PSD-PNL-UDMR Codului fiscal, prin ordonanta de Guvern.
„Astazi, impreuna cu Forta Dreptei, contestam la Curtea Constitutionala legea de aprobare a ordonantei care a readus nedreptatea suprataxarii muncii part-time, pentru a opri un Guvern care se lupta cu cei ce muncesc cinstit. Domnul premier Ciuca a semnat o ordonanta care a inchis 180.000 de contracte de munca. Este recordul absolut pe care nici Dragnea in prima editie nu l-a reusit. Absurditatea «platesti pentru doua ore contributii ca pentru opt», testata de echipa Dancila-Dragnea si soldata cu un esec rasunator, este reciclata de echipa Ciuca-Ciolacu. Doar pentru ca premierul PNL si Ministerul de finante PSD ii cred hoti pe toti si, in loc sa ii verifice pe cei care au munca la gri, ii pedepsesc pe toti, angajatorii s-au trezit fortati sa plateasca taxe mai mari. Unii au facut-o, in alte cazuri, insa, zeci de mii de oameni au ramas fara loc de munca. Socialismul din PSD a disparut caci aleg sa ia mai multi bani de la cei mai saraci lucratori. Liberalismul din PNL a disparut pentru ca se opun tocmai celor care aleg sa munceasca si celor care creeaza locuri de munca, a ramas doar un Partid National Las”, declara Oana Toiu, deputat USR si membru in Comisia pentru munca a Camerei Deputatilor.
Sesizarea depusa vizeaza legea de aprobare a Ordonantei Guvernului 16/2022 prin care au fost aduse mai multe modificari Codului fiscal. Pana la finalizarea procedurii parlamentare, ordonanta putea fi atacata la CCR doar de Avocatul Poporului, care nu a facut acest lucru.
Suprataxarea muncii part-time incalca mai multe articole din Constitutie referitoare la dreptul la munca si la asezarea justa a sarcinilor fiscale.
Pe de o parte, impozitarea persoanelor care muncesc una, doua, patru sau sase ore pe zi la fel ca cele care muncesc opt ore pe zi contravine regulii ca valoarea contributiei sa difere de la persoana la persoana in functie de cuantumul veniturilor realizate, consemnata si in decizii anterioare (din 2006 si 2009) ale Curtii Constitutionale.
Pe de alta parte, suprataxarea muncii part-time a fost adoptata la jumatatea lunii iulie si s-a aplicat din august, adica dupa doua saptamani. Au fost, astfel, incalcate principiul securitatii juridice consacrat de Constitutie si prevederile Codului fiscal care spun ca „in cazul in care prin lege se introduc impozite, taxe sau contributii obligatorii noi, se majoreaza cele existente, se elimina sau se reduc facilitati existente, acestea vor intra in vigoare cu data de 1 ianuarie a fiecarui an si vor ramane nemodificate cel putin pe parcursul acelui an”.
Totodata, suprataxarea salariilor pe norma partiala a fost facuta fara o justificare bazata pe o analiza de impact, fara date economice sau statistice.