RO EN
Košík je prázdný

MANPOWER se pregateste pentru a exploata cu succes toate oportunitatile viitoare

ManpowerGroup a raportat pentru trimestrul al patrulea din 2023 pierderi nete de 1,73 USD/actiune, comparativ cu un profit net de 0,95 USD/actiune in perioada similara a anului precedent. Rezultatele nete au cumulat - 84,5 milioane USD, in conditiile in care cifra de afaceri din perioada analizata a fost de 4,6 miliarde USD, reprezentand o scadere de 4% fata de perioada de referinta. Intervalul analizat a ocazionat costuri de restructurare si anumite cheltuieli fara numerar, incluzand, de asemenea, deprecierea fondului comercial, decontari de pensii si pierderi din conversia valutara. Excluzand aceste elemente, profitul pe actiune a fost de 1,45 USD/actiunea, ceea ce se traduce printr-un declin de 30%, la rate constante ale cursului de schimb. De asemenea, incasarile au suferit o depreciere de 5%, in aceleasi conditii de comparatie. Conducerea Manpower a afirmat ca rezultatele curente reflecta un mediu operational dificil in America de Nord si in Europa, in timp ce solicitarile din America Latina, Asia-Pacific si Orientul Mijlociu au fost, in continuare, solide. Pe parcursul lui 2023, s-au inregistrat progrese in strategia de diversificare, digitalizare si inovare, fiind implementate masuri specifice care au tintit spre imbunatatirea activitatii atat in mediul actual, cat si in cel viitor. Oficialii companiei au mai subliniat ca sunt increzatori in capacitatea de a gestiona operatiunile intr-un mediu dificil, asigurand totodata o pozitionare optima pentru o crestere profitabila, atunci cand cererea se va relansa. Prognozele pentru primele trei luni din acest an indica un profit diluat pe actiune de 0,88 - 0,98 USD, ceea ce include un impact valutar nefavorabil si exclude pierderile operationale nefavorabile aferente  lichidarii afacerii Proservia. In Romania, subsidiara locala Manpower a raportat pentru 2022 o cifra de afaceri de 72,03 milioane de lei, in scadere cu aproximativ 3,7% fata anul anterior.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter