Programul de lucru flexibil, implementat pe scara larga pe fondul pandemiei de COVID-19, ar putea reprezenta o solutie pentru reducerea nivelului de stres pe care il resimt tinerii. Aproape 70% dintre Millennials si 64% dintre exponentii Generatiei Z sustin ca posibilitatea de a lucra de acasa in viitor ar scadea stresul, reiese din cel mai recent studiu Deloitte Millennial Survey. Aceasta editie a studiului a fost efectuata pe baza a doua sondaje - primul, derulat in 43 de tari, inainte de aparitia noului coronavirus, iar al doilea, in 13 tari, dupa declansarea pandemiei.
Conform studiului, nivelul de stres continua sa preocupe intens tinerii si sa le influenteze planurile cu privire la cariera. Totusi, ponderea celor care spun ca sunt stresati in cea mai mare parte a timpului a scazut in timpul pandemiei in cazul ambelor categorii fata de rezultatele primului sondaj, de la 50% la 42% pentru Millennials si de la 52% la 44% pentru cei din Generatia Z, pe fondul incetinirii activitatii din perioada starii de urgenta.
Situatia financiara ramane un factor de stres pentru Millennials, mai ales pentru cei care si-au inceput cariera la debutul crizei financiare din 2008, iar acum se confrunta cu o noua recesiune. Din sondajul derulat anterior pandemiei a reiesit ca mai mult de 50% dintre ei estimau o inrautatire a situatiei lor financiare in anul care urma, iar ponderea acestora a crescut la 61% dupa raspandirea virusului.
Tinerii, in special cei din generatia Millennials, simt tot mai mult nevoia de stabilitate, tendinta manifestata inca dinainte de pandemie. Din primul sondaj reiese ca cei care vor sa ramana alaturi de angajatorul lor timp cinci ani sau mai mult sunt mai numerosi decat cei care vor sa il paraseasca in urmatorii doi ani. Aceasta situatie este o premiera de la includerea acestei intrebari in studiu, in urma cu patru ani. Ponderea celor care ar pleca in doi ani sau mai putin a scazut de la 49% la 31%, iar a celor care vor sa ramana pe termen lung a urcat de la 28% la 35%. Cei din Generatia Z sunt dispusi sa isi schimbe locul de munca mai des, insa doar jumatate vor sa o faca in primii doi ani, fata de 61%, in editia anterioara a studiului.
In acelasi timp, generatiile tinere se implica tot mai mult in actiuni cu caracter social. Trei sferturi dintre participantii la sondaj spun ca pandemia i-a determinat sa fie mai atenti la nevoile altora si ca intentioneaza sa se implice in actiuni benefice pentru comunitate, aspect care se reflecta si in obiceiurile lor de cumparare. In jur de 60% planuiesc sa cumpere mai mult de la marii comercianti care si-au protejat angajatii si au avut un impact pozitiv in societate in timpul pandemiei. De asemenea, aproape trei sferturi vor face un efort suplimentar sa cumpere produse si servicii de la afaceri mici, locale.
Nu in ultimul rand, o larga majoritate (80%) considera ca guvernele si organizatiile de afaceri trebuie sa faca eforturi mai mari pentru a proteja mediul, desi se tem ca impactul economic al pandemiei ar putea face acest aspect mai putin prioritar.
„In plus fata de cele de mai sus, daca ne raportam la faptul ca doua treimi dintre participantii la sondajul desfasurat dupa declansarea pandemiei s-au declarat multumiti de rapiditatea si de maniera in care au actionat angajatorii lor ca raspuns la criza sanitara si la faptul ca aproximativ 60% sustin ca acest aspect i-a determinat sa isi doreasca sa ramana alaturi de angajatorii lor pe termen lung, se desprinde un fir conducator in discutia despre angajament in munca la nivelul generatiei foarte tinere. Iar acesta este modul in care companiile aleg sa se aplece in mod autentic asupra preocuparilor angajatilor si grija pentru bunastarea lor este manifestata practic, nu doar declarativ”, a declarat Raluca Bontas, Partener Global Employer Services, Deloitte Romania.
La cea mai recenta editia e studiului Deloitte Global Millennials Survey au participat, aproape 18.500 de reprezentanti ai generatiei Millennials si Z din 43 de tari la etapa de dinaintea declansarii pandemiei, si 9.100 de respondenti din 13 tari, la etapa de dupa raspandirea noului coronavirus. Printre intervievati sunt atat persoane cu functii executive in mari organizatii, cat si angajati cu norma redusa, voluntari sau someri, absolventi de studii medii si universitare, dar si persoane care nu au absolvit aceste forme de invatamant.